KGB-ul este nemuritor, el doar îşi schimbă denumirea

Interviu cu scriitorul
Vladimir Beşleagă

 

— Dle Beşleagă, în calitatea dvs. de deputat în primul Parlament al R. Moldova, cum vi se pare Legislativul proaspăt ales? Cât de democratic e?

— Este unul superior celor anterioare, dar departe de a fi… perfect. De ce? Mai întâi, pentru că reprezintă partide, şi nu pături sociale cu un statut economic clar definit (nu avem o clasă de mijloc!). Iar partidele nu sunt altceva decât… liderii lor. În al doilea rând, raportul de forţe din actualul Legislativ, de altfel ca şi în cele precedente, este puternic marcat de structura etnică a populaţiei republicii. Cât priveşte caracterul lui democratic… Da, s-ar părea că este, dar vezi că democraţia a venit la noi să se îmbrace pe o mentalitate preponderent arhaică, ba mai şi coruptă de reflexele regimului totalitar comunist… Or, instituţiile sociale cele mai evoluate şi perfecte din lume, atunci când sunt implementate într-un mediu concret, real, sunt distorsionate de firea acelui mediu, la noi, de această a noastră mentalitate arhaico-infantilizată… Da, s-ar părea că lumea se trezeşte, dar încă întârzie să se şi… deştepte, fapt pentru care, în loc de o democraţie autentică, avem mai curând plutocraţie, oligarhie…

— Credeţi că acest Legislativ va rezista fără anticipate timp de 4 ani?

— În zona noastră extrem de seismică, am în vedere instabilitatea politică ce ne-a caracterizat în ultimii doi ani, doar prin instaurarea unui regim autoritar-dictatorial, cum a fost cel voroninist, se poate respecta ciclicitatea în cauză. Acum, că s-au intensificat în această parte a Europei fricţiunile geostrategice dintre Vest şi Est, depinde de abilitatea clasei politice, a guvernanţilor, dacă nu vom fi şi în continuare martori şi victime ale unui şir interminabil de anticipate şi căderi de guverne…

— Cine constituie veriga slabă a actualului Parlament?

— „Veriga slabă?” Eu i-aş zice „Veriga …slavă”! Tot comuniştii! Ei reprezintă bomba cu ceas, care poate face să treneze activitatea organelor de stat, dar să căşuneze şi alte mari rele. Oricum, ultimele alegeri au mai cernut din orgolii, astfel că se conturează două formaţiuni democrate în ascensiune, aşa încât la următorul scrutin se poate să avem de a face cu un eşichier politic distinct, ca în societăţile evoluate din punctul de vedere al parlamentarismului.

— De ce MAI şi Procuratura Generală sunt cele mai râvnite de partidele parlamentare?

— Mie mi se pare simplu de tot. Ele sunt organele-pârghiile cele mai eficiente ale puterii într-un stat ca al nostru, încă imatur – la noi deocamdată nici legea nu domină, dar nici ordinea… Depinde în ce scopuri ar vrea cutare partid să pună mâna pe acestea. Fie să instaureze prin MAI şi PG ordinea şi primatul legii, fie să asigure protecţie fărădelegii şi structurilor mafiote, de care noi,  vai! nu ducem lipsă.

— Declaraţi într-un interviu, acum un an, că «aproape toate persoanele de prim-plan din R. Moldova au fost KGB-işti». Rămâneţi la aceeaşi opinie?

— Da, au fost şi mai sunt în continuare. KGB-ul este nemuritor, el doar îşi schimbă denumirea… Ca să vă aduc argumente, vă puteţi referi doar la primii doi preşedinţi ai R. Moldova, dintre care unul în cele mai strânse relaţii de rudenie cu un mare KGB-ist sovietic, iar altul a declarat franc: nu KGB-ul mă controla pe mine, ci eu controlam KGB-ul! Ha-ha! Ce să mai vorbim de cel de-al treilea, general rus? Dar câţi alţii din anturajul lor? Toţi, mai toţi!

— Aţi făcut parte din Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova. Cum explicaţi că acel Legislativ, declarat democratic, ales după o perioadă de 8 ani de guvernare comunistă, a refuzat să aprobe Raportul comisiei respective?

