Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Ministerul Educației condamnă organizarea,…

VIDEO Ministerul Educației condamnă organizarea, cu suportul Primăriei Chișinău, a unui eveniment sportiv: „Prezintă riscuri pentru securitatea națională a R. Moldova. Îmbrânceli între consilierii MAN și PAS din CMC

Sursa foto: Colaj ZdG

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) „condamnă ferm” organizarea, cu suportul Primăriei municipiului Chișinău, a unui eveniment sportiv prezentat drept „Campionat European de Kickboxing”. Autoritățile din educație susțin într-un comunicat că „activitatea nu a fost autorizată conform legislației în vigoare și contravine flagrant interesului public și principiilor democratice”.

Conform Legii privind cultura fizică și sportul, MEC este instituția abilitată să autorizeze desfășurarea campionatelor europene sau mondiale pe teritoriul R. Moldova. Astfel, Ministerul susține că evenimentul planificat pentru perioada 22–27 iunie 2025 la Manejul de Atletism din Chișinău nu a fost autorizat de instituție.

„În plus, acest „campionat” este organizat în parteneriat cu structuri controversate – cum ar fi Federația Mondială de Kickboxing (WKF), nerecunoscută de Comitetul Olimpic Internațional și cu legături directe cu entități sancționate din Federația Rusă. Președintele acesteia, Fritz Exenberger, a fost exclus din structura ISKA (2010) pentru practici frauduloase și utilizarea neautorizată a numelui și identității vizuale ale altei federații deja existente.

WKF este acuzată de favorizarea participării sportivilor ruși în pofida sancțiunilor internaționale, semnând în martie 2025 un acord de cooperare cu Federația de Kickboxing a Rusiei, care prevede prezența echipei sub steagul și imnul național al Federației Ruse. Comitetul Internațional Olimpic interzice participarea echipelor din Rusia, iar sportivii individuali pot participa doar cu statut neutru. WKF ignoră aceste reguli și legitimează prezența sportivilor ruși și belaruși, sub identitate națională.

De remarcat că Ivan Dercancenco, desemnat supervizor oficial al competiției, este șef de direcție în așa-numitul Minister de interne transnistrean și a fost declarat „Omul Anului” 2024 la Tiraspol. Evenimentul este organizat de Primărie în parteneriat cu controversatul club Sportiv „Garuda” condus de Rustam Alimov. Asociația a fost implicată în controverse publice fiind acuzată în 2020 că mai mulți sportivi au strigat lozinci folosite în penitenciare și lumea interlopă în cadrul antrenamentelor.

Delegația rusă include: persoane cu afiliere la structuri de forță, sportivi din zone ocupate sau nerecunoscute internațional, indivizi care promovează agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Din delegația belarusă face parte Dzmitry Shakuta, aflat sub sancțiuni în SUA, Estonia, Letonia, Lituania. Din 2020, este suspectat de omorul activistului belarus Roman Bondarenko. Fiind parte din grupul de intervenție „OMON”, l-ar fi răpit pe activist și i-ar fi aplicat multiple lovituri în regiunea capului, provocându-i leziuni corporale fatale.

În noiembrie 2020, lui Shakuta i-a fost interzisă intrarea în Letonia, Ulterior Lituania și Estonia s-au alăturat interdicției. Pe 9 august 2021, Shakuta a fost inclus în lista sancțiunilor Statelor Unite pentru agresarea violentă și omorul lui Roman Bondarenko. De asemenea, clubul său sportiv „Shok” este sub sancțiunile SUA”, susțin reprezentanții MEC într-un comunicat.

Prin urmare, autoritățile din educație susțin că au solicitat Manejului de atletism să rezilieze contractul.

„Avem toată încrederea că accesul persoanelor care prezintă riscuri pentru securitatea națională a R. Moldova nu va fi admis. Ministerul este în legătură strânsă cu alte autorități centrale abilitate cu asigurarea măsurilor necesare pentru apărarea securității și demnității statului R. Moldova.

