Principală  —  RECOMANDAT   —   VIDEO/ Din raionul cu „alegător…

VIDEO Din raionul cu „alegător ideal proeuropean”: „Cu «Hai, vă rog, nu furați» nu merge” vs. „Noi am trăit în întuneric, vrem în lumină”

Alegerile parlamentare au trecut, voturile au fost numărate și validate, deputații și-au ocupat locul în Legislativ și candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru și-a creat echipa cu care va merge în Executiv după ce va primi votul de încredere de la majoritatea parlamentară, lucru care ar urma să aibă loc vineri, 31 octombrie. Până atunci, ZdG a mers în mai multe sate din raionul Ialoveni, care, repetat, a creditat un partid proeuropean, PAS, cu cele mai multe voturi – 65,57%, pentru a  le oferi oamenilor posibilitatea de a li se adresa direct lor – guvernanților.

„Să nu repete soarta Veronicăi Dragalin, să păstreze pacea, să bage hoții la pușcărie, să ne ducă în Uniunea Europeană, dar să nu uite și de pensii” – sunt doar câteva dintre doleanțele și așteptările localnicilor din satele Bardar, Costești și Horești de la guvernare.

Satul Bardar arată ca un orășel ce se poate lăuda cu o infrastructură bogată. În centru găsim două case de nunți, o fabrică de vin, agenți economici mai mici, la intrare – Carmangeria  Barda, iar la sud, chiar și un complex turistic – Lacul cu nuferi. 

Lângă stația de microbuz, Gheorghe vinde legume. De două săptămâni, bărbatul de 68 de ani umple remorca autoturismului cu varză, adună cartofii în saci și-și așteaptă consătenii în centrul satului. Acesta ne povestește că fiica și ginerele lui dețin o gospodărie țărănească, iar el îi ajută. „În primele două săptămâni, vindem în sat, pe urmă, dacă mai rămâne ceva, căutăm altă piață de desfacere. Și varza, și cartofii costă 8 lei kilogramul”, povestește Gheorghe.        

„Nouă nu ne trebuie să ne dea, să nu ne ia măcar”

Bărbatul susține că rezultatele alegerilor, și mai ales votul din Bardar, cu 81,80% pentru PAS, nu reprezintă  o surpriză pentru el.  

„Suntem mulțumiți de rezultat, întrebări nu-s. Eu cred că așa și trebuia să fie – cursul european trebuie să se dezvolte. La noi, satul, după cum știți, e proeuropean, adică noi tot timpul suntem cu partidele de dreapta”, spune Gheorghe. 

Gheorghe, s. Bardar, Ialoveni

Întrebat ce ar trebui să facă partidul de guvernare după ce a fost creditat cu un asemenea scor de către locuitorii din Bardar, bărbatul răspunde: „Ar trebui să îndeplinească promisiunile pe care le-au făcut în fața poporului și cred că o să se străduie și o să facă față. Reforma justiției, în primul rând, trebuiește, dar cât de puțin și cu pensiile trebuie oleacă de reforme.” Viitorul prim-ministru, consideră bărbatul, trebuie să fie, în primul rând, un om onest. Totodată, Gheorghe speră ca Alexandru Munteanu să nu repete „soarta Veronicăi Dragalin”.

„De unde putem noi să știm? E amăgitor lucrul acesta. Te uiți la o persoană, parcă ai încredere în ea, parcă apar olecuță schimbări… Iată, de pildă, cum a fost și cazul lui Dragalin. Oamenii deodată credeau că dacă o să fie adus de după hotare om neutru, atunci…,  dar până la urmă, a fost altfel”, exemplifică acesta. 

Andrei are 43 de ani și lucrează taximetrist în Bardar. Da, în satul Bardar există și așa facilitate – serviciu de transport în regim de taxi. O călătorie cu taxiul prin sat costă 30 de lei, de la Bardar la Ialoveni – 120 de lei, iar pentru călătoriile la Chișinău, taximetristul folosește contorul. Răspunsul lui e simplu – țara are nevoie de o guvernare care să nu fure. 