— Iată dar că s-a întâmplat o minune şi la noi: am avut şi un preşedinte, chiar dacă interimar, care nu a slujit KGB-ul, din contra, l-a urât, şi dânsul a avut istorica iniţiativă de a constitui celebra Comisie. De ce raportul acesteia nu a fost aprobat-votat în parlament? Dar de ce nu au fost pedepsiţi cei care au maltratat şi omorât tinerii ce au manifestat pe 7 aprilie? De ce Procuratura nu şi-a făcut datoria?

— Ce i-a speriat pe deputaţii fostului parlament?

— I-a speriat oare ceva? Nu pot să ştiu, doar să fac anumite supoziţii, care însă pot fi foarte aproape de adevăr. Mai întâi, dacă în locul democraţilor la guvernare ar fi revenit comuniştii, ei ar fi declanşat o adevărată vânătoare şi baie de sânge, aşa cum au şi procedat faţă de manifestanţii din 7 aprilie. Puteau oare proceda de o aşa manieră democraţii? Desigur că nu. Era nevoie de probe, de respectarea buchiei şi spiritului legii. Iar banda de comunişti a avut grijă să ascundă documentele demascatoare. E destul să ne amintim de debandada pusă de ei la cale, de arderea actului istoric al independenţei… L-am întrebat, personal, pe unul dintre deputaţi, şi eu, şi colegii din Comisie: de ce nu se desecretizează fondurile SIS-ului? Ştiţi ce-a răspuns respectabilul legislator? Acum avem alte probleme, mai stringente…

— Credeţi că ar mai fi posibil ca, în R. Moldova, să fie deconspirate dosarele Securităţii?

— Este, dar e cam târziu. Dacă se făcea treaba asta imediat după prăbuşirea imperiului răului, dacă nu li s-ar fi permis foştilor nomenclaturişti accesul la funcţii de conducere, dacă… dacă s-ar fi întâmplat ceea ce nu s-a întâmplat, adică în capul acestui aşa-zis stat ar fi ajuns un disident, ca Havel sau Walesa, iar nu un fost secretar de CC al PCM, atunci nu am fi fost băgaţi peste noapte în CSI, iar numărul legislaturii actuale a parlamentului nu ar fi XIX, adică luând-o din tragicul 1940, ci VI, de la declararea suveranităţii-independenţei… Aşa însă, pe la începutul anilor `90, o parte dintre dosare au fost arse, iar alta dusă fie la Moscova, fie la Tiraspol, ca să se acopere trecutul odios al multora dintre foştii şi actualii demnitari, ba mai mult, să poată fi ţinuţi în zgardă şi făcuţi docili faţă de fostul centru… Agentura, agentura a rămas intactă… Ba chiar am auzit din gura unui fost şef al SIS-ului următoarele: atunci când a mers dânsul la satrapul Smirnov să ceară returnarea dosarelor sustrase şi a fost tratat cu refuz, l-a avertizat dur: să ţii minte că, dacă dai cumva în vileag listele agenţilor, am să te împuşc cu mâna mea…

— Cum a fost să scrieţi sub dictatură comunistă?

— Atunci când am intrat eu în literatură s-a întâmplat să fie în perioada de relativă liberalizare a climatului de creaţie, după moartea tiranului Stalin şi dezavuarea cultului personalităţii lui. Aşa se face că romanul meu „Zbor frânt” a avut norocul să apară, ba chiar să fie tradus în alte câteva limbi în forma în care a fost elaborat. Iată însă că cea de-a doua carte, superioară primei, „Noaptea a treia”, cu care am venit în 1970, când pornise deja strângerea şurubului ideologic, a fost blocată, respinsă şi a aşteptat aproape două decenii până să vadă lumina tiparului (1988). De altfel, anii ’70—’80, până să înceapă dărâmarea regimului sovietic putred, au fost ani sumbri, dacă nu chiar negri pentru literatura din zona noastră… Eu însumi m-am văzut nevoit să fac anumite concesii în faţa cenzurii, ca să pot, totuşi, spune unele adevăruri… Alţii pur şi simplu au elogiat regimul şi au executat comanda lui socială, alegându-se cu mari profituri, funcţii şi distincţii…

— «Totdeauna am avut senzaţia că anumite morţi au fost puse la cale». Această declaraţie vă aparţine. Pe 27 decembrie şi-au pierdut viaţa într-un accident rutier sculptorul Tudor Cataraga şi soţia sa. Credeţi că aceste accidente rutiere sunt planificate de cineva, undeva?

