Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Cum au fost instruiți…

VIDEO Cum au fost instruiți mai mulți moldoveni în tabere militare din Serbia, organizate de serviciile secrete ruse. 74 de persoane reținute într-un dosar de pregătire a dezordinilor în masă

Sursa foto: Poliția R. Moldova

Organele de drept de la Chișinău au desfășurat o amplă operațiune în cadrul unei cauze penale pornite pe fapte de pregătire a dezordinilor în masă și a destabilizărilor, cu finanțarea acestor activități. În urma acesteia, s-a stabilit că o parte dintre persoanele vizate sunt membri ai câtorva formațiuni politice, inclusiv și membri ai organizațiilor criminale coordonate din Federația Rusă, anunță Poliția R. Moldova într-un comunicat.

Mai mult, conform Poliției, în Serbia, moldovenii au fost instruiți de către exponenți ai serviciilor speciale din Federația Rusă despre comportamentul, tacticile și procedeele de atac și opunere de rezistență în raport cu forțele de ordine.

„Menționăm că o parte dintre aceste persoane nu cunoșteau unde exact urmează să ajungă în Serbia, organizatorii spunându-le despre vizitarea unor obiective religioase. Totuși, ajungând acolo, au acceptat să participe la instruiri și au fost remunerați financiar de persoane afiliate serviciilor speciale din Federația Rusă. După ce au revenit în Moldova, nicio persoană nu a sesizat organele de aplicare a legii.

Instituțiile de drept au mai stabilit implicarea unui ofițer al Direcției Generale a Ministerului Apărării al Federației Ruse (cunoscut ca ГРУ) în activități subversive pe teritoriul R. Moldova, dirijate din exteriorul țării, implicat în coordonarea acțiunilor de destabilizare în context electoral, utilizând rețeaua grupării Șor și resurse externe.

Acesta acționa din afara R. Moldova, prin utilizarea grupurilor de pe platforma Telegram, asociate grupării Șor, pentru a stabili contacte cu activiști și simpatizanți Șor, identificând „lideri” cu capacitatea de a mobiliza grupuri de 40-50 de tineri, preferabil cu constituție sportivă, dispuși să execute sarcini rapide și precise. La fel, în privința acestora erau colectate date personale detaliate (identitate, adresă, ocupație, telefon, stare familială) pentru a crea o bază de date a „recruților” fideli, utilizabilă pentru mobilizare rapidă.

Comunicarea se realiza prin Telegram, păstrând anonimatul sau folosind terți din Moldova, Ucraina, Belarus sau alți actori plătiți. Grupurile tactice aflate în subordinea ofițerului Direcției Generale a Ministerului Apărării al FR au fost fixate pe teritoriul mai multor țări ale Uniunii Europene, prin lansarea unor acțiuni publice înscenate, care aveau ca scop generarea de nemulțumiri în rândul unor straturi sociale sau proteste politice menite să destabilizeze situația internă. În cercul de relații în rețelele sociale se află inclusiv liderii grupării Șor.

Grupurile erau organizate ierarhic: un „lider” („бригадир”, salariu 500 $/lună), doi „ajutători” („десятники”, 400 $/lună) și 47 de membri (300 $/lună). Plățile se efectuau lunar, direct prin coordonator, pentru acțiuni provocatoare, cu raportare foto și video (două pe săptămână, 300 $/acțiune) (…).

Grupurile gestionate de ofițerul Direcției Generale a Ministerului Apărării al FR sunt concepute pentru a crea haos și a submina încrederea în procesul electoral din R. Moldova. Acestea au ca obiectiv amplificarea activităților subversive preponderent în perioada electorală și post-electorală, care presupun combinarea activităților diversionist-subversive cu acțiuni publice destinate influențării opiniei publice prin:

  • generarea fricii și neîncrederii societății în instituțiile statului;
  • conturarea artificială a unei stări de nemulțumire pe marginea narativelor ale așa-numitelor „alegeri fraudate”, promovate anticipativ și în mod intens de Federația Rusă prin unii actori loiali Moscovei;
  • distragerea atenției organelor de forță.

Scopul final al acestor acțiuni este subminarea stabilității interne și a procesului electoral, în vederea amplificării influenței Federației Ruse și de a slăbi încrederea în instituțiile democratice din R. Moldova”, precizează oamenii legii.

Luni, 22 septembrie, oamenii legii au efectuat 250 de percheziții – 111 la domiciliu, 116 corporale și 23 în automobile.

Rezultatele operațiunii:

  • 74 de persoane au fost reținute pentru 72 de ore;
  • au fost ridicate mijloace bănești în valută națională și străină – peste 150 000 MDL, 12 370 EUR, 6 600 USD, 15 000 RUB și alte sume în valută;
  • armament și muniții deținute ilegal – arme pneumatice, arme de vânătoare, cartușe de diferite calibre, inclusiv de luptă;
  • documente și alte probe relevante;
  • pașapoarte, carduri bancare, înscrisuri de ciornă;
  • mijloace tehnice utilizate pentru coordonarea activităților infracționale – peste 120 de telefoane mobile, cartele SIM, suporturi electronice de stocare, laptopuri și hard-diskuri;
  • bijuterii fără acte de proveniență, saci de dormit, corturi, saltele, megafoane și alte obiecte folosite la măsuri în masă.