Andrei, s. Bardar, Ialoveni 

Reportera ZdG: De ce fel de prim-ministru are nevoie R. Moldova? 

Andrei: Care să activeze anume pentru cetățeni și pentru interesele lor, nu pentru alte interese. Nouă nu ne trebuie să ne dea, să nu ne ia – iată. Și să facă condiții avantajoase în toate domeniile. 

„Satul ista al nostru e deosebit”

Elena are 77 de ani și susține că votanții din Bardar „au ales corect”. „Totuși, lumea la noi în sat e foarte-foarte înțeleaptă și muncitoare, foarte. Nu știu dacă mai există undeva, posibil că există, și posibil că toți moldovenii sunt muncitori, străduitori, săritori la nevoie, binevoitori. Și totuși, mi se pare că satul ista al nostru e deosebit”, susține pensionara. 

Femeia susține că urmărește activ noutățile pe arena politică și consideră că R. Moldova are nevoie și va avea un premier curajos. 

„Mi se pare că Alexandru Munteanu este un om curajos și foarte serios și mă gândesc că o să facă treabă bună. Dacă a fost în stare să lase ceea ce a lăsat (afacerea și modul său de viață în altă țară, n.r.) și a venit aici, unde sunt probleme peste probleme și sarcini care sunt greu de îndeplinit, că nu poate un om singur să le rezolve, să le îndeplinească. Și sunt sigură că se va descurca, împreună cu echipa, împreună cu toți”, explică Elena. 

Reportera ZdG: Care sunt cele trei sarcini pe care trebuie să le îndeplinească guvernarea? Cu care trebuie să înceapă?

Elena: În primul rând, eu cred că ar fi starea de securitate, pacea, în primul rând. Și având securitate, celelalte absolut toate se îndeplinesc încet. Și pe urmă – grija de oameni, în special de bătrâni. 

Maria are 75 de ani. Toată viața a muncit în calitate de educatoare la grădiniță. Susține că localnicii din Bardar oferă mereu cele mai multe voturi pentru partidele proeuropene, pentru că „știu a împărtăși informația”. 

„Mai discută între dânșii, citesc mai mult, iată chiar al meu (soțul, n.r.) citește Ziarul de Gardă tot timpul, noi îl primim. El citește, el mereu cu Ziarul de Gardă, nu-l lasă”, ne spune pensionara. 

Femeia își dorește un prim-ministru implicat „și văzut prin sate”. „El trebuie să asculte părerile oamenilor, să vină la discuții cu oamenii din sate, nu să stea numai acolo în Guvern”, spune pensionara.

„Avem speranță și încredere în Maia Sandu”

Angela muncește ocazional în Italia și recunoaște că a revenit acasă chiar în duminica alegerilor parlamentare, special pentru a vota. Și deși la 28 septembrie au avut loc alegeri parlamentare, femeia spune că a votat pentru Maia Sandu. „Și sunt mulțumită că a câștigat Maia Sandu”, mai spune ea.  „Avem speranță și încredere în ea. Avem speranță că o să fie bine în Europa, nu văd nicio șansă cu Rusia”, explică femeia. 

Și pentru că tot Maia Sandu a propus candidatul pentru funcția de premier, femeia spune că „are toată încrederea și în Alexandru Munteanu”. 

 „Am auzit despre faptul că e din afară, e venit din Ucraina. E om de afaceri, are perspective bune, așa, după câte am auzit, e cu perspectivă. Dă Doamne, să ne ajute Domnul”, spune Angela. 

Și susținerea femeii pentru Maia Sandu pare de neclintit. 

Reportera ZdG: Ce trebuie să facă guvernarea în următorii patru ani pentru ca la următorul scrutin Bardarul să voteze la fel ca și acum, cu un procentaj de 80%?

Angela: Da Bardarul nu se dă la provocație și el își ține poziția. Nu poate nimeni să-mi schimbe poziția și nu numai de mine vorbesc, în general vorbesc. De când e Maia Sandu, liderul pentru Bardar e Maia Sandu. 

