Vladimir Putin a propus negocieri directe şi fără condiţii prealabile între Rusia şi Ucraina, la Istanbul

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus duminică, 11 mai, negocieri „directe” şi „fără condiţii prealabile” între Rusia şi Ucraina, pe 15 mai, la Istanbul, respingând până la aceste discuţii orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de Kiev şi de aliaţii săi, relatează AFP, citat de G4Media.
Într-o rară demonstraţie de unitate occidentală, Ucraina şi aliaţii săi europeni au adresat sâmbătă, 10 mai, un ultimatum de a accepta o încetare a focului „completă şi necondiţionată” de 30 de zile începând de luni, în lipsa căreia Moscova s-ar expune la noi sancţiuni masive.
Fără a evoca direct această propunere, preşedintele rus le-a reproşat europenilor că tratează Rusia „într-un mod grosolan şi prin ultimatumuturi” şi a estimat că instituirea unui astfel de armistiţiu ar trebui să se înscrie în discuţii „directe” mai largi privind conflictul în curs de trei ani.
Recep Tayyip Erdogan, aflat în contact regulat cu omologul său rus, a propus în mai multe rânduri găzduirea unor negocieri de pace.
Turcia, membră a NATO, a jucat un rol de mediator în 2022 pentru încheierea unui acord care a permis exportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, din care Rusia s-a retras ulterior. El a adăugat că aceste discuţii ar trebui să se refere la „cauzele profunde ale conflictului”, pe care l-a calificat drept „război”, termen în general respins de autorităţile ruseşti, „într-o perspectivă istorică”.
„Nu excludem ca în cursul acestor negocieri să fie posibil să ne punem de acord asupra unei noi încetări a focului, o nouă încetare a focului veritabilă, care ar fi respectată nu numai de Rusia ci şi de partea ucraineană, care ar fi primul pas către o pace durabilă pe termen lung”, a adăugat el.
După o discuţie telefonică cu Donald Trump joi, 8 mai, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat asigurări că Ucraina este „gata” de „toate formatele de negociere” cu Moscova.
„Dar pentru ca acest lucru să se se întâmple, trebuie ca Rusia trebuie să arate că vrea în mod serios să termine războiul, începând printr-o încetare a focului completă şi fără condiţii”, a adăugat el.
Zelenski a primit sâmbătă susţinerea aliaţilor cu prilejul unei vizite la Kiev a liderilor francez, Emmanuel Macron, german Friedrich Merz, britanic Keir Starmer şi polonez Donald Tusk.
Potrivit preşedintelui francez, circa douăzeci de ţări membre dintr-o „coaliţie a voluntarilor” care susţin Ucraina, care au discutat prin videoconferinţă cu lideri care susţin de asemenea Kievul, au „decis să sprijine o încetare a focului” de 30 de zile, „cu o supraveghere asigurată în principal de SUA” şi la care „vor contribui toţi europenii”. Dacă Rusia refuză acest armistiţiu sau îl acceptă dar îl încalcă, a fost convenit că „vor fi convenite sancţiuni masive şi coordonate între europeni şi americani”, a precizat el.