— Anumite structuri aşa-zise legale, dar mai cu seamă cele obscur-mafiote din zona noastră, precum şi din fostul imperiu, care pe parcursul deceniilor au controlat teritoriul şi nu s-au dezis de acest drept, pentru că l-au considerat în continuare domeniul lor de interes, au activat aici nestingherite, şi atunci când anumite persoane cu funcţii de răspundere ieşeau de sub ascultare, devenind indezirabile, recurgeau la lichidarea lor fizică. Aşa a fost cazul celebrei radieri cu izotopi radioactivi a regretatului primar general al Chişinăului Nicolae Costin, dar cel mai adesea s-a recurs la înscenarea unor accidente rutiere, care prin specificul lor sunt pe cât de dificil de evitat, pe atât de anevoios de demonstrat. Exemple pot fi aduse destule, unele dintre care sunt prezentate în textul meu dramatizat „Morţii cei vii şi viii cei morţi”. Mă voi referi aici doar la cazul regretatului Gheorghe Ghimpu, care este cel mai elocvent. Preşedinte al Partidului Naţional Român, şi-a pierdut viaţa aflându-se la volanul propriei maşini, în timp ce ducea uniforme de ostaşi ai Armatei Române spre a le înmâna acestora. Era la o oră timpurie a dimineţii, când, la un moment dat, a fost orbit puternic din faţă, a pierdut controlul maşinii, s-a izbit într-un copac, din care a şi survenit sfârşitul colegului de drum de alături, iar dânsul s-a stins la câteva zile. Orbit de cine? Vom şti vreodată? Orbit… cum? Există astăzi metode tehnice nu doar de a orbi pe şofer, ci şi de a paraliza sistemul de ghidaj… Iar aceste scenarii sunt minuţios pregătite şi executate de profesionişti… Sau cazul consilierului prezidenţial al lui Iliescu, Adrian Dohotaru, care mergea pe şoseaua Ismail–Odesa, pentru a participa la dezvelirea bustului lui Eminescu… A fost acroşat, pe un traseu absolut liber, de un vehicul la volanul căruia se afla nu altcineva decât un… cascador, deci, un profesionist… A murit  şi consilierul, a murit în acel aşa-zis accident şi şoferul… Ei bine, cât priveşte cazul sculptorului Cataraga nu ştiu dacă poate avea vreo motivaţie politică, rămâne să demonstreze organele de anchetă…

— Care au fost cele mai impresionante pagini din dosarele KGB-ului pe care aţi reuşit să le vedeţi în viaţa dvs.?

— Activând în cadrul Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova, m-am interesat, în primul rând, de dosarele colegilor scriitori care au fost supuşi represiunilor în perioada regimului stalinist, încă înainte de război, dar şi de activitatea obştii scriitoriceşti din perioada postbelică. În acest scop am înaintat responsabililor arhivei SIS-ului un demers cu o listă de 101 nume, din care mi s-au pus la dispoziţie doar vreo opt dosare, care deja fuseseră consultate şi studiate anterior de către specialişti istorici şi ziarişti şi despre care s-au publicat destule materiale în presă. Dar celelalte unde sunt? Răspunsul a fost: nu le avem. Fie că au fost arse, fie evacuate, la începutul anilor `90, la Moscova sau la Tiraspol. Astfel încât m-am văzut nevoit să mă aplec şi eu asupra acestor sinistre mărturii ale unor timpuri negre şi să mă conving o dată în plus cât de crud şi nedrept a fost destinul cu Nistor Cabac, Toader Malai, Dumitru Milev, Mihail Curicheru, Nicolai Costenco, Nicolae Ţurcanu, Iacob Doibani, Alexei Marinat… Vă pot aduce aici un singur moment pe care l-am depistat în dosarul lui Nicolai Costenco: după ce şi-a făcut anii la care a fost condamnat, după ce a pierit tiranul Stalin şi a fost anunţată amnistie şi dânsul tot nu avea voie să se întoarcă în Basarabia de unde fusese smuls, face un demers către procurorul general al URSS, în care arată că toate învinuirile ce i s-au adus au fost inventate, ceea ce a şi constatat comisia de reabiltare, iar adevăratul motiv al arestării sale în iunie 1941, când deja începuse războiul, a fost că delatorii lui au hotărât să se răzbune pe el nu pentru altceva decât pentru că le-a şters-o de sub nas pe o fată cu care s-a şi căsătorit… Deci, o banală răzbunare, nu e aşa? Ca să vezi cum se întorc lucrurile o dată cu trecerea timpului! Şi lucrurile, şi perspectiva asupra lor. Cum o simplă scrisoare poate dezvălui momente ilariante, dacă nu ar fi mai întâi tragice…