„Vrem pașaport normal, european”

Aceeași tendință o întâlnim și în satul Costești, unde 80,67% dintre alegători și-au dat votul pentru PAS. Înțelegând că suntem jurnaliști, un localnic vine în mod demonstrativ în fața camerei video să ne spună: „Pentru Maia Sandu, eu îs «Da». Eu-s «Da» pentru Maia Sandu.” Chiar dacă intervenim și-i spunem că acum nu au fost alegeri pentru funcția de președinte, bărbatul continuă: „În orice caz, eu îs pentru dânsa.”   

Reporter ZdG: De ce întotdeauna oamenii din Ialoveni votează cu Maia Sandu, cu partidul PAS?

Ion: Fiindcă ea e a noastră, e a noastră, înțelegeți? E în sufletul nostru. E a noastră și gata. Și pentru că în Costești, oamenii îs gospodari-gospodari. 

Întrebat ce trebuie să facă guvernanții pentru Costești, dar și pentru întreaga țară, bărbatul răspunde: „Să ne dea voie în Europa.”  

„Am în vedere cu pașapoartele noastre… Eu mă duc, de exemplu, până în Italia, că fiica și soția mea sunt în Italia, și eu mă duc acolo cu pașaportul biometric, dar eu vreau să mă duc cu unul normal, unul european”, afirmă localnicul. 

Și satul Costești funcționează ca un orășel. Aici există propria piață de fructe și legume, piață de lactate, o florărie și chiar o prăvălie în care se vinde kebab – o mică afacere inițiată de o familie din Israel, care și-a găsit aici rostul după ce a fugit de război.

O vârstnică explică votul consătenilor săi astfel: „Noi suntem mulțumiți că e pace la noi, asta să mulțumim Domnului că e pace la noi. Ne culcăm și ne trezim fără bombardamente. Oleacă s-au ridicat pensiile, poate s-or mai ridica. Totul într-o zi nu se poate face.” 

„Botgros le-a cânta din scripcă sau poate l-a pune ministru de cultură”

Gheorghe are 73 de ani, dar muncește în Chișinău în calitate de „director de noapte” (paznic n.r.). Bărbatul spune că așteaptă de la următoarea guvernare ca aceasta să le vină de hac hoților. „Cum se spune, «Место встречи изменить нельзя» (Locul întâlnirii nu poate fi schimbat, n.r.) – hoțul în pușcărie trebuie să stea. Toți de laolaltă care au furat, toți – în pușcărie”, consideră septuagenarul. Totodată, oferind o previziune despre Legislativul ce și-a început activitatea, bărbatul susține că o să fie vesel. „Botgros le-a cânta din scripcă  cred că sau poate l-a pune ministru de cultură. El are studii muzicale, poate le-a cânta la nunți, dar acolo trebuie oameni cu studii, ce știe el în poama asta?” se întreabă bărbatul. 

„Și Renato aista, cum îi zicea cineva – «балабол» (limbut, guraliv, n.r.).  Numai vorbește în zadar. Eu nu știu, că într-un timp îl arăta cu țigara în gură, cu automatul în mână…, o să vedem ce o să facă. El se laudă, o să vedem ce o să facă. Cu dânsul o să fie foarte vesel, cum era în Rusia cu Jirinovski, așa o să fie”, consideră bărbatul. 

„Pensii mai mari, «солярка» (motorina, n.r.) ieftină la tehnică, tehnică nouă să aducă și să se iubească mintal unul cu altul și cu Angela Merkel, și cu toți. Să aibă colaborare bună cu toată Europa”, așteaptă Mihai de la noua guvernare. 

„Mulțumim Domnului că ne-a ajutat, cu mintea la cap, să ne ducem în Uniunea Europeană”

Ioana Terente are 77 de ani și îi dau lacrimile vorbind despre votul de la scrutinul parlamentar. Femeia explică parcursul proeuropean ales prin conștiința localnicilor, profund implicați în Mișcarea de eliberare națională. 

