Trei din cei 16 judecători din completele anticorupție NU vor fi evaluați. Doi judecători au anunțat că vor demisiona din funcție
13 din 16 judecători din completele anticorupție au transmis, în termenul prevăzut de lege, Declarația de avere pentru ultimii cinci ani și Chestionarul de etică, informează vineri, 27 februarie, Comisia de Evaluare a Judecătorilor. Doi judecători au anunțat că vor demisiona din funcție. Comisia menționează că depunerea acestor documente este obligatorie pentru continuarea procedurii de evaluare.
Astfel, procesul evaluarea va continua în privința următorilor judecători din cadrul Judecătoriei Chișinău:
- Tatiana Bivol;
- Angela Vasilenco;
- Vasilisa Muntean;
- Veaceslav Cernalev;
- Viorelia Grigoraș;
- Olga Bejenari;
- Liliana Cușca;
- Ana Bologan;
- Alina Gorceac;
- Valeriu Curicheru;
- Vladislav Negru;
- Elizaveta Buzu;
- Sergiu Ciobanu.
Totodată, judecătorii Nicolae Corcea și Arina Ialanji au informat atât Comisia, cât și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) despre intenția lor de a demisiona din funcție. Judecătoarea Cristina Cheptea nu a depus documentele solicitate în termenul stabilit.
În etapa următoare, Comisia va iniția procedura de colectare și verificare a datelor pentru judecătorii care au depus documentele.
„Aceasta presupune accesarea sistemelor informaționale relevante, solicitarea de informații de la instituții publice și entități private, precum și analiza eventualelor sesizări, cu condiția ca acestea să fie specifice, pertinente și bine fundamentate.”
Arina Ialanji este soția lui Vladimir Fedco, cercetat pentru că ar fi fost complice la contrabandă, din funcția publică pe care o deținea în noiembrie 2022, de inspector principal în cadrul Biroului Vamal Centru.
Ziarul de Gardă a constatat că magistrata de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a achitat pe Valeriu Timofti, bărbatul învinuit de procurori pentru contrabandă cu 550 de mii de euro, unde Fedco era inculpat într-un dosar penal pentru aceeași infracțiune.
ZdG a întrebat-o pe Arina Ialanji cum argumentează decizia de a nu se abține de la examinarea cauzei lui Valeriu Timofti, având în vedere că soțul său este învinuit de complicitate la contrabandă.
Fedco este învinuit că ar fi permis intrarea în țară a unui lot de marfă în valoare de 700 de mii de lei, fără să fie declarată în modul corespunzător.
„Nu consider că acuzația adusă soțului referitor la complicitate în contrabandă este un motiv plauzibil ce ar crea unui observator independent dubii referitor la imparțialitatea judecătorului ce examinează cauza penală, or în activitatea sa judecătorul este independent și imparțial, se supune doar legii.
Nu este clar care ar fi temeiul legal și motivul pentru care ar fi trebuit să declar abținere de la examinarea cauzei penale pornite pentru infracțiuni de contrabandă. Mai mult, vreau să atrag atenția că și anterior am avut în gestiune cauze penale privind comiterea a astfel de infracțiuni și la acel moment fiind aceeași situație nu au fost înaintate de către terțe persoane sau participanții la proces obiecții sau cereri referitor necesitatea declarării abținerii de la examinarea cauzei penale, iar invocarea argumentului respectiv după adoptarea hotărârii în speță, creează impresia unor ingerințe.
Prezenta cauză penală, cât și cauza penală de învinuire a soțului meu, a fost instrumentată de către aceeași procuratură, circumstanțe care au fost cunoscute și nimeni nu a înaintat cerere de recuzare pe atare motiv, deoarece este unul formal”, a explicat judecătoarea poziția sa.
De asemenea, în prezent, Ialanji examinează dosarul șefului suspendat al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, reținut pe 31 iulie 2024 pentru de trădare de patrie și complot împotriva R. Moldova în comunicarea lor cu un angajat al Ambasade Federației Ruse de la Chișinău.