Principală  —  Interviuri   —   "Insulele române" între două regimuri:…

„Insulele române” între două regimuri: Chişinău şi Tiraspol

Interviu cu Ion Iovcev, directorul Liceului „Lucian Blaga” de la Tiraspol

237-dierctor

Dacă  întrebi tiraspolenii unde se află Liceul „Lucian Blaga”, răspuns nu îţi vor putea da nici vânzătoarele de la alimentara de vizavi de această instituţie de învăţământ. „Moldavskaia şcola? Perehadite dorogu” (n.r.: Şcoala moldovenească? Traversaţi strada) – ţi se răspunde după ce explici că ar trebui să fie undeva prin regiune. Pentru că nicăieri nu este afişat numele poetului român, e dificil să îţi dai seama că anume clădirea de culoare roz, cu două nivele, este liceul „Lucian Blaga”.

Placa cu denumirea şcolii a fost distrusă încă în 2004, atunci când miliţia şi securitatea transnistreană au baricadat accesul în această instituţie de învăţământ. Imediat ce păşeşti pe „singura insulă a limbii române” din Tiraspol, primul lucru care îţi sare în ochi este drapelul albastru cu cele 15 stele aurii al Uniunii Europene. Acest drapel a apărut în holul liceului după ce, din acelaşi loc, a dispărut tricolorul R. Moldova. „Vrem să ne considerăm şi noi parte a Uniunii Europene”, ne întâmpină directorul liceului, Ion Iovcev.

— Cum vă descurcaţi în această regiune ce pare ruptă din Uniunea Sovietică?

— Aţi nimerit în ţintă. Într-adevăr, ne simţim ca în Uniunea Sovietică. S-au păstrat toate denumirile străzilor, cum ar fi Lenin, 25 octombrie etc., drapelul, monumentele sovietice. Şi mai evidentă e ideologia duşmanului. E la fel ca şi atunci când se credea că URSS ar fi riscat să fie atacată de NATO. Aici sunt mulţi pensionari militari, care păstrează acea agresivitate cu care au crescut. Totodată, în toate şcolile de limbă rusă se predă „milităria”. De mici îi pregătesc să devină soldaţi. Mai există organizaţiile de copii „Zarniţa”. Deci se face tot posibilul ca să rămânem în timp şi în spaţiu acolo de unde am venit. Dar, din fericire, avem Internet, care simplifică accesul la informaţie. Mulţi pleacă peste hotare şi văd acolo o altă realitate. Dacă pleacă, nu vor să se mai întoarcă.

— Cu ce probleme se confruntă astăzi Liceul „Lucian Blaga”?

— Această şcoală activează din 1991. Primele clase de limbă română în regiune au apărut în 1989. Până atunci nu a fost nicio clasă de română. Prin 1999—2000 în şcoală învăţau 850 de elevi. Din iulie 2004, când a fost devastată şcoala, numărul elevilor a scăzut de câteva ori. Pe atunci rămăseseră 350 de copii. Astăzi avem 250 de elevi. Mulţi părinţi sunt puşi în situaţia de a alege: serviciul sau copiii lor să studieze la acest liceu de limbă română.

Autorităţile de la Tiraspol consideră că liceul se află ilegal în Transnistria. De fapt, nu mai suntem finanţaţi de autorităţile locale încă din anul 1995. Nu ne dau nimic, ba din contra, ne-au distrus această instituţie în anul 2004. Acum suntem finanţaţi de autorităţile de la Chişinău.

— Care este bugetul şcolii?

— Peste două milioane de lei. În acest an ne-au fost tăiate 20 la sută din această sumă. Salariile celor 24 de profesori nu sunt cu mult mai mari decât ale profesorilor din dreapta Nistrului. Avem nevoie să reparăm acoperişul, dar nu mai sunt resurse financiare. Autorităţile de la Chişinău ne-au spus să luăm bani din resursele rezervate închirierii. Lunar, pentru aceşti 920 de metri pătraţi trebuie să achităm peste două mii de dolari. Mă pune în gardă că în fiecare an trebuie să reînnoim contractul de arendă a acestei şcoli. De fapt, anterior această încăpere ni s-a dat în arendă pentru 11 ani, dar acum ceva timp e expirat termenul de închiriere. De fiecare dată când prelungesc contractul, se măreşte suma pentru arendă. Aceasta este una din metodele de a-i face pe părinţi să nu îşi mai dea copiii la această şcoală. Sunt părinţi care se tem să îşi dea copiii la şcoală de frică să nu se sisteze activitatea instituţiei din cauza neprelungirii contractului. În aşa fel are loc deznaţionalizarea. Mulţi ajung să înveţe în şcolile moldoveneşti cu alfabet chirilic. Dar cu acele şcoli cel mai departe ajungi să fii profesor la aceeaşi şcoală. De fapt, în aceste şcoli cu predare în chirilică îi pregătesc să devină oameni de nivelul doi. Alţi părinţi vorbitori de română aleg să îşi dea copiii la şcolile de limbă rusă. Iată aşa are loc deznaţionalizarea.

