Un copil de 11 ani a fost transferat cu Serviciul SMURD în România. Inițial, minorul a fost spitalizat la Institutul Mamei și Copilului cu o patologie severă

Un copil de 11 ani a fost transferat cu Serviciul SMURD în România. Ieri, 24 aprilie, la ora 18:00, ambulanța Serviciul Național de Consult și Transfer Interspitalicesc (SNCTI) a transportat la frontiera dinte R. Moldova și România minorul grav bolnav, se arată în comunicatul de presă al Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).
Sursa citată scrie că inițial, la data de 31 martie, copilul a fost spitalizat la IMSP Institutul Mamei și Copilului cu o patologie severă. Pe parcursul aflării în staționar, copilului i s-au efectuat investigațiile necesare cazului și tratament corespunzător.
„Menționăm faptul că starea pacientului rămânea a fi foarte gravă, fără evoluție pozitivă la tratament, medicii specialiști printr-un consiliu medical extins și consult interspitalicesc transfrontalier cu colegii din România au decis transferul micuțului la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca pentru tratament neurochirurgical specializat”, comunică CNAMUP.
Conform comunicatului, misiunea transfrontalieră a avut drept scop transportarea copilului în timp util și a fost realizată cu succes de specialiștii din cadrul SNCTI, care au asigurat transferul asistat cu monitorizarea parametrilor vitali de la IMSP Institutul Mamei și Copilului și au predat în siguranță pacientul la vama Leușeni echipajului SMURD Iași.