FEȚELE REZILIENȚEI: povești de viață despre cum drepturile sunt puse la încercare odată cu vârsta

Toate fotografiile sunt realizate de © Richard Burton/Amnesty International

Credem că drepturile omului sunt valabile atâta timp cât trăim. Cu toate acestea, pentru multe persoane, vârsta devine un motiv pentru a fi respinse, ignorate sau lăsate în umbră. Însă unele persoane în etate refuză să accepte această realitate. Ele susțin drepturile persoanelor LGBTQI+, conduc organizații comunitare și combat discriminarea și ageismul în viața de zi cu zi.

Acest fotoeseu este un omagiu adus rezilienței și curajului lor. Poveștile de viață, colectate de Amnesty International Moldova în cadrul campaniei Cu Voce Tare!, în iulie 2025, sunt dovada vie că drepturile omului nu expiră odată cu înaintarea în vârstă.

În Moldova, înaintarea în vârstă înseamnă adesea să faci față provocărilor vieții fără sprijinul necesar. Multe persoane în etate depind de pensii care abia acoperă necesitățile de bază, ceea ce îi expune riscului sărăciei și îi obligă să muncească în continuare. Accesul limitat la servicii medicale, în special în zonele rurale, precum și un sistem slab de protecție socială agravează și mai mult aceste dificultăți.

Migrația a dus la destrămarea multor comunități, deoarece oamenii, în special tinerii, au părăsit țara în căutarea oportunităților. Aceasta a contribuit și mai mult la fenomenul de izolare, transformând bătrânețea pentru mulți într-o luptă tăcută, marcată de neglijență și invizibilitate.

Astfel, a îmbătrâni cu demnitate și cu drepturi depline rămâne aproape imposibil pentru prea multe persoane din Moldova.

În același timp, aceste povești confirmă reziliența în fața provocărilor și combat stereotipurile negative adresate persoanelor în etate, ca fiind mai puțin valoroase, slabe sau dependente de alții. Multe persoane își creează propriile comunități și se ajută reciproc acolo unde statul nu reușit să ofere suportul necesar.

Eudochia, 75 de ani: „Eu le zic cumpărătorilor că toată viața am lucrat aici. Eu sunt bolnavă, am avut multe operații și nu pot să mă descurc fără. Dacă mi-ar permite pensia, nu aș fi aici. Am pensia de 1900 lei (89 euro), asta nu-i pensie, asta-i așa numai de pâine. Mie mi-e tare greu, trebuie să mă trezesc la ora 4 ca să vin aici și mi-e greu cu sănătatea.”

Mihai, 71 de ani: „S-a anunțat ca aici dau mâncare gratis și în genere oamenii care nu au pensia foarte mare vin aici ca sa își mai salveze din ea. Noi trebuie sa achitam comunale, medicamente și dacă vrem să mâncăm ceva gustos nu ne ajunge de aceea venim aici.”

Spiritul activist: continuă să lupte, continuă să conducă

Pentru multe dintre persoanele în etate fotografiate aici, a rămâne vizibile într-o societate care se așteaptă ca ele să dispară, reprezintă un act de curaj, determinat de dorința de a-și face auzită vocea și de a rămâne active.

Alexei, 75 de ani, își petrece majoritatea zilelor în biroul său. Este fondatorul AO Centrul de Informaţii „GENDERDOC-M” – prima organizație neguvernamentală care apără și promovează drepturile LGBTQI+ în Moldova – și consideră activismul său temelia propriei identități.

 „Sunt ca liantul care ține întreaga echipă împreună. Port multe pălării. Sunt fondatorul GENDERDOC-M, conduc un grup de sprijin pentru bărbații gay în etate, mă ocup de sănătatea personalului și de site-ul organizației. Sunt multe de făcut, dar încerc să dau exemplu prin ceea ce fac.”

Prin activitatea sa, Alexei combate și ageismul, subliniind că „cea mai mare teamă a unei persoane în etate este să devină inutilă.” 

„Desigur, mă gândesc la faptul că rămân în urmă, de exemplu în comparație cu tinerii. (…) Și asta mă deranjează. Vreau să țin pasul, vreau să fac diferența. Vreau să iau unele decizii, să transmit cunoștințele pe care le am, vreau să fiu util în acest sens. Și acesta este, în opinia mea, cel mai teribil gând pentru o persoană în etate. O persoană în etate se teme să nu piardă totul.”

