Cine și ce trebuie să facă pentru ca Diaspora să revină acasă?
Tradițional, în luna august, Biroul Relații cu Diaspora a invitat cetățenii R. Moldova stabiliți peste hotare la cel mai important eveniment al anului dedicat diasporei – Congresul Diasporei. Ajuns în acest an la ediția a XI-a, evenimentul a adunat cetățeni ai R. Moldova din mai multe țări. Ei au împărtășit idei, au discutat despre viitorul țării și despre contribuția lor la dezvoltarea R. Moldova.
Datele ONU din anul 2020 arată că aproximativ 1,15 milioane de moldoveni au emigrat în alte țări. Deși, practic în fiecare campanie electorală, multe partide promit implementarea politicilor care să aducă diaspora acasă, în realitate, puțini sunt cei care revin în R. Moldova. Cu ocazia Congresului Diasporei, am întrebat câțiva cetățeni ai R. Moldova stabiliți peste hotare cine și ce ar trebui să facă pentru ca ei să poată reveni acasă.
Olga Ciobanu, fondatoarea asociației culturale „Floarea Soarelui”, Liguria, Italia
De fapt, fiecare dintre noi, cetățenii plecați peste hotare, trebuie să lucrăm asupra noastră, să lucrăm în mod de a vedea precis ceea ce dorim și cât de bine să ne întoarcem. Trebuie să avem determinat și locul de muncă pe care o să îl avem, un job sau o afacere care să ne facă să stăm pe loc și să facem să se dezvolte R. Moldova. Din partea guvernului R. Moldova noi, de fapt, nu spunem că cerem, dar dorim să avem o susținere mai mare și un ajutor, diferite proiecte care ne-ar susține și ne-ar ajuta în proiectele noastre – ar fi extraordinar de bine. Gândurile noastre sunt de a reveni, dar până a reveni încercăm să investim, să deschidem lucruri care ne-ar ajuta pentru a face revenirea noastră mai ușoară. Eu chiar personal construiesc o casă de bătrâni în localitatea de baștină. Avem intenții serioase și sperăm ca R. Moldova să ajungă la nivelul țărilor europene și să ne simțim bine – ca să revenim cu mare drag. Iar un lucru pe care l-aș schimba în R. Moldova ar fi integritatea teritorială.
Lora Racu, membră a Diasporei din Grecia
Toți trebuie să lucrăm. Și de acasă, și din diasporă. Noi să aducem ca ambasadori cât mai multă informație la lume. Nu cu negativism, să spunem ce e bun. Mulți spun numai lucruri negative, dar spuneți, oameni buni, cât e de bine și la noi. Lumea – cât mai mult informată, să nu se vândă pentru niște bani, care azi sunt și maine nu-s. Fiindcă trăim în Europa, totuși trebuie R. Moldova să meargă pe pașii Europei. Asta e părerea mea. În Grecia vorbesc mai mult și mai liber și așa am înțeles ce e Europa. Cu toate că la început doream acasă, nu doream să văd nimic acolo. Ne trăgea totuși pământul acesta care ne-a dat naștere. Un lucru care aș schimba acasă este libertatea, în primul rând, libertatea ca să poți intra, să nu te critice pentru părerea pe care o ai. Libertatea cuvântului, libertatea presei. Și asta o văd, o văd azi, că este mult mai liber omul să meargă la o demonstrație să își spună părerea.
Marina Dirul, președinta Asociației Moldovenilor din Catalonia (VIS)
Noi înșine, societatea noastră, cei care am plecat și am acumulat experiență peste hotare, trebuie să o aducem să o implementăm. Nu trebuie să ne facă nimeni ceva, noi suntem cei care trebuie să aducem perspectivă viitorului țării noastre. Să se schimbe perspectiva pentru tinerii noștri. Pentru generația care vine să le oferim locuri stabile de muncă, salarii bune, salarii avantajoase, deci, să le trezim interesul să vină acasă. Să poată deschide o afacere, să poată să se dezvolte și să aducă țării noastre tezaurul pe care l-au acumulat peste hotare sau chiar aici, acasă, să îl implementeze în viața de toate zilele. Aș schimba poate mai multe lucruri în R. Moldova, dar cel mai important este ca sistemul să nu fie corupt – în medicină, în școală, în toate domeniile de activitate ale societății noastre.
Elena Sclifos, organizatoare de festivaluri pentru moldoveni în Anglia
Probabil, noi ar trebui să fim mai deschiși, open-minded. Adică să gândim mai larg, să nu judecăm, atunci lucrurile se vor aranja mai frumos și mai de la sine. Eu aproape 2 ani nu am fost acasă, dar vreau să zic că R. Moldova a înflorit și am văzut doar pozitiv când am revenit. Orașul s-a făcut frumos și însăși oamenii sunt frumoși. Toți care muncesc se străduie pentru R. Moldova. Se vede efortul care s-a depus, a crescut și eu chiar sunt foarte mândră de ai noștri că au putut să realizeze lucruri frumoase în R. Moldova.
Dorina Baltag, fondatoarea asociației „Noroc Olanda”
Sunt plecată în Olanda din 2009. Revin în fiecare an, cam de 5 ori pe an, pentru că ofer consultanță pentru Cancelaria de Stat prin proiectele europene și internaționale pentru investiții în capacitatea acestor instituții. Ce aș schimba în R. Moldova ar fi infrastructura, o gândire critică, investiție în educație și în dezvoltarea democrației locale. Dacă aș putea alege un singur lucru, ar fi educația, îmi pare cel mai important.
Vlad Gălușcă, reporter stagiar