— Ce se mai întâmplă pe la Uniunea Scriitorilor?

— La finele lui octombrie trecut a avut loc la Uniunea Scriitorilor o Adunare Generală, la care a fost ales un nou preşedinte – poetul Arcadie Suceveanu, care, de altfel, a activat până atunci ca vicepreşedinte. Adunarea şi rezultatele ei sunt, însă, contestate de fostul preşedinte, academicianul Mihai Cimpoi, care, se spune, a intentat un proces de judecată, nedorind să recunoască legitimitatea noii conduceri, care şi ea a înaintat actele la Ministerul Justiţiei, care a formulat clar decizia că… totul s-a făcut respectând-se statutul şi procedura legală… Este ceva ca un spectacol foarte amuzant… Se vorbeşte că obştea scriitorilor s-ar putea scinda în două, ceea ce, deocamdată, nu s-a întâmplat… Şi slavă Domnului! Pe de altă parte, n-ar fi ceva ieşit din cale afară, nu? Avem două Crăciunuri? Avem. Avem doi Ani Noi? Avem. Avem două mitropolii? Avem. Avem două limbi? Avem. Ş.a.m.d. De ce nu am avea şi două Uniuni? Iar la modul serios, noua conducere îşi vede de treabă, aşa că literatura merge înainte, doar sponsori de s-ar găsi, ca să apară noi cărţi, dar mai cu seamă… cititori care să le cumpere şi să le citească… Aicea-i buba cea mare: sponsorii şi cititorii!

— E un conflict de putere, unul economic sau o situaţie firească?

— O fi şi una şi alta, dar şi a… treia. O organizaţie, s-ar părea, democratică, sau cel puţin aşa se pretindea Uniunea Scriitorilor până mai deunăzi, avea în capul ei un conducător care data de pe la sfârşitul anilor `80. Anii treceau, veneau noi valuri şi valuri de, hai să le zicem condeieri, dacă nu chiar toţi scriitori, se schimbau generaţii, în R. Moldova s-au rânduit trei preşedinţi, pentru că, de, erau obligaţi să respecte constituţia… pe când la scriitori ce se întâmpla? Se modifica mereu statutul cu prevederile pentru aflarea fostului în funcţie şi astfel cel vechi reuşea să rămână în fotoliu… Hai că nu era el chiar aşa dulce acel tron, dar să stai atâta nemişcat? Iată că a venit şi ziua aceea despre care aminteam mai sus şi… schimbarea s-a produs… Astfel că e un fenomen firesc, deşi eu aş fi preferat să văd în fruntea noastră un reprezentant ceva mai tânăr, mai plin de puteri, căci avem de unde alege… Dar e bine şi aşa…

— Din ce trăiesc astăzi scriitorii, în condiţiile în care vânzările de carte ale autorilor contemporani sunt neprofitabile?

— Despre a exista din munca scrisului nici nu poate fi vorba în condiţiile noastre. Cei tineri au slujbe, fac ziaristică, activează pe la radio, televiziune, la edituri… Cei mai în vârstă o duc cum o duc din bietele lor pensii… Iar cărţile… Cărţile, oricât ar părea de paradoxal, apar… Ce-i drept, în tiraje modeste, dar vezi că astăzi ele nici nu se prea vând… Iar de cele mai multe ori autorul însuşi caută bani pentru editare, de la care editare se alege cu cele 10% din cost-tiraj, adică ţi se oferă ceva exemplare de carte, pe care le oferi cadou la amici şi cunoştinţe şi, astfel, circuitul s-a închis…

— Cine sunt prietenii dvs.?

