• Voronin, implicat în scandalul “Gemeni”

    Voronin, implicat în scandalul “Gemeni”
    de
    vizualizări
    21 ianuarie 2010 | 15:47

    260-voronin-gemeniPreşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, afirmă că Vladimir Voronin a avut interese personale pentru mai multe societăţi comerciale şi de afaceri de pe teritoriul R. Moldova. În jurul Casei de Comerţ “Gemenii”, din centrul Chişinăului, s-a iscat un vădit conflict de interese. Fosta conducere a magazinului susţine că mai mulţi acţionari au fost deposedaţi de avere în mod ilegal şi că familia Voronin ar avea interese personale vis-a-vis de această afacere.

    Într-o conferinţă de presă de acum câteva zile, fostul administrator al SA “Gemenii”, Ilie Rotaru, a declarat că, în anul 2006, a intrat în posesia unor informaţii potrivit cărora societatea pe acţiuni a fost inclusă în lista întreprinderilor care prezintă interes special pentru familia Voronin. “Aceste informaţii mi-au fost confirmate personal de un colaborator al CCCEC, de către Petru Răilean, ex-preşedinte al Curţii de Apel Economice, şi de către Anatol Doga, preşedintele Curţii de Apel Chişinău”, subliniază Rotaru.

    Astfel, printr-o scrisoare adresată premierului Vlad Filat, fostul administrator al SA “Gemenii” spune cum ex-preşedintele Vladimir Voronin era implicat nemijlocit în litigiile societăţii pe acţiuni. Acest lucru îl demonstrează notele informative adresate lui Voronin şi consilierilor săi de către Petru Răilean şi Aurel Colenco.

    Falsificarea registrului acţionarilor

    Rotaru mai spune că, după destituirea sa din funţia de administrator al societăţii pe acţiuni, s-a purces la falsificarea registrului acţionarilor SA “Gemenii”, acţionarii legali fiind înlocuiţi cu persoane care ar fi fost numite de Vladimir Voronin şi de omul de afaceri Vladimir Plahotniuc. “Pachetul majoritar de acţiuni al întreprinderii este deţinut de SRL “Geomold”, fondată de mai multe persoane şi două firme fantomă din Cipru şi Panama”, precizează Rotaru.

    Totodată, ex-premierul Vasile Tarlev susţine că, în jurul magazinului “Gemenii”, luptele se duc încă de la începutul privatizărilor contra bonuri patrimoniale, mai exact de la începutul anilor ‘90. Acesta a mai spus că, pe când activa în calitate de prim-ministru, nu s-a implicat în acest caz. “Din câte cunosc, magazinul nu este de stat. E privat, sută la sută. Guvernul nu putea fi implicat, doar dacă nu era interesul personal al cuiva. Fiind în funcţie, nu m-am ocupat de acest caz. Dacă mă ocupam, de mult îmi puneau în spate, deja vă daţi seama ce probleme ar fi apărut. Nu am băgat mâna în buzunare străine, iar acest lucru m-a salvat din momente dificile”, explică Tarlev.

    În opinia ex-premierului, sunt persoane care au interes pentru această afacere din centrul Chişinăului. “Este un magazin mare, situat în centrul oraşului, şi chiar aş spune că este inima ţării. Nu este exclus că acest magazin comercial ar prezenta un interes pentru familia Voronin. Nu am dovezi şi nu pot să vorbesc doar din intuiţie, dar ştiu că în jurul magazinului au fost multe interese şi discuţii pe parcursul anilor”, conchide Vasile Tarlev.

    Ţurcanu: într-adevăr a fost acest scandal

    În aceeaşi ordine de idei, ex-vicespeakerul Vladimir Ţurcanu a menţionat că Ilie Rotaru i-a adresat o scrisoare pe când activa în Parlament. “Atunci am readresat această plângere la Procuratura Generală şi la Curtea Supremă de Justiţie. Într-adevăr, a fost acest scandal, pentru că au existat mai multe dosare economice la Curtea Supremă de Justiţie şi, totodată, era vorba despre unele dosare penale”. Relativ la unele declaraţii ale fostei conducerii “Gemenii”, precum că familia Voronin ar avea un interes pentru centrul comercial, Ţurcanu ne-a spus că acest caz trebuie anchetat pentru a preciza detalii exacte.

    Contactat de ZdG, preşedintele interimar al R. Moldvoa, Mihai Ghimpu, a menţionat că Vladimir Voronin a avut interese personale pentru mai multe societăţi comerciale şi afaceri de pe teritoriul R. Moldova. “Acum trebuie precizat dacă a avut interes şi pentru acest magazin şi dacă a fost încălcată legea. În problema dată ar trebui să se pronunţe organele abilitate”, a afirmat Ghimpu.

