Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Maia Sandu, aplaudată de către…

Maia Sandu, aplaudată de către deputații Parlamentului European: „Acum trebuie să facem pasul decisiv: să alegem un Parlament care să ducă R. Moldova în Uniunea Europeană”

Sursa: Maia Sandu/Facebook

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a susținut marți, 9 septembrie, un discurs în fața Parlamentului European, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, potrivit Președinției.

Șefa statului a vorbit despre noile amenințări la adresa democrațiilor europene și despre modul în care Europa își poate proteja valorile și unitatea în fața acestor provocări.

„Stimați membri ai Parlamentului European, vă mulțumesc pentru invitație. Este o mare onoare pentru mine să vorbesc în numele poporului moldovenesc. Astăzi vreau să mă concentrez pe amenințările crescânde la adresa democrațiilor noastre și să arăt cum le putem apăra împreună și voi face asta prezentând povestea Moldovei.

Pe 28 septembrie, Moldova va organiza alegerile cele mai semnificatve din istoria sa, rezultatele alegerilor vor arata dacă ne consolidom ca democratie stabilă ca calea la aderare la UE, dacă suntem un vecin sigur pentru Ucraina și un funizor de securitate pentru Uniune sau dacă Rusia ne destabilizează și ne îndepărtează de Europa.

Majoritatea democrațiilor dumneavoastră nu erau desăvârșite când ați intrat in această Uniune, ați luptat cu dictaturi, ați depășit greutăți economice și niciunul dintre voi nu a făcut asta de unul singur. Germania și Franța — devastate de război — au ales reconcilierea.  Alături de Italia, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg, au pus bazele Europei: fragile la început, dar puternice împreună. 

Când Irlanda a aderat, solidaritatea a transformat-o. Danemarca a arătat că și democrațiile consacrate au ales Uniunea pentru un viitor sigur. Apoi a venit Europa de Sud: Grecia, Spania, Portugalia — la mai puțin de un deceniu după dictatură. Democrațiile lor au fost adăpostite și s-au consolidat în interiorul Uniunii. Au urmat Austria, Finlanda și Suedia. Țări neutre, care și-au întărit securitatea – și securitatea Europei.

Apoi a venit marea extindere din Europa Centrală și de Est: Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, la nici 15 ani după comunism, au devenit mai puternice și prospere în cadrul UE. Cipru și Malta au intrat la rândul lor – dovada că nicio democrație nu e prea mică ca să conteze. Au urmat România și Bulgaria — la mai puțin de două decenii după ce s-au desprins de trecutul lor socialist. Mai aveau mult de construit la acea vreme, dar aderarea le-a oferit stabilitate și cadrul în care să crească. Croația, marcată de război, a găsit pace și securitate în această familie. Iar astăzi, Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest bat la poartă — dovada vie că proiectul european înflorește. Încă se extinde. Încă protejează.

Atât Moldova cât și Ucraina sunt gata să facă pasul către următoare etapa de negocieri într-un proces bazat pe merite și ambele democrații vor fi mai sigure odată ce suntem în Uniune. Dacă democrația noastră nu poate fi protejată, nicio democrație din Europa nu este în siguranță”, a declarat șefa statului.

„Stimați deputați, luna trecută am împlinit 34 de ani de independență, în ultimii 30 de ani Moldova a construit o democrație vie, fragilă, dar care există. Am supraviețuit unui conflict separatist alimentat de Rusia, unui colaps economic, unui șantaj economic, pânăși unei fraude bancare. Toate aceste crize ar fi putut să ne doboare, dar democrația a rezistat. Atunci când democrația a fost primejduită, oamenii au protestat, când oligarhii au încercat să captureze statul, am rezistat, iar când puterea s-a schimbat , s-a schimbat pașnic, la urne.

În ultimele două decenii, UE, împreună cu SUA au fost un partener statornic, ne-au ajutat să ne reformăm, să ne moderniză, să ne construim insitituții să supravietuim la presiuni. Au dat moldovenilor speranța că putem fi în UE.

Apoi a venit 24 februarie 2022, când Rusia invazie la scară în Ucraina, am știut că nu mai putem aștepta, cu cât intrăm mai repede în UE, acest proiect de pace, care niciodată nu a văzut un război între membrii săi, iată de ce am cerut aderarea la doar câteva zile după ce tancurile rusești au apărut în vecinătatea noastră. Am obținut statul de țară candidată și am deschis convorbirile în vederea aderării. Noi nu cerem scurtături, ne facem temele, dar pentru noi aderarea nu este doar un proces tehnocrat, este o cursă împotriva timpului pentru că vrem să ne ancorăm în interiorul Uniunii, acolo unde este protejată de cea mai mare amenințare cu care ne confruntăm, Rusia.

Moldova nu poate să fugă de geografia sa, noi simțim brațul lung al agresiunii Rusie, avem o graniță de 1200 de km cu Ucraina, cea mai lungă graniță dintre toate țările reprezentate aici. Motivul pentru care Moldova se bucură de pace este pentru că ucrainenii se luptă și ne apără, lor le datorăm pacea noastră. Dar jertfa lor este și amintirea că pacea nu este niciodată garantă. Iată de ce parcursul nostru european nu este o chestiune de valori este o chestiune de supraviețuire.