— Aş cuteza a spune că am foarte mulţi, dacă prin prieteni se are în vedere cu cine şi cum te înţelegi. Adică: bine. Printre aceştia sunt, în primul rând, colegii mei din generaţia mai în vârstă, care, de altfel, au rămas cam puţini. Dar mă am de bine şi cu cei din generaţia de mijloc şi, oricât ar părea de… nu ştiu cum, cu cei mai tineri, dar tineri de tot… De exemplu, acum câteva zile, în chiar ajunul Anului Nou, mi-a apărut, în sfârşit, cartea de dialoguri intitulată „Destine transnistriene”. Am intrat în posesia câtorva exemplare şi, aşa cum se obişnuieşte printre autori, vrei să împarţi cu cineva marea bucurie, oferindu-i propria lucrare. Să vedeţi cine a fost să fie primul! Nimeni altul decât foarte tânăra liceană Maria-Paula Erizeanu, a cărei carte de debut, „Este prima mea revoluţie: furaţi-mi-o!”, m-a impresionat profund. Este un talent precoce, de mare viitor… O consider printre prietenii mei, deşi am văzut-o o singură dată şi nu am schimbat decât câteva cuvinte… Iar dacă prin prietenie se subînţeleg relaţii cu persoane de care nu aş putea să mă lipsesc măcar o singură zi, dintre aceştia nu am niciunul pe lumea asta, pentru că îmi place mai mult singurătatea…

— Cine mai citeşte astăzi în R. Moldova?

— Puţină lume. Dar când s-a citit pe la noi mai mult, de-a valma? Este o trăsătură originală alor noştri. Şi totuşi se citeşte. În special, copiii. Dar şi liceenii. Mai puţin studenţii şi… profesorii. La întâlniri şi lansări de carte care se produc la noi prin biblioteci şi la care particip, am auzit de la unii tineri că… au citit cutare carte de-a mea, dintre cele scrise acum mai mulţi ani. Am fost plăcut surprins… În fine, editurile noastre scot cărţi cu un tiraj de cel mult o mie de exemplare, din care se vând în republică vreo sută – o sută cincizeci, cealaltă parte se desface în piaţa de carte din Ţară. Dacă nu ar exista soluţia asta, editurile ar da faliment, iar noi ne-am trogloditiza imediat…

— Avem politicieni analfabeţi. Cum explicaţi faptul că alegătorii mai mizează pe ei?

— Da, dar avem şi politicieni foarte bine pregătiţi. Am în vedere noua clasă politică, ce se consolidează sub chiar ochii noştri. Ceea ce e un prilej de mare satisfacţie… Cât despre cei analfabeţi, pe care continuă să-i voteze electoratul, despre aceştia nu aş putea spune altceva decât că… Pe de-o parte, pe cât de evoluat este electoratul care-i preferă, pe atât de evoluaţi sunt şi politicienii respectivi… Numai că aici se ascunde ceva foarte suspect: n-or fi ei chiar atât de proşti cum vor să arate când apar în faţa mulţimilor, dar o fac cu bună ştiinţă, dintr-un interes perfid: de a păcăli lumea. Asta-i!

— Dacă politica nu le-ar aduce bani, credeţi că lupta pentru un fotoliu ar fi atât de acerbă?

— În istoria umanităţii, dar şi în cea a românilor, au fost extrem de rare cazurile când oamenii de stat au fost dintre cei cu înalte principii morale, dar şi nelacomi la averi. Ori principiul dominant, care a funcţionat dintotdeauna, acesta este: putere, aur şi… amor. Or, puterea îţi deschide calea spre avere, iar aceasta spre favorurile sexului frumos… Bineînţeles, cine suferă de acest ultim …sindrom. Pe de altă parte, într-o societate care se proclamă a liberei iniţiative şi a respectului pentru proprietatea privată, despre avere nu se obişnuieşte a discuta. Altceva e că în condiţiile noastre, când marea majoritate o duce în sărăcie, iar o mică parte se îmbogăţeşte în mod neruşinat, fenomenul capătă contururi monstruoase…

— Cum a fost pentru dvs. anul 2010?