— De ce Guvernul de la Chişinău nu a procurat până acum o clădire pentru „Lucian Blaga”?

— Cine să o facă? Îmi amintesc că încă pe timpul preşedintelui Petru Lucinschi am făcut un demers, anunţând că pe acele timpuri la Tiraspol se vindea fosta grădiniţă nr. 50. Acea clădire era de trei ori mai mare decât cea pe care o vedeţi. Pe atunci costa 1 milion 500 de mii de lei. „E prea scump”, a fost atunci răspunsul autorităţilor de la Chişinău. Vă daţi seama că nici Guvernul de astăzi nu are niciun interes să menţină o şcoală de limbă română în Transnistria. Întotdeauna am considerat că autorităţile de la Chişinău ar fi trebuit să întreprindă ceva pentru aceste şcoli din regiunea transnistreană: şcoala de la Tighina, Râbniţa şi de la Tiraspol.

— Cât de des vă vizitează autorităţile de la Chişinău?

— Această şcoală a fost vizitată de multe personalităţi. Autorităţile de la Chişinău ne trec pragul la 1 septembrie şi la sfârşit de an cu un mesaj oficial din partea prim-ministrului Zinaida Greceanâi. Ministerul Educaţiei şi Tineretului are faţă de noi aceleaşi cerinţe ca şi faţa de celelalte şcoli.

— Atunci cum vă descurcaţi?

— Supravieţuim pentru că avem un nume şi imunitate, pe care am căpătat-o de-a lungul anilor. De cele mai multe ori am fost ajutaţi de organismele internaţionale: OSCE, Ambasada României, Ambasada SUA etc. Am fost susţinuţi şi de mass-media independente. Astăzi eu nu mai am acces la Moldova 1 sau la Radio Moldova. Ca să salvăm această „singură insulă a limbii române”, am rămas pe poziţii şi nu am plecat de aici.

— Simţiţi disconfort în relaţia cu autorităţile de la Chişinău?

— Se ştie că nu sunt o persoană prea agreată de actualul Guvern. Îmi amintesc că în 2004, atunci când jurnaliştii de la Teleradio Moldova protestau ca să-şi apere drepturile, am mers să îi susţin. Puţin după aceasta, am fost chemat de urgenţă la Valerian Cristea, viceprim-ministru pe atunci. Acesta mi-a dat o lecţie de cum ar trebui să mă comport. La fel s-a întâmplat şi după evenimentele din aprilie, când am mers la Chişinău ca să particip la proteste şi să îmi spun părerea. Îmi amintesc că am făcut-o în mod public. Probabil, am spus ceva anticomunist. Pe 8 aprilie am fost deja invitat la ministrul Educaţiei şi Tineretului, Larisa Şavga. Mi-a ţinut morală şi mi-a dat de înţeles că Guvernul pentru care lucrează mă consideră pe „alte poziţii”. Mi-a spus că copiii au distrus Parlamentul şi Preşedinţia… Deşi ministrul Larisa Şavga deţine cetăţenia României, se pare că este împotriva a ceea ce este românesc. După această întâlnire, m-am pomenit cu securiştii la poarta şcolii, care mi-au adresat mai multe întrebări despre proteste şi mi-au dat de înţeles că nu mai trebuie să particip la astfel de manifestări în masă.

— Cum v-a afectat tensionarea relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti?

— „Lucian Blaga” a fost susţinut de autorităţile din România nu o singură dată. Înţelegem prea bine ce se întâmplă la Chişinău. Anul trecut am avut o întâlnire cu ministrul Afacerilor Externe al României. I-am relatat despre toate problemele şcolii aşa cum vi le spun dvs. A zis că şi-ar dori să ne ajute, dar orice ar face România, R. Moldova interpretează ca pe un amestec în treburile sale interne. Cred că ceea ce au făcut şi au declarat guvernanţii noştri după evenimentele din aprilie în raport cu România nu le face faţă. Ca cetăţean al R. Moldova, dar şi al României, am un respect deosebit faţă de autorităţile de la Bucureşti. În anii în care ne-a fost cel mai greu, am fost susţinuţi de România. E o ruşine că guvernanţii noştri nu au înţeles că este vorba despre nişte relaţii omeneşti. Chiar şi microbuzul pe care l-am obţinut de la Departamentul Românilor de Pretutindeni la 1 decembrie nu a fost un cadou direct. A trebuit să scriem un proiect ca să devenim posesorii acestui autovehicul. Pentru că orice relaţie cu celălalt mal de Prut este calificată drept amestec al României în treburile interne ale R. Moldova.

— Mai primiţi apeluri telefonice cu ameninţări, aşa cum se întâmpla în 2005?