Ioana Terente, s. Costești, Ialoveni

„Mulțumim Domnului că ne-a ajutat, cu mintea la cap, să ne ducem în Uniunea Europeană. Noi suntem așa de când mă țin minte. Din ’89 am trepădat până la Chișinău, pe jos, cu tricolorul în mână – «Libertate, te iubim/ Ori învingem, ori murim» – și asta e clar, Costeștiul e Costești. Suntem un sat cu conștiința națională aproape curată. Mai sunt și printre…, dar asta e”, povestește vârstnica. 

Femeia spune că are mari așteptări de la guvernare: „Să comunice cu poporul, căci asta i-a lipsit guvernării precedente, să îndeplinească tot ce a promis și să fie severă cu cei care fac nedreptate, chiar și cu miniștrii care calcă pe alăturea.” 

De la opoziție însă nu prea are așteptări. 

„Și Costiuc, și Usatîi doar o să facă gălăgie, dar fapte concrete nu așteptăm de la ei. Aista care vorbește mult nu-l duce capul pentru ceva serios. Aceștia îs doar cu vorba, nu și cu fapta”, consideră Ioana Terente. 

Vârstnica spune că apreciază mult candidatura lui Alexandru Munteanu, dar crede că nu-i va fi ușor, căci se vor găsi mulți să-i pună piedici. Din acest motiv, femeia îl sfătuiește să fie sever. 

Aproape octogenară, Ioana Terente se roagă Domnului să trăiască aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană. „Cât o să fie Maia Sandu, cred că o să fim și în Uniunea Europeană, și datorită ei ne știe lumea. Când a ținut un discurs ea acum recent într-o instituție europeană și s-a ridicat toată lumea în picioare, înseamnă că este ceva. Acolo sunt oameni deștepți, nu-s toți alde Șoșoacă. Acum, R. Moldova are ce spune și are și cine o asculta – așa trebuie să mergem înainte”, spune femeia, emoționată. 

„Guvernarea trebuie să-și facă lucrul ei, dar nu o să vină să ne prășească prin grădină. Totul pornește de la noi”

Cu 75,52% din voturi, satul Horești a devenit al treilea sat din raionul Ialoveni care a votat masiv pentru PAS. În sat activează un magazin ce comercializează materiale de construcție, un magazin cu detergenți și chiar o farmacie. 

Lângă școală întâlnim mai mulți bărbați la sfat. Constantin are motoretă electrică cu remorcă, adusă din Europa și asamblată în Moldova. El povestește cât de utilă și economă este aceasta. Ceilalți trei bărbați îl ascultă sprijiniți de remorcă.  

Gheorghe și Constantin, s. Horești, Ialoveni

Gheorghe explică votul său și al consătenilor prin faptul că „s-a luminat lumea”. 

„Noi am trăit în întuneric, vrem în lumină. Vreți să câștige Dodon? Ce a făcut Dodon în patru ani cât a fost președinte? Nu a făcut nimic, a dat «caloși» (galoși, n.r.), dar acum avem asfalt, «caloși» nu ne mai trebuie. A dat «caloși», a luat un «kuliok» pentru asta”, explică bărbatul. 

„Am fost în Europa, am văzut cum trăiește lumea acolo, lumea civilizată. Când am fost în Rusia, stăteam închiși în vagoane, când ieșeam, trebuia să te uiți prin părți, să nu te prindă poliția. Ajungeam la gară, lua banii și la revedere. Dar gata, mortul de la groapă nu se mai întoarce, o să mergem doar înainte – cu Europa, cu Maia Sandu, cu PAS”, consideră Gheorghe. 

Reportera ZdG: Ce trebuie să facă guvernarea ca să se ridice la nivelul încrederii pe care i-a acordat-o poporul?

