Doi minori de 13 și 15 ani, prinși de polițiști după ce au furat un Mercedes în capitală. Unul din ei este cercetat penal și riscă închisoare
Doi minori, de 13 și 15 ani, din raioanele Edineț și Orhei, au ajuns în atenția polițiștilor după ce ar fi sustras un automobil dintr-un garaj din capitală. Potrivit informațiilor din cadrul anchetei, cei doi ar fi acționat noaptea, pătrunzând în garaj prin deteriorarea sistemului de închidere și folosind cheile găsite în interior pentru a fura vehiculul de marca „Mercedes”, evaluat la peste 270 de mii de lei. Minorul de 15 ani a urcat la volan și a pornit mașina, se arată în comunicatul de presă emis de Inspectoratul General al Poliției (IGP).
Sursa citată scrie că în timpul deplasării, autoturismul a fost observat de un echipaj de poliție, însă conducătorul nu a respectat somațiile de a opri și și-a continuat traseul. La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit de un obstacol.
Potrivit IGP, după impact, cei doi minori au părăsit autoturismul și au încercat să fugă, însă polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani i-au depistat la scurt timp.
„Minorul de 15 ani este cercetat penal conform legislației în vigoare și, dacă vinovăția sa va fi demonstrată, riscă o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare. Pe parcursul tuturor acțiunilor procesuale, drepturile și garanțiile procedurale ale ambilor minori au fost respectate integral. Investigațiile continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor cazului”, se arată în comunicatul de presă.