Implicarea Primăriei Chișinău în susținerea acestor acțiuni ilegale este regretabilă și condamnabilă. MEC reiterează angajamentul R. Moldova față de valorile democrației, păcii și integrării europene, inclusiv în domeniul sportului, și cheamă la vigilență și responsabilitate în raport cu orice inițiativă care poate afecta imaginea și securitatea statului”, se mai spune în comunicat.

Pe 20 iunie 2025, fracțiunea PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a acuzat Primăria Chișinău că organizează „un campionat ilegal de kickboxing, în parteneriat cu o structură sportivă nerecunoscută internațional, care are legături directe cu regimul de la Kremlin, autoritățile separatiste din Tiraspol și lumea interlopă”.

„(…) Această federație colaborează deschis cu autoritățile ruse aflate sub sancțiuni internaționale, inclusiv cu Comitetul Olimpic Rus, și încalcă flagrant recomandările Comitetului Olimpic Internațional, care interzice participarea echipelor ruse sub steagul lor național de agresiune (…)”, a spus Zinaida Popa, președinta Fracțiunii PAS din CMC.

Ulterior, în ședința CMC, Andrei Pavaloi, șeful Direcției generale educație, tineret și sport a municipiului Chișinău, a respins acuzațiile PAS.

„(…) Din păcate, acum o oră, fracțiunea PAS a avut o conferință de presă foarte mincinoasă în raport cu un eveniment sportiv care urmează să se desfășoare pe teritoriul Chișinăului și vreau să aduc câteva clarificări cu privire la ceea ce urmează să se întâmple. Vorbim despre Campionatul Mondial la Kickboxing, iar procedural Federația noastră de kickboxing a depus o solicitare către Federația Mondială, la fel cum au depus și alte țări. Respectiv, Federația Mondială de Kickboxing a solicitat dosarul R. Moldova pentru organizarea acestui campionat. Or, Federația noastră de kickboxing are doar partea tehnică de organizare – sală, cazare și alte lucruri.

În ceea ce privește invitarea țărilor participante în cadrul acestui eveniment ține nu de competența Primăriei Chișinău, care nu este organizator, dar este co-finanțator al acestui eveniment. Adică nu R. Moldova face invitațiile pentru țările participante la acest eveniment (…). Îmi pare foarte rău că sportul a început să aibă culoare politică. Unora le oferim posibilitatea să participe, altora nu, și nu înțeleg din ce cauză. Chiar dacă kickboxing-ul nu este joc olimpic sau nu este parte a unui circuit olimpic, acești sportivi au tot dreptul să participe la campionatele respective. Nu pot să înțeleg din ce cauză Federația Internațională acceptă un astfel de campionat, iar Ministerul Educației și Cercetării nu aprobă un regulament (…)”, a declarat Pavaloi.

În timp ce Andrei Pavaloi vorbea despre așa-numitul Campionat European de Kickboxing, consilierii municipali din PAS l-au întrebat: „Cine sunt oamenii ceia care trebuie să vină? De ce nu le spuneți oamenilor că sunt soldați din Crimeea, Donbas?”. Au urmat un schimb de îmbrânceli între consilierii MAN, în frunte cu primarul Ion Ceban, și consilierii PAS din CMC.

Pe 6 iunie 2025, Direcția generală educație, tineret și sport a anunțat că împreună cu alte instituții va găzdui la Chișinău „Campionatul European la Kickboxing”.

„În perioada 22–27 iunie 2025, Primăria municipiului Chișinău, împreună cu Direcția generală educație, tineret și sport și în parteneriat cu Asociația Obștească Clubul Sportiv „Garuda”, organizează Campionatul European la Kickboxing! Evenimentul se va desfășura la Manejul de Atletică Ușoară, mun. Chișinău. Pe 28 iunie, spectacolul sportiv continuă cu Chișinău Mayor’s Cup 2025 – un nou moment de forță și pasiune pentru sportul de performanță. Competiția reunește peste 1000 de sportivi din 16 țări, care vor concura la diferite categorii de greutate, oferind publicului o experiență memorabilă. Intrarea este liberă – evenimentul este cu acces gratuit pentru toți vizitatorii, susținătorii, fanii sau amatorii sportului (…)”, se spune în comunicatul Direcției.