Un bărbat a fost prins în flagrant, în timp ce aștepta să preia un grup de cetățeni ucraineni pentru a-i călăuzi ilegal peste frontieră. Acesta a fost reținut și riscă de la 5 la 12 ani de închisoare

Un bărbat a fost prins în flagrant, în timp ce aștepta să preia un grup de cetățeni ucraineni pentru a-i călăuzi ilegal peste frontieră. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore. În această săptămână, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord, sub conducerea Procuraturii Edineț, oficiul Briceni, acționând pe baza unei informații operative, au documentat activitatea unui grup infracțional organizat, format din cetățeni ai R. Moldova și ai Ucrainei, specializat în organizarea trecerii ilegale a frontierei de stat pentru migranți ucraineni, se arată în comunicatul de presă emis de Poliția de Frontieră.
Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă închisoare de 5–12 ani, amendă și interdicția de a ocupa anumite funcții sau de a desfășura anumite activități timp de 3–5 ani.
Potrivit materialelor cauzei, bărbatul, în vârstă de 59 de ani, originar din municipiul Bălți, ar fi constituit, împreună cu alți cetățeni moldoveni și ucraineni, o schemă infracțională transfrontalieră, în scopul obținerii unui avantaj material ilicit.
Sursa citată precizează că din declarațiile cetățenilor ucraineni implicați, s-a stabilit că aceștia au achitat sume cuprinse între 3000 și 9000 de dolari pentru serviciile ilegale prestate.
„Pe parcursul investigațiilor, s-a constatat că bărbatul ar fi săvârșit, în aceeași perioadă, alte trei cazuri similare de organizare a migrației ilegale. Mijlocul de transport utilizat a fost indisponibilizat la sediul Direcției regionale Nord. Ulterior, Judecătoria Edineț, sediul Briceni, a dispus aplicarea măsurii preventive de arestare pentru un termen de 30 de zile”, se arată în comunicatul de presă.