Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Ștefan Gațcan, ales acum…

DOC Ștefan Gațcan, ales acum 3 luni deputat din partea PSRM, trece la Pro Moldova

Ștefan Gațcan, care acum 3 luni a fost ales deputat în circumscripția nr. Hîncești din partea Partidului Socialiștilor, a anunțat marți, 30 iunie, că părăsește PSRM și aderă la Pro Moldova.

Anunțul a fost făcut de Gațcan printr-un mesaj pe Facebook.

„Stimați concetățeni și alegători ai circumscripției electorale nr. 38 Hîncești!
Sunt medic de profesie și toată viața am luptat pentru sănătatea pacienților, mamelor și copiilor.
Mai bine de 3 luni sunt deputat în Parlament. Nu am fost niciodată și nici nu sunt membru de partid dar am acceptat această provocare cu o mare dorință de a pune umărul, cu modesta mea experiență, la dezvoltarea Republicii Moldova și sectorului sănătății.
Așteptările mele personale, dar și ale întregii societăți au fost foarte mari.
Cu regret, în aceste cîteva luni de parlamentar al majorității parlamentare, în plină pandemie și criză fără precedent în sistemul medical, constat o lipsă totală de progres și de măsuri eficiente pentru salvarea sistemului medical și regret că vocile multor specialiști veritabili nu sunt auzite. Am ajuns să-mi fie rușine să privesc în ochi colegilor mei de breaslă. Dar nu pentru asta am venit eu în Parlament.
Echipa Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a avut o șansă unică de a rezolva problemele oamenilor și a salva țara din criza în care s-a pomenit, dar, din păcate, luptele politice interminabile, gravele greșeli de management, deciziile neprofesioniste, lipsa de curaj și chiar admiterea de falsuri în gestionarea crizei COVID-19 m-au determinat să mă detașez de aceste acțiuni care depășesc interesele cetățenilor și ale statului.
Cu tot respectul față de colegii din fracțiunea PSRM din Parlament, dar alegătorii circumscripției electorale Hîncești nu pentru asta mi-au acordat vot de încredere. Alegătorii din Hîncești au așteptări că vom avea curaj și vom lupta doar pentru interesul țării și a cetățenilor dar nu pentru rating politic.
Nu vreau să dezamăgesc alegătorii mei. Vreau să continuu realizarea promisiunilor electorale și știu cum pot face asta! Dar constat că aceste promisiuni nu le voi putea realiza alături de echipa PSRM din Parlament.
În schimb, sunt profund impresionat de curajul, abnegația și forța cu care noul partid politic „PRO MOLDOVA” se luptă pentru interesele cetățenilor și țării, iar ultimele acțiuni și inițiative, în special, din domeniul social, mă reprezintă pe deplin.
Astfel, Declar că părăsesc fracțiunea PSRM din Parlament și mă alătur grupului parlamentar „PRO MOLDOVA”.
Sunt conștient de toată mizeria, atacurile, falsurile și minciunile care nu vor ezita să curgă la adresa mea, dar rămîn ferm pe poziții, nu voi ceda presiunilor și amenințărilor, voi rămîne fidel convingerilor mele, voi fi fidel alegătorilor din circumscripția Hîncești iar alături de așa o echipă profesionistă precum este PRO MOLDOVA, sunt sigur că vom putea realiza fapte bune pentru Moldova!

Pe 15 martie curent, Ștefan Gațcan a fost ales deputat în circumscripția uninominală Hîncești din partea PSRM. Scrutinul a fost organizat cu o zi înainte ca în R. Moldova să fie instituită stare de urgență în legătură cu pandemia de Covid-19.

Anterior, Gațcan a apărut de mai multe ori alături de fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, inaugurând instituții medicale.