• Infernul de după infern

    Infernul de după infern
    de
    vizualizări
    09 iulie 2009 | 13:13

    Acum 60 de ani, Basarabia trăia, repetat, tragedia celui de-al doilea şi celui mai mare val de deportări. 6 iulie 1949, alături de celelalte două valuri de deportări, sunt cele mai grele tragedii din istoria Basarabiei. Poate mai grave şi decât războiul, pentru că au fost un precedent de plecare în neştire, o crimă pe timp de pace, pe timp de noapte, pe furiş, în afara oricăror reguli şi fără termen de prescripţie.

    Termenul de prescripţie pentru foştii deportaţi rămâne şi astăzi în suspans. După 68 de ani de la primul val de deportări din 13 iunie 1941, după 60 de ani de la cel de-al doilea val, din 6 iulie 1949, după 58 de ani de la cel de-al treilea val, din 3 martie 1951, şi, grav de tot, după 18 ani de la declararea independenţei şi suveranităţii Moldovei (de la est de Prut). Procesul deportărilor pentru foştii deportaţi rămâne neîncheiat. “Deportările pentru noi continuă şi azi şi nu vom considera procesul încheiat până ce victimele deportărilor nu vor fi repuse în drepturile lor legale, cu restituirea prejudiciilor morale şi materiale cauzate de regim”, declara în cadrul mitingului de comemorare de luni, din Scuarul Gării Feroviare, preşedintele Asociaţiei deportaţilor şi victimelor Represiunilor Comuniste, Valentina Sturza. Aşadar, infernul continuă.

    Trei valuri mari de deportări. Plus foametea organizată din ’46—’47, plus cortina de fier pe Prut, plus beciurile de execuţie, gropile de var, casele de nebuni, sistemul educaţional sovietic, ateismul, pionieria, comsomolul, partidul. Crime peste crime. Una mai odioasă şi mai pustietoare decât alta. Anii de după 28 iunie 1940 au fost, în esenţa lor, un proces continuu de judecată, intentat gândirii libere din Basarabia. Cine ştie, dacă ar mai fi dus-o Stalin şi după 1953, câte alte valuri de deportări şi genuri de crimă ar fi venit peste noi şi ce s-ar fi ales din identitatea acestei osândite palme de Moldovă, ameninţată şi azi de acelaşi proces criminal de judecată. Cum să explicăm altfel faptul că regimul Voronin nu a dat de 6 iulie niciun semn de viaţă? Chiar dacă prim-ministra este din deportaţi. Tăcere la toate nivelurile centrale. Am avut, într-un moment, senzaţia că, în noaptea spre 6 iulie curent, cineva, în mare taină, încărcase comuniştii în camioane şi-i deportase “undeva”. Atâta absenţă idioată de 6 iulie, încălţată într-atâta cinism porcos, că îţi vine să crezi că Stalin nu a murit. Dacă am fi fost Lituania, am fi putut acţiona în judecată conducerea R. Moldova pentru “încuviinţarea agresiunii şi genocidului sovietic” împotriva poporului, fapt pentru care legislaţia lituaniană sancţionează cu până la doi ani privaţiune de libertate. Dacă am fi. Dar nu suntem.

    Unde sunt azi deportaţii care nu mai sunt cu noi? Kazahstanul, deşi nu era obligat, le-a înveşnicit memoria, pe cont propriu, prinr-un momument funerar. Kazahii se îngrijesc de morţii noştri, Voronin – nici de cei vii.

    Unde sunt azi viii care mai sunt? Tot pe drumuri. Şi cu aceleaşi drepturi de veşnici deportaţi. Până când? “Noi trebuie să cerem UE să recunoască deportările din 1941, 1949 şi 1951 drept acte ale holocaustului împotriva românilor din Basarabia, aşa precum au făcut-o în cazul evreilor. Numai astfel vom putea pune punct acestei tragedii şi consecinţelor ei pentru noi toţi”, declara în cadrul mitingului comemorativ de luni deputatul PLDM, V. Hotineanu. În caz contrar, “Basarabia are toate şansele să repete tragedia anilor 1941, 1949, 1951”, remarca în discursul său de la acelaşi eveniment scriitorul Nicolae Dabija… Dacă nu cumva s-a şi transformat deja într-un gulag. Da, nu suntem urcaţi în vagoane, nu suntem lătraţi de câini, aruncaţi în stepele Asiei Mijlocii sau pustietăţile Siberiei, dar suntem lăsaţi să murim de foame acasă, să fim prigoniţi acasă, lipsiţi de drepturi acasă, arestaţi la comandă, judecaţi fără martori, divizaţi în “duşmani” şi “prieteni”.

    Moartea lui Stalin nu a pus capăt deportărilor. Stalin a lăsat urmaşi. Deportările continuă. De data asta, chiar la noi acasă. E mai puţin grav? E grav de tot.

    Petru Grozavu

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Ombudsmanul copilului consideră discriminatorii unele prevederi ale legii privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general

    Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a expediat în adresa președintelui Parlamentului, prim-ministrului și ministrului Educației, Culturii și Cercetării o scrisoare prin care solicită…
    Ombudsmanul copilului consideră discriminatorii unele prevederi ale legii privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general

    Guvernul anunţă că UE a transmis autorităţilor R. Moldova o listă de opt acţiuni ca precondiţie pentru reluarea dialogului politic în format deplin şi debursarea tranşei II a Asistenţei Macro-financiare

    Premierul Chicu a avut o întâlnire cu E.S. Peter Michalko, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. A fost discutată situația economică în Republica Moldova și Uniunea Europeană și evoluția situa…
    Guvernul anunţă că UE a transmis autorităţilor R. Moldova o listă de opt acţiuni ca precondiţie pentru reluarea dialogului politic în format deplin şi debursarea tranşei II a Asistenţei Macro-financiare

    UE vrea ca statele membre să-și deschidă frontierele până la sfârșitul lui iunie

    Comisia Europeană vrea ca statele membre UE să-și ridice controalele la frontierele interne la finalul lunii iunie, relatează BBC. Miniștrii de interne din cele 27 de state membre discută azi acest subiect, rel…
    UE vrea ca statele membre să-și deschidă frontierele până la sfârșitul lui iunie

    Fostul director al Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței a câștigat un nou mandat la șefia instituției

    Fostul director al Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) a câștigat un nou mandat la șefia instituției. Potrivit informațiilor publicate de către Ministerul Economiei și Infra…
    Fostul director al Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței a câștigat un nou mandat la șefia instituției

    Cehia a expulzat doi diplomaţi ruşi de la ambasadă. Moscova amenință cu măsuri similare

    Cehia a anunţat vineri expulzarea a doi diplomaţi ruşi de la Ambasada Rusiei din Praga. Măsura a fost luată după ce un angajat al ambasadei a răspândit zvonuri despre planuri de otrăvire a trei politicieni cehi…
    Cehia a expulzat doi diplomaţi ruşi de la ambasadă. Moscova amenință cu măsuri similare

    Alte șase persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza noului tip de coronavirus. Numărul deceselor a ajuns la 323

    Încă șase decese au fost confirmate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale(MSMPS), astăzi, 5 iunie, ducând bilanțul morților la nivel național la 323. Potrivit MSMPS, este vorba de: Deces 318: Bă…
    Alte șase persoane au pierdut lupta pentru viață din cauza noului tip de coronavirus. Numărul deceselor a ajuns la 323