Am făcut mult progres pe această cale, Rusia și-a dezlănțuit tot arsenalul de atacuri hibride împotriva noastră. Alegerile sunt câmpul de bătălie, anul trecut la alegerile prezidențiale și la referendumul constituțional, Moldova a rezistat, iar moldovenii nu au cedat, printr-in vot real au învins atacurile politice ale Kremlinului. Acum, următoarea luptă sunt alegerile parlamentarele la sfârșit acestei luni. Am făcut față la multe presiuni din partea Moscovei în trecut. Independența noastră a fost obținuta cu greu, prin greutăți economice, politice, fără a uita de un conflict pe teritoriul nostru sprijinit de Rusia. Obiectivul Kremlinului este clar, să pună mâna pe Moldova prin alegerile electorale și să o folosească împotriva Ucrainei și să facă din noi o platformă de lansare pentru atacuri hibride împotriva UE, de aceea aceste alegeri sunt foarte importante. Apărând alegerile, protejăm nu doar Moldova, ci și securitatea și stabilitatea în regiune” a spus Maia Sandu.

Moldova poate fi un laborator. Dar ținta finală este Europa

Maia Sandu a povestit în plenul Parlamentului European și despre faptul că încercările Rusiei de a abate R. Moldova din drumul european nu începe și nu se încheie în ziua votului, ci începe cu mai multe luni înainte și persistă cu mult după.

„Abia ne revenisem după ingerința Rusiei de anul trecut când, în ianuarie, am fost aruncați într-o criză energetică artificială – menită să crească prețurile, să lase regiunea transnistreană în frig și beznă și să semene dezbinare între cetățenii de pe cele două maluri ale Nistrului. Pe urmă au venit banii. Finanțarea ilicită a curs prin criptomonede, firme-paravan și carduri preplătite. Anul trecut, într-o singură zi, peste un milion de euro în numerar au fost confiscate pe aeroportul din Chișinău. Iar instituțiile noastre estimează că, pe parcursul anului, Rusia a cheltuit echivalentul a 1% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile din 2024. Astăzi, noi sume finanțează partidele sprijinite de Kremlin, cumpără influență, otrăvesc democrația. Anul trecut s-a  ajuns și mai departe – la ceva cu care democrația noastră nu se mai confruntase vreodată: o schemă de cumpărare de voturi. O bancă rusească aflată sub sancțiuni a deschis 138.000 de conturi pentru a influența rezultatul prin intermediul unor plăți directe. Interpușii Rusiei finanțează și proteste – puse la cale pe Telegram, cu transport asigurat și oameni momiți cu promisiuni de mii de euro. Sunt răspândite minciuni.  E-mailuri false din numele instituțiilor  statului. Deepfake-uri cu politicieni.

Religia este folosită ca armă. Grupări criminale sunt recrutate pentru sabotaje și intimidări. Un judecător care s-a pronunțat recent pe corupție politică a primit amenințări cu moartea.

Diaspora noastră este și ea vizată de campanii online ce încearcă să îi dezbine pe cei din străinătate de familiile de acasă.
La ultimele alegeri, paisprezece secții de vot din țări membre ale UE au primit alerte false cu bombă pentru a fi oprită votarea.

Aceasta nu este doar situația Moldovei. Schemele cripto testate la Chișinău ajută acum Rusia să ocolească sancțiunile UE și să finanțeze mașinăria de război. Metodele de cumpărare a voturilor încercate în Moldova au apărut în alte țări. Alertele false cu bombă, apărute mai întâi la alegerile noastre, au afectat deja scrutine în alte țări. Moldova poate fi un laborator. Dar ținta finală este Europa”, a susținut șefa statului.

Provocării zilei de azi este apărarea democrațiilor noastre”

„Moldova nu este singură în apărarea democrației. Uniunea Europeană a fost alături de noi – financiar, tehnic și politic. Iar pentru asta suntem profund recunoscători.

Această solidaritate ne întărește capacitatea de a proteja democrația acasă, dar ne permite și să contribuim la securitatea comună a Europei.

În același timp, Moldova a dobândit o experiență dură în a contracara amenințări hibride.
Și suntem gata să o împărtășim.

Pentru că Moldova deja gândește ca un stat membru, acționează ca un stat membru —
și aceasta este parte din securitatea Europei.”

De la tribuna Parlamentului European, Maia Sandu a adresat și un mesaj cetățenilor R. Moldova în pragul alegerilor parlamentare. 

„Dragi cetățeni, să fim mândri că am construit o democrație vie și am păstrat-o timp de trei decenii — chiar și atunci când unii au vrut să o distrugă. Am trecut prin multe încercări și am rezistat. Și de fiecare dată am ieșit mai puternici.

Astăzi, însă, independența și pacea noastră sunt din nou puse la încercare. Ingerințe în alegerile noastre, finanțări ilegale din afară, campanii de minciuni, atacuri cibernetice, proteste plătite, tactici de a semăna ură între oameni. Acestea sunt metodele prin care se încearcă oprirea Moldovei din drumul ei european.

Depinde de noi dacă aceste presiuni vor reuși să ne oprească sau, dimpotrivă, ne vor face mai uniți și mai hotărâți. Anul trecut, am arătat lumii întregi că putem sta drepți, prin vot, în fața unor forțe mult mai mari.

Acum trebuie să facem pasul decisiv: să alegem un Parlament care să ducă Moldova în Uniunea Europeană. Aceasta este responsabilitatea noastră. Viitorul Moldovei depinde de curajul și unitatea cu care vom merge la vot”, a transmis președinta.

La sfârșit discursului, Maia Sandu a fost aplăudată de către deputații Parlamentului European.