— Anul 2010 a fost un adevărat spectacol, pe care l-am urmărit, ca toată lumea, cu sufletul la gură. Au fost momente extrem de emoţionante, dar şi unele care frizau prostul gust… Dar aşa e în mediul nostru, care poartă în bună(rea) măsură specificul… balcanismului.

— La sfârşit sau la început de an, au devenit moderne diverse topuri ale succeselor şi insucceselor. Dacă ar fi să realizaţi dvs. un top al celor mai importante evenimente ale anului 2010, cum ar arăta el?

— În plan social-politic aş ţine să remarc trei evenimente epocale, pe care a reuşit să le realizeze clasa noastră guvernantă: a lichidat marea ruşine comisă de regimul sovietic, scoţând sârma ghimpată de la Prut, a făcut totul pentru a spune adevărul despre istoria noastră mai recentă, inclusiv să arate faţa hidoasă a regimului comunist totalitar, în fine, a obţinut, cu eforturi, refacerea AIE, ceea ce poate asigura continuarea reformelor democratice şi înaintarea republicii spre comunitatea europenă.

— Ce aşteptaţi de la 2011?

— Aştept mai multe lucruri bune, deşi sunt conştient că totul este atât de problematic în zona noastră seismică, generatoare de maaari surprize. Mai întâi, să depăşim această perioadă de criză economică şi instabilitate politică, Alianţa să se fortifice pe parcurs, să rezolvăm criza constituţională privind alegerea şefului statului… Deşi, dacă nu se va reuşi treaba asta, poate continua interimatul, şi o zic având în vedere faptul că dl ex-preşedinte interimar Mihai Ghimpu a fost singurul în această funcţie dintre şefii de stat, care a dat dovadă de o înaltă moralitate şi de un foarte evoluat simţ al dreptăţii…

— Câţi ani de viaţă mai are comunismul în R. Moldova?

— De comunişti vom scăpa, se mai cere ceva răbdare şi… tutun, ba chiar şi de comunism vom putea să ne debarasăm, deşi va fi ceva mai greu. Dar iată de ruşi nu vom putea să ne spălăm, şi asta pentru că în Rusia se află la munci câteva mii de ai noştri, una la mână, şi că Partidul Democrat are înţelegeri serioase cu partidul „Rusia Unită” al lui Vladimir Putin, doi la mână. Hai că sunt ruşi şi ruşi, dar cei simţiţi sunt puţini, pe când cei îmbibaţi cu spirit imperial, de frate mai mare, stau deasupra… Numai dacă cumva vor porni şi ei să se europenizeze, atunci vom putea răsufla şi noi mai liber, dar nu cred să se întâmple asta în secolul 21. Atunci când? Poate în… 22? Ori niciodată?

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta Grosu

Pentru conformitate,
Aneta Grosu


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Apollo

    Stimata Aneta Grosu,
    1.
    Puteti sa ne spuneti mai multe despre personalitatea sculptorului Tudor Catarga ?
    A fost si el un militant al
    RE-Unirii cu Romania Mare ?
    Asa cum au fost si ceilalti, asasinati de KGB- Grigore Vieru, Ion Vatamanu, etc. ?
    2.
    Risca oare si Vitalia Pavlicenco, eroina moldava cea mai feroce pentru Re-Venirea
    la normalitatea istorica,
    sa aiba si ea un “accident” ?

  2. Nostradamus

    Chiar credeti ca sarmanul student Andrei Savciuc, activist al studentilor basarabeni din Romania, care avea pe blogul sau Internet harta Romaniei Mari, fotografiile lui Gr.Vieru, Doina si Ion, lui Basescu, cladirile vechiului Cernauti, etc,
    chiar credeti oare ca si el a murit intr-un “Banal accident” in Nov.2009 ?
    AAAAAAAASSSSSSSSSSSSAAAAAAAAAAAASSSSSSSSSSSIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIINNNNNNNAAAAAAAAAAAAAATTTTTTTTTTTTTTTEEEEEEEEEEEEEEE

    PPPPPPPPPPPOOOOOOOOOOOOOOLLLLLLLLLLLLLLLLIIIIIITTTTTTTTTTTTTTIIIIIIIIIIICCCCCCCCCEEEEEEE !!!!

    Cine va salva moldovenii care au mai ramas vii ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *