Principală  —  Ştiri   —   SUA, despre raportul de audit…

SUA, despre raportul de audit al datoriilor istorice ale Moldovagaz: „Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că Gazprom nu a putut justifica factura exorbitantă”

Sursa foto: Unian

Statele Unite ale Americii „salută finalizarea auditului independent” comandat de guvernul Republicii Moldova, auditul pretinsei datorii a Moldovagaz față de Gazprom.

„Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că Gazprom nu a putut justifica factura exorbitantă pe care Rusia se aștepta ca poporul moldovean să o plătească. Statele Unite își reafirmă sprijinul pentru eforturile continue ale Republicii Moldova de a-și diversifica sursele de energie și de a asigura un viitor mai prosper și mai transparent pentru poporul său”, a declarat Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

După ce miercuri, 6 aprilie, ministrul Energiei R. Moldova, Victor Parlicov, a prezentat concluziile auditului pretinsei datorii a Moldovagaz față de Gazprom, a fost publicat raportul integral de audit.

Raportul a fost publicat integral pe pagina web a Ministerului Energiei și transmis către MoldovaGaz, pentru a fi examinat de Consiliul de observatori și acționarul majoritar, Gazprom, împreună cu propunerile Guvernului de a soluționa problema acestei pretinse datorii, anunță Ministerul Energiei.