ULTIMA ORĂ Patru angajați ai Poliției de Frontieră – reținuți. PA și SPIA desfășoară, în aceste clipe, percheziții simultane în birourile de serviciu a mai multor angajați ai IGPF Justiție
Creșterea fondului de subvenționare, investirea în infrastructura de irigare, negocierea unor cote mai mari de export pe piața UE sunt câteva dintre prioritățile Guvernului de la Chișinău în domeniul agriculturii Social
DOC Agenția Servicii Publice a anulat licitația de aproximativ 500 de milioane de lei pentru achiziționarea blanchetelor pentru actele de identitate, permise de conducere și certificate de înmatriculare Social
Fost procuror anticorupție, care a gestionat mai multe dosare de rezonanță, printre care dosarul „Metalferos”, numit șef de secție la SIS: „Funcția pe care o deține este secret de stat” Justiție
Percheziții la punctul de trecere al frontierei Sculeni: la fața locului se află angajații unei direcții din cadrul IGPF, responsabilă de examinarea cazurilor de abateri disciplinare și comportament corupțional în rândul personalului Social
DOC Ministra de Interne, Ana Revenco, a fost eliberată din funcția de consilieră prezidențială în domeniul apărării. Președinta Sandu a semnat decretul Politic
Guvernele din R. Moldova și Franța ar urma să semneze Convenția pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit. Anunțul Executivului Economic
Rusia se declară nemulțumită de decizia Ucrainei de a interzice intrarea pe teritoriul său a mașinilor cu numere de înmatriculare transnistrene Extern
Președinta Sandu anunță că a promulgat Legea Procuraturii care prevede evaluarea performanțelor procurorului general, cu posibilitatea eliberării din funcție a acestuia Politic
DOC România a actualizat lista statelor cu risc epidemiologic. R. Moldova rămâne în zona verde Social
Salariul lunar mediu brut pe economie a fost de 9 044 de lei în trimestrul II al 2021 în creștere cu 15,2% faţă de același trimestru a anului precedent Economic
Președinta Sandu l-a invitat pe președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Chișinău Politic
LIVE TEXT Miniștrii de externe ai Germaniei și Ucrainei au vizitat Odesa: „Ceea ce am văzut arată cât de urgentă este consolidarea scutului aerian al Ucrainei”. Război în Ucraina, ziua 1224 Nou Extern
LIVE TEXT Regiunea Herson, sub atacurile rusești. Există victime. Război în Ucraina, ziua 1223 Extern
Reglementări la legea privind securitatea spațiului aerian, în contextul războiului din Ucraina, propuse de Ministerul Apărării Politic
LIVE TEXT Forțele speciale ucrainene au capturat invadatorii ruși care plănuiau un atac pe motociclete. Război în Ucraina, ziua 1222 Extern
Zelenski a semnat un decret pentru ca Ucraina să iasă din tratatul privind interzicerea minelor tereste Extern
LIVE TEXT Confruntări lângă zăcăminte de litiu în Ucraina, armata neagă capturarea de către ruși. Război în Ucraina, ziua 1220 Extern
LIVE TEXT Peste 100 de victime ale atacului cu rachete rusești asupra Dnipro, spitalizate, inclusiv șapte copii. Război în Ucraina, ziua 1218 Extern
LIVE TEXT „Va deveni în curând o realitate”. Consiliul Europei și autoritățile din Ucraina vor semna un acord pentru înființarea unui tribunal care va judeca crima de agresiune a Rusiei. Război în Ucraina, ziua 1217 Extern
LIVE TEXT Trei morți și 11 răniți în urma unui atac al Rusiei asupra unui centru de antrenament militar ucrainean. Război în Ucraina, ziua 1215 Extern
LIVE TEXT Coreea de Nord ar urma să trimită 25 de mii de muncitori la o fabrică din Rusia unde se produc drone. Război în Ucraina, ziua 1212 Extern
LIVE TEXT Operațiunea de căutare și salvare în urma atacului asupra Kievului s-a sfârșit. Război în Ucraina, ziua 1211 Extern