UPDATE Peste 10 mii de cetățeni români din R. Moldova au votat pentru alegerile prezidențiale din România. Lista secțiilor de votare organizate pe teritoriul R. Moldova

UPDATE 19:55 Peste 10 mii de moldoveni cu cetățenie română au participat la alegerile prezidențiale din România.
UPDATE 16:00 R. Moldova se află în acest moment pe locul patru după Italia, Germania și Spania, bazat pe numărul de participanți la vot în secțiile din străinătate. Până la această oră au votat 6898 de cetățeni români din R. Moldova.
UPDATE 13:00 Până la această oră, au votat 4326 de cetățeni români din R. Moldova.
A început votul în diasporă pentru scrutinul prezidențial din România. Cetățenii din R. Moldova cu cetățenie română își pot exercita dreptul de vot începând de astăzi, 2 mai. Cele 64 de secții de votare organizate pe teritoriul R. Moldova vor fi deschise timp de trei zile – vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 07:00–21:00.
În R. Moldova, pentru alegerile prezidențiale, au fost deschise 64 de secții de votare, cu cinci mai multe față de scrutinul precedent.
Cele mai multe secții, 38, au fost organizate în regiunea de centru, dintre care 20 în Chișinău, cu patru mai multe decât la scrutinul precedent din noiembrie.



Pentru moldovenii cu cetățenie română din nord au fost deschise 18 secții de votare, iar la sud – 8 secții.
Primul tur al alegerilor prezidențiale din România are loc duminică, 4 mai 2025, iar votul în diaspora se desfășoară pe parcursul a trei zile, între 2 și 4 mai. Procesul electoral a început în seara zilei de 1 mai, ora 22:00 (ora României), odată cu deschiderea primei secții în Auckland, Noua Zeelandă. În total, în afara granițelor României sunt organizate 965 de secții de votare în 142 de țări – un număr record față de alegerile anterioare.
Românii din diaspora pot vota cu un act de identitate românesc valabil, indiferent de locul de domiciliu, fiind înscriși pe liste suplimentare.
În România, scrutinul are loc într-o singură zi – 4 mai – în aproximativ 18 968 de secții de votare, iar peste 18 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt înscriși în listele electorale permanente.
Pe buletinul de vot se regăsesc 11 candidați, patru fiind independenți, iar restul – propuși de partide politice.
ZdG prezintă detalii despre candidați și evidențiază principalele declarații ale acestora care vizează R. Moldova:
România își alege președintele: candidații și promisiunile care vizează R. Moldova