Centrul de Informații „GENDERDOC-M” a devenit un spațiu de apartenență, unde membrii în etate pot depăși singurătatea, beneficiază de asistență medicală și juridică și simt că fac parte dintr-o comunitate.

Eugen, în vârstă de 93 de ani, este una dintre persoanele ajutate de AO “GENDERDOC-M”. Locuiește singur, în sărăcie, într-o casă avariată de o explozie de gaz, încercând să supraviețuiască cu o pensie care abia îi acoperă nevoile de bază și costul medicamentelor. Eugen se confruntă cu discriminarea pe criteriu de vârstă și cu izolarea socială, atât ca persoană în etate, cât și ca homosexual. Povestea lui Eugen nu este o excepție, ci reflectă neglijarea și singurătatea tăcută cu care se confruntă multe persoane în etate din Moldova.

Elena, 69 de ani, consideră că societatea moldovenească se așteaptă ca persoanele în etate să dispară pur și simplu. Ea refuză să accepte aceasta. Susținătoare neobosită a drepturilor persoanelor în etate, este motivată de convingerea că îmbătrânirea nu ar trebui să ne diminueze drepturile și nici să însemne că devenim invizibili și uitați.

Prin organizația sa, AO „Compasiune”, pe care a fondat-o în satul Costești în anul 2000, Elena creează un spațiu în care persoanele, în special femeile în etate, pot rămâne active și implicate social. Astfel, ea respinge mesajul pe care multe dintre ele l-au auzit de-a lungul timpului, că vremea lor a trecut, că ar fi „expirate”.

Ani de ascultare i-au modelat experiența. Multe dintre persoanele pe care le ajută trăiesc singure, au puțin sprijin din partea familiei și, în unele cazuri, trebuie să muncească în continuare pentru a-și întreține gospodăria. Deși, Elena recunoaște că s-au înregistrat unele progrese pentru persoanele în etate din Moldova, ea este convinsă că statul încă are multe de făcut în acest sens.

„Îmi este rușine și chiar mi-e frică să spun, dar NU. Noi suntem folosiți. Există, în general, un stereotip: atâta timp cât ești util, cât poți să oferi și să faci ceva, ești văzut și auzit. Dar în momentul în care nu mai ești util sau nu mai poți, chiar și în cazul unui accident, persoana rămâne singură.”

Pentru cei implicați, munca Elenei este o salvare.

Ana, 73 de ani: „Dacă ea nu ne scoate din grădinile noastre, nimeni nu o va face. Aceste întâlniri schimbă atât de mult viețile noastre.”

Ecaterina, 72 de ani: „Când suntem aici, simțim legătura dintre noi. Împărtășim lucruri pe care nu le putem împărtăși nicăieri altundeva.”

La 87 de ani, Elena, trăiește dintr-o pensie mică și merge periodic la o cantină socială, mereu este plină de energie. Își dedică timpul voluntariatului și protecției mediului. Când autoritățile locale au încercat să taie copacii din parcul de lângă casa ei, a organizat o acțiune publică și a strâns 2000 de semnături pentru a-i salva. Își găsește puterea în faptul că se bazează pe sine și crede că fiecare persoană poate aduce o schimbare.

„Mie îmi place ce fac, fac asta din suflet”.

Comunități care oferă sprijin și reziliență

Reziliența prinde contur și la nivel colectiv, în comunitățile pe care persoanele în etate le construiesc atunci când sistemele le dezamăgesc. În toată Moldova, persoanele în etate își creează propriile spații de îngrijire, apartenență și rezistență, refuzând să înfrunte singurătatea îmbătrânirii.

Un astfel de spațiu este Ansamblul „Tezaurul nostru Strămoșesc” din Mereni. Mai mult decât un simplu grup artistic, aici persoanele în etate găsesc sprijin reciproc, solidaritate și un nou scop în viață.

După 51 de ani de muncă, mutarea într-un oraș nou și pensionarea cu o pensie mică au adus-o pe Nadejda, 75 de ani, în fața izolării. Pe măsură ce înainta în vârstă, a fost surprinsă de discriminarea în baza criteriului de vârstă cu care s-a confruntat în sistemul medical, unde pacienții în etate sunt adesea respinși pur și simplu din cauza vârstei lor. Ansamblul, a scos-o din izolare și a readus-o în viața comunității prin concerte, plimbări și sărbători comune. Ea spune că implicarea la acest ansamblu a ajutat-o să-și recapete pofta de viață. Speranța ei este simplă, dar puternică: o societate în care persoanele în etate sunt tratate cu grijă și respect.

„Am venit în ansamblu, să mai fac cunoștință cu oamenii, pentru că e foarte greu… altfel e depresie.”

Izolarea socială a persoanelor în etate din comunitățile rurale este o problemă tot mai acută, care se află în centrul activității AO „Midava”. Organizația, cu sediul în satul Milești, Nisporeni și condusă de Zinaida, 67 de ani, cea care susține și promovează inițiative culturale precum grupul artistic „Țărăncuțele”.

Nina, 76 de ani, fondatoarea grupului își propune să „alunge gândul singurătății, să cânte și să petreacă timp plăcut împreună” și oferă o legătură între oameni acolo unde izolarea domnea odinioară.

Această inițiativă nu înseamnă doar cântec, membrii grupului vizitează persoanele în etate cu pachete alimentare și cântece, oferind îngrijire celor mai adesea uitați.

Zinaida, 67 de ani: „Toate activitățile menționate, sunt pe baza de voluntariat, doamnele din propria inițiativă fac toate astea.”

După cum explică Zinaida și grupul, mulți ar dori să se alăture, dar pur și simplu nu pot ajunge acolo din cauza problemelor de mobilitate și a lipsei transportului public. „Oamenii în etate se deplasează greu, au probleme de sănătate, nu au cum ei, să ajungă la Casa de Cultură să audă ce cântăm, dar mai cu seamă să se mai alăture inițiativei.”

În Costești, Tudor, 69 de ani, a condus timp de 30 de ani fosta Casă de Cultură – acum, Centrul Multifuncțional Socio-Cultural Costești, iar astăzi coordonează „Clubul seniorilor” din cadrul centrului, pentru a ajuta persoanele în etate să rămână active.

„Acest club pentru seniori este improvizat, dar uneori ne adunăm aici pentru a schimba câteva vorbe, pentru discuții.”

Importanța sprijinului reciproc, dar și a valorii persoanelor în etate, se reflectă prin atitudinea directoarei Centrului, Parascovia, care îl vede pe Tudor, drept exemplu și mentor al echipei, implicat tocmai datorită experienței sale.

Unde nu există sprijin, persoanele în etatea și-l creează singure. În întreaga Moldova, ele se organizează, se sprijină reciproc și construiesc comunități bazate pe demnitate, legături și scopuri comune. 

Susținându-se reciproc și afirmându-și locul în societate, ei se opun prejudecăților legate de vârstă și ne reamintesc că vârsta a treia este o etapă a vieții care merită demnitate și respect pentru drepturi.

Dar demnitatea și protecția adecvată la vârstă a treia nu poate depinde doar de reziliența personală sau de solidaritatea comunității. Ele trebuie garantate prin legi, politici publice și servicii care să apere nevoile persoanelor în etate, împreună cu o schimbare a modului în care este perceput procesul de îmbătrânire.

Legislația Republicii Moldova garantează dreptul la protecție socială, asistență medicală și la implicare activă în viața comunității și societății, dar multe persoane în etate nu le pot exercita efectiv. Vârsta este un criteriu protejat împotriva discriminării. Cu toate acestea, lacunele în servicii, accesul limitat la informații și persistența atitudinilor discriminatorii pe criteriul vârstei fac ca multe persoane în etate să rămână invizibile și excluse din viața socială.

În Moldova, la fel ca în multe alte țări din lume, discriminarea pe criteriul de vârstă și alte încălcări ale drepturilor omului legate de vârstă rămân răspândite, adesea neobservate și rareori contestate.

Amnesty International Moldova promovează și susține respectarea deplină a drepturilor persoanelor în etate și pledează pentru consolidarea protecției legale, atât la nivel național, cât și internațional, inclusiv prin adoptarea unei convenții a ONU privind drepturile persoanelor în etate.

* Parteneriat media