Cum pregătim copilul cu dizabilități pentru o bună integrare socială: sfaturile terapeutului ocupațional

Сomunicarea deschisă și empatică între părinții copiilor cu dizabilități, profesori și ceilalți părinți este esențială pentru crearea unui mediu incluziv și sigur. Aliona Șleac, terapeută ocupațională, afirmă că un dialog sincer, respectuos și o colaborare eficientă între toate părțile implicate sunt aspecte esențiale pentru a susține cât mai bine dezvoltarea și integrarea copilului în comunitate. „Stabiliți planuri clare de intervenție și urmăriți progresul împreună. Este necesar de menținut un dialog constant, nu doar când apar probleme”, explică aceasta.

Terapeuta îi încurajează pe părinți să devină „avocați informați” ai propriilor copii, cunoscându-le drepturile în cadrul sistemului educațional, cum ar fi accesul la planurile  educaționale individualizate. Ea recomandă părinților să se informeze cu privire la  diagnosticul copilului și, atunci când este necesar, să-l explice cadrelor didactice într-un mod clar și accesibil. De asemenea, pot fi utile materialele informative sau resursele practice oferite profesorilor, care îi pot ajuta să coopereze mai eficient cu copilul și să adapteze procesul de învățare la nevoile acestuia.

Jocul de rol – primul pas spre socializare

Un prim instrument util în învățarea socializării copilului este jocul de rol, care poate fi exersat acasă sau în terapie. Prin simulări, copilul învață cum să interacționeze în diferite situații:

• cum să se salute cu un coleg din grupă sau școală;
• cum sa ceară o jucărie/pauză; 
• cum sa refuze – „Ideal ar fi politicos, dar dacă vorbim la general, copiii cu dizabilități nu înțeleg noțiunea de politețe, pentru că este un lucru abstract, pe care nu-l poate atinge. Chiar dacă îi simt prezența în atitudine, le este dificil să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat «a fi politicos»”, explică terapeuta.
• ce sa facă dacă este agresat fizic.

Poveștile sociale: imagini, cărți, desene animate

Un alt instrument eficient, potrivit specialistei, este povestea socială, care explică pas cu pas comportamentele adecvate. Copilul trebuie învățat:

• să spună „NU” ferm dacă se simte inconfortabil;
• să se adreseze unui adult dacă se simte amenințat sau trist;
• să identifice persoanele de încredere (educator, asistent, terapeut);
• să poată face diferența dintre „comportamentul prietenos” și „comportamentul  agresiv”.

De asemenea, o listă vizuală a comportamentelor permise și nepermise poate fi de ajutor.

Rolul educatorului în integrarea copilului cu dizabilitate

Implicarea educatorilor sau a profesorilor este foarte importantă. Iată câteva metode simple și eficiente care, potrivit terapeutei, pot facilita integrarea:

• organizarea activităților în perechi (cu un coleg empatic);
• inițierea jocurilor de echipă care încurajează cooperarea, nu competiția;
• propunerea activităților senzoriale sau artistice potrivite pentru copiii care au astfel de preferințe.

Terapeuta subliniază că este important ca părinții să discute cu educatorii sau profesorii despre semnalele de stres pe care le prezintă copilul, activitățile în care acesta se simte în largul lui, modalitățile prin care poate fi încurajat în grup și regulile care trebuie să fie menținute constant. Dacă copilul prezintă anxietăți sociale sau dificultăți mai profunde de relaționare, implicarea unui terapeut ocupațional, psiholog sau logoped poate sprijini dezvoltarea abilităților socio-emoționale într-un mod personalizat.

Cum să facă față respingerii sau neînțelegerii

„A învăța un copil cu dizabilități să facă față respingerii sau neînțelegerii este un proces sensibil, dar extrem de important pentru reziliența emoțională și dezvoltarea unei stime de sine sănătoase. Și totuși, nu toți copiii cu dizabilități înțeleg respingerea, în schimb, înțeleg foarte bine neînțelegerea, iar acest lucru le provoacă frustrare. Unii dintre ei se ambiționează să se facă înțeleși, în timp ce alții apelează la comportamente neplăcute, care, la rândul lor, sunt o formă de exprimare și comunicare”, explică Aliona Șleac.

Normalizează respingerea și dezacordul

Pentru a reduce impactul negativ al respingerii, terapeuta menționează că este important să li se explice copiilor că toți oamenii trec prin astfel de situații:

• „Ți s-a întâmplat să nu vrei să te joci cu cineva? A fost despre tine sau despre cum te simțeai atunci?”;
• „Și eu, când eram copil, nu eram mereu acceptată în jocuri. Dar am învățat că pot găsi alți prieteni.”

De asemenea, este important ca un copil cu dizabilitate să înțeleagă că un refuz nu înseamnă lipsă de valoare sau de iubire. 