Gheorghe: Guvernarea trebuie să-și facă lucrul ei, dar nu o să vină să ne prășească prin grădină. Totul pornește de la noi. Maia Sandu, dacă e președintă, nu trebuie să vină să-mi prășească în grădină sau să-mi culeagă poama, sau să-mi măture pe aici, eu trebuie să fac asta. Nu o să vină prim-ministrul să-mi hrănească găinile, eu trebuie să fac asta. Fiecare cu atribuțiile lui, eu trebuie să muncesc ca să am bani, nu trebuie să-mi dea statul. 

 „În Europa îi arestează, dar la noi îi votează în Parlament”

Gheorghe consideră că justiția nu-și face treaba. Tocmai din acest motiv, „guvernarea trebuie să-i pună pe toți la pușcărie, pe cei care au furat țara”.  

Gheorghe: E normal așa? Procurorul (Alexandr Stoianoglo, n.r.) să dea mâna cu infractorul (Veaceslav Platon, n.r.)? Acela e condamnat la 20 de ani, dar el: „Noroc, Slava!” Asta e normal?

Reportera ZdG: Dar se regăsește în lista deputaților…

Gheorghe: D-apoi e drept cum se spune: în Europa îi arestează, dar la noi îi votează în Parlament. 

Bărbatul mărturisește că are încredere deplină în candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru, „pentru că Maia Sandu l-a ales”. „Dacă președintele țării, căruia noi i-am acordat votul, l-a desemnat prim-ministru, înseamnă că el e demn. Clar că au fost și greșeli, atunci cu Dragalin, dar numai cine nu muncește nu face greșeli”, susține acesta. 

Reportera ZdG: Dați-le niște sfaturi guvernanților…

Constantin: Trebuie să fie mai severi și mai serioși, și mai duri.

Gheorghe: Da, cu «Hai, vă rog, nu furați» nu merge. 

Eugenia e fostă profesoară. Femeia spune că rezultatul alegerilor parlamentare „este exact ceea de ce are nevoie R. Moldova”. 

Eugenia, s. Horești, Ialoveni

„Ne-am săturat de regimul rusesc, 30 de ani am fost sub papucul rușilor, deja om trăi și noi mai liber, mai civilizat. Am văzut noutățile, am văzut prim-ministrul, e un om așezat, cumpătat și credem că o să fie bun, o să ne scoată dreptatea, bucățica”, este de părere fosta profesoară. 

Ideile sunt împărtășite și de alți doi bărbați – Efim și Petrea. Totuși, aceștia își doresc să transmită guvernanților că „deja se sfârșește toamna, vine iarna, lucrul se termină, așa că o să se uite la televizor, o să-i urmărească și o să-i taxeze dacă o să fie cazul.” 

„Oamenii din R. Moldova votează mai mult personalități, nu partide”

Am încercat să explicăm tendința repetată a locuitorilor din Ialoveni de a deveni raionul cu cel mai mare scor oferit pentru partidele de dreapta și vectorul european împreună cu analistul politic Andrei Curăraru. Expertul susține că există mai mulți factori care au contribuit de-a lungul timpului la această evoluție: 

Andrei Curăraru, analist politic, WatchDog.md

„Ialoveniul funcționează ca o extensie metropolitană, e un raion cu funcție de suburbie metropolitană. Totodată, e vorba de componența etnică (românism prin prisma integrării europene), stabilitatea relativă a populației și binecunoscuta participare a celor din Ialoveni la Mișcarea de Eliberare Națională. Vedem un alegător ideal proeuropean la Ialoveni.” 

Ceea ce ține de „cultul personalității Maiei Sandu”, Curăraru susține că este un proces firesc, deoarece „președinta R. Moldova este liderul informal al PAS”.

„Oamenii din R. Moldova votează mai mult personalități, nu partide. Și oamenii înțeleg foarte bine realitatea, că Maia Sandu este liderul informal al PAS și ea și-a proiectat legitimitatea asupra partidului, trăgând în sus scorul partidului, pe care sondajele îl arătau mai jos decât ceea ce am văzut la rezultatele scrutinului.”