— Trăim într-o zonă în care niciodată nu eşti sigur de ce-ar putea să ţi se întâmple. Şi acum mai păstrez acele mesaje. În 2005 m-am adresat Procuraturii Generale. Mi-am dat seama că, cu acea atitudine, nu vor rezolva nimic. Aşa s-a şi întâmplat. Aceasta nu înseamnă însă că eu sau colegii mei nu existăm. Deşi atunci le-a fost frică să vină în Transnistria, aceştia au apărut imediat după evenimentele din aprilie curent. În 2005 am ajuns în Departamentul de Stat al SUA. După această vizită cei de la Tiraspol au spus: „Mi nemnojko opazdali, nado bilo evo ranshe ubrat” (n.r.: Am întârziat, trebuia să-l lichidăm mai devreme). Pot să va citesc acele mesaje: „Nu ţi-a rămas mult să trăieşti, nici ţie, nici familiei tale. Îţi vom arunca casa în aer”. Acum am devenit imun la aceste situaţii. În multe dimineţi am descoperit că şcoala era devastată. Geamurile sparte. Nu am învăţat elevii să răspundă cu aceeaşi monedă, ci să rămână demni. În acest an 33 de absolvenţi cu panglici tricolore au mers prin tot Tiraspolul, asta înseamnă că au avut curaj şi demnitate. Nu le-a fost frică să spună cine sunt.

— Dar cum este relaţia cu populaţia vorbitoare de limbă rusă din Transnistria?

— Populaţia rusofonă din regiune este oarecum indiferentă. Sunt familii în care un copil învaţă la o şcoală rusă, altul – la acest liceu. Uneori suntem invitaţi la seminare. Dar trebuie să recunosc că nu participăm la acestea. Acolo se vorbeşte în „moldoveneasca” scrisă cu chirilice şi despre republica nistreană. Problema e cu autorităţile de la Tiraspol, care consideră şcolile de limbă română şcoli străine pe teritoriul Transnistriei şi avem statut de „ilegali”. Şi asupra profesorilor ruşi se fac presiuni să nu prea întreţină relaţii cu noi. Uneori copiii vorbitori de limbă rusă aleg să vină la Liceul „Lucian Blaga” ca să susţină examenele de bacalaureat. Ei înţeleg că această diplomă le oferă alte oportunităţi.

— Cum funcţionează serviciile diplomatice ruseşti în stânga Nistrului?

— Bătrânii de aici în mare parte au paşapoarte transnistrene, cu care, în cel mai bun caz, ar putea ajunge până la Chişinău. Mulţi au şi paşapoarte ale R. Moldova. Rusia, însă, are un mare interes în această regiune. Clandestin, au deschis un Consulat al Federaţiei Ruse şi oferă în masă cetăţenia rusă, ca, probabil, după un timp, să se întâmple la fel ca în Osetia de Sud şi în Abhazia, să spună că majoritatea populaţiei din Transnistria sunt cetăţeni ai Federaţiei Ruse. Se va proceda aşa cum a declarat Vladimir Putin anterior: Rusia îşi va apăra cetăţenii. Mă miră faptul că până în prezent autorităţile de la Chişinău nu au declarat că Rusia se amestecă în treburile interne ale R. Moldova. La Tiraspol drapelul rusesc este arborat în multe locuri. La Chişinău, însă, se vorbeşte mult despre amestecul României în treburile Chişinăului.

— Ce se mai spune despre grupul Ilaşcu?

— Apropo, Ilie Ilaşcu a avut doi copii la „Lucian Blaga”. Am vorbit cu el de câteva ori când a ajuns în funcţia de senator la Bucureşti. Dar ideologia de la Tiraspol este otrăvitoare. Multora le-a insuflat ură. În 1992 simţeam că parcă eram într-un film de groază. Se spunea că vin românii peste noi. Îmi amintesc că, la morga din apropiere, se aduceau camioane întregi cu morţi de pe front. La radioul local se vorbea că profesorii de limbă română educă viitori asasini „Ilaşcu”. De fapt, din jertfă, grupul Ilaşcu a fost transformat în „grup de terorişti”. Aceeaşi propagandă este prezentă şi astăzi pe malul stâng.

— Spuneţi-ne ce fac tinerii după ce absolvesc o instituţie din Transnistria?

— Cu siguranţă, nu rămân aici. Preferă să meargă la Chişinău sau în România. Universitatea din Tiraspol le oferă o diplomă care nu este recunoscută nicăieri în lume. Elevii de la şcolile ruse merg în Rusia sau în Ucraina, o bună parte merg şi la Chişinău.

— Dle Iovcev, cum vedeţi viitorul acestui liceu?

— Viitorul liceului depinde de viitorul R. Moldova. Să vedem ce se va întâmpla după alegerile din 29 iulie. Noi vrem să ne găsim locul nu doar geografic, ci şi spiritual. Am supravieţuit în condiţii în care mulţi au crezut că vom ceda. Dar noi existăm, şi facem şi carte. Învinuiesc nu doar partea transnistreană, ci şi conducerea R. Moldova. S-a făcut foarte puţin ca aceste şcoli de limbă română din Transnistria să poată activa fără probleme. Chiar şi din bugetul sărac pe care îl aveam ne-au luat 20 la sută. Dar, cu siguranţă, viitorul aparţine acestor şcoli, care sunt nişte catalizatori.

Pentru conformitate,
Anastasia NANI