Copiii cu dizabilități au nevoie de scenarii clare pentru a ști cum să reacționeze

Aliona Șleac recomandă:

• Folosiți jocuri de rol și exersați situații precum: „Ce faci dacă cineva spune că nu vrea să se joace cu tine?” sau „Ce spui dacă cineva râde de tine?”;
• Exersați răspunsuri simple și practice: „Ok, o să caut alt coleg”; „Nu-mi place ce spui. Te rog să te oprești”; „Am voie să fiu diferit”;
• Ajutați-l pe copil să-și spună lucruri bune despre sine, chiar și în momentele grele. Exersați afirmații simple precum: „Sunt suficient”; „Faptul că cineva mă refuză nu înseamnă că nu sunt bun”; „Pot încerca din nou”.  Puneți aceste fraze pe bilețele vizibile în camera copilului sau în ghiozdan;
• Discutați cu profesorul despre faptul că este necesar să observe interacțiunile sociale și să intervină preventiv, să încurajeze includerea copilului în jocuri de grup și să folosească povești sociale despre diferențe, respect și empatie în cadrul activităților realizate cu întreaga clasă.

Cum pot părinții să-i ajute pe copiii cu dizabilități să gestioneze conflictele și emoțiile dificile

În lucrul cu acești copii, una dintre provocările frecvente este gestionarea conflictelor și a frustrărilor care apar în relațiile cu alți copii. Primul pas este recunoașterea emoțiilor. Terapeuta recomandă folosirea imaginilor vizuale – fețe care exprimă bucurie, tristețe, furie, frustrare, pentru a ajuta copilul să identifice starea pe care o trăiește. „Apelăm la jocurile de rol cu jucării sau păpuși pentru a exersa. Astfel, sunt implicate mai multe simțuri: vizual, auditiv, tactil și verbal, ceea ce îi ajută pe copiii cu dizabilități să însușească mai rapid”, explică Aliona Șleac.

Un alt aspect esențial este învățarea reparării relațiilor după un conflict. Terapeuta subliniază că este important ca adultul să abordeze momentul cu calm.

• Vorbește calm: „Ce s-a întâmplat? Ce ai simțit? Ce ai putea face altfel data viitoare?”;
• Învață-l să spună: „Îmi pare rău” (când e cazul); „Hai să încercăm din nou”.

De asemenea, atât părinții, cât și cadrele didactice sau specialiștii, pot folosi povești sociale adaptate care îl învață pe copil:

• cum să-și gestioneze furia;
• cum să se împace cu un prieten;
• cum să spună ce simte fără să țipe.

Când trebuie să intervină părintele în conflictele dintre copilul lor cu dizabilitate și alți copii

Aliona Șleac spune că părinții trebuie să intervină cu grijă în conflictele dintre copilul lor cu dizabilitate și alți copii: să-l sprijine fără a-l supraproteja și să educe cu empatie. „Intervenția părinților este necesară, chiar obligatorie, atunci când copilul este în pericol fizic sau emoțional, dacă este agresat verbal sau fizic, dacă este batjocorit sau exclus constant din anumite grupuri de copii ori dacă nu se poate apăra singur din cauza dizabilității”, remarcă terapeuta. Potrivit acesteia, părintele trebuie să intervină atunci când:

• copilul nu înțelege de ce un alt copil nu vrea să se joace cu el;
• copilul plânge frecvent și nu poate explica ce s-a întâmplat;
• comportamentul copilului său provoacă neînțelegeri;
• copilul reacționează impulsiv sau nepotrivit din cauza dizabilității (de exemplu: țipă, lovește, invadează spațiul personal).

Cum trebuie părintele să intervină corect:

Terapeuta ocupațională Aliona Șleac recomandă următoarele:

• Vorbește calm după conflict: „Ce s-a întâmplat? Cum te-ai simțit? Ce ai putea face diferit data viitoare?” Ajută-l să înțeleagă ce a provocat conflictul și să formuleze posibile soluții;
• Cere educatorului să observe interacțiunile și să medieze;
• Propune activități de grup care încurajează acceptarea și empatia.

Terapeuta recomandă ca, atunci când este nevoie, părintele să se implice direct, însă cu empatie și multă blândețe, pentru a proteja copilul și a media situația într-un mod constructiv. Dacă conflictul are loc în prezența ta:

• Nu certa pe loc copilul celălalt;
• Adresează-te calm ambilor copii: „Ce s-a întâmplat? Haideți să găsim o soluție împreună”;
• Dacă alt copil a rănit intenționat, vorbește ulterior cu părintele sau cadrul didactic, nu în prezența copiilor.

„Este important ca părinții să nu intre în postura de victimă, ci să-l ajute pe copil să repare relația. Este important pentru copil să fie învățat cum să spună «Îmi pare rău» sau «Putem să fim din nou prieteni?»”, conchide specialista.

Pentru mai multe informații și resurse utile, vizitați site-ul abilitare.md, unde puteți găsi răspunsuri adaptate nevoilor voastre.

Articolul a fost dezvoltat în cadrul proiectului UNICEF Moldova „O lume incluzivă începe cu mine, cu tine, cu noi…”, implementat de AO „Prietena mea”, cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale Germania, prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare (KfW).