    Dosare fabricate la comandă

    Fostul administrator al SA “Gemenii” susţine că i-au fost intentate mai multe dosare penale, la comanda preşedintelui Voronin. În acest sens, Marcel Tumuruc, procuror, adjunct al procurorului Anticorupţie, a declarat pentru ZdG că în privinţa avocatului Ilie Rotaru au fost pornite două cauze penale. “Prima a fost pornită în anul 2005, pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu la administrarea patrimoniului a 58% dintre acţionarii SA “Gemenii”, fiind cauzate prejudicii deosebit de mari acestor acţionari – circa 900 mii de lei. A doua cauză penală a fost pornită în 2007, pe faptul că acesta şi-a însuşit ilegal bunuri ale acţionarilor S.A “Gemenii” în valoare de 1 milion de lei. Urmărirea penală pe aceste cauze este în desfăşurare”, afirmă procurorul.

    Totodată, Tumuruc a ţinut să precizeze că dosarele penale au fost intentate în baza plângerilor venite de la unii acţionari ai SA “Gemenii” şi nicidecum nu este vorba de dosare fabricate la comandă.

    Referitor la registrul acţionarilor reali ai SA “Gemenii”, sursa citată a mai adăugat că, prin hotărârea definitivă a instanţei de judecată din 26 aprilie 2007, a fost determinată lista reală a acţionarilor. “Această hotărâre până la moment este definitivă şi n-a fost contestată de către Ilie Rotaru”, a continuat el.

    Potrivit spuselor procurorului, practic toţi administratorii care au gestionat întreprinderea “Gemenii” au sustras sume de bani în mod ilegal. “Ei transferau banii pe alte conturi. Astfel, mai sunt intentate cauze penale şi altor persoane privind gestionarea întreprinderii”, a conchis Tumuruc.

    În cadrul conferinţei de presă, Rotaru a mai vorbit despre ilegalităţile pe care le promovează Igor Prisăcaru, noul şef al S.A “Gemenii”. “Un spaţiu de 10-15 metri pătraţi poate fi cumpărat la 5 mii de euro. Totodată, arenda lunară pentru un metru pătrat la primul etaj al magazinului este de 100 de euro, însă pe lângă această taxă, stabilită de administraţie, se solicită şi taxe neoficiale”. Precizăm că au fost şi alte surse care au confirmat aceste sume de bani. La rândul său, Igor Prisăcaru ne-a spus că nu ştie nimic despre faptul că, ilegal, se pot cumpăra spaţii la magazinul “Gemenii” pentru suma de 5 mii de euro. “Nu ştiu despre aşa ceva. Şi nu se solicită taxe neoficiale.” Prisăcaru nu a vrut să comenteze declaraţiile făcute de Rotaru precum că registrul acţionarilor ar fi fost falsificat.

    Ilie Rotaru solicită organelor abilitate să efectueze un nou control la SA “Gemenii” pentru a se stabili care sunt acţionarii reali ai întreprinderii.

    Iurie SANDUŢA


    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Anunțul Ambasadei României în R. Moldova în legătură cu activitatea Secției Consulare la Chișinău

    Începând cu data de 18 mai 2020, Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău și-a reluat activitatea de lucru cu publicul pentru eliberarea documentelor de călătorie (pașapoarte) și a documentelor de star…
    Anunțul Ambasadei României în R. Moldova în legătură cu activitatea Secției Consulare la Chișinău

    Alte șapte persoane au decedat din cauza infecției cu Covid-19. Detalii despre victime

    Alte șapte persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza infecției cu noul coronavirus. Potrivit datelor furnizate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale victimele sunt două femei și cin…
    Alte șapte persoane au decedat din cauza infecției cu Covid-19. Detalii despre victime

    DOC/ Reprezentanții diasporei din SUA și Canada vin cu sugestii pentru amplasarea sectiilor de vot și cer ca președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare să poată fi și persoane din diasporă

    Reprezentanții diasporei din SUA și Canada anunță că au trimis un demers către CEC, Ministerul de Externe de la Chișinău și alte instituții responsabile de buna desfășurare a alegerilor, privitor la numărul opt…
    DOC/ Reprezentanții diasporei din SUA și Canada vin cu sugestii pentru amplasarea sectiilor de vot și cer ca președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare să poată fi și persoane din diasporă

    Autoritățile anunță numărul cazurilor noi de infecție cu COVID-19 înregistrate în R. Moldova în ultimele 24 de ore

    Alte 57 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate luni, 13 iulie, în R. Moldova, dintre care 2 în regiunea transnistreană. Toate cazurile sunt cu transmitere locală, anunță Ministerul Sănătății. Ac…
    Autoritățile anunță numărul cazurilor noi de infecție cu COVID-19 înregistrate în R. Moldova în ultimele 24 de ore

    Platforma DA așteaptă decizia PAS în legătură cu depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu

    Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a declarat luni, 13 iulie, că fracțiunea parlamentară a Platformei DA așteaptă, până marți, decizia Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în legătură cu sem…
    Platforma DA așteaptă decizia PAS în legătură cu depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Chicu

    VIDEO/ 25 de ani de când Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei. A fost prima țară din fostul CSI care a aderat la CE

    Astăzi se împlinesc 25 de ani de când Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei – principala organizație pentru drepturile omului din Europa. Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline a…
    VIDEO/ 25 de ani de când Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei. A fost prima țară din fostul CSI care a aderat la CE