Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ „58 de ani -…

VIDEO „58 de ani – cam târzior” EXPERIMENT ZdG: Angajarea vârstnicilor în câmpul muncii

Potrivit ultimelor date prezentate de Casa Națională de Asigurări Sociale, în R. Moldova, sunt peste 700,8 mii pensionari. Din cauza pensiilor mici, vârstnicii sunt nevoiți să muncească și după pensionare, doar că mulţi nu-şi mai găsesc locul pe piaţa muncii din R. Moldova. Conform raportului din 2018 al Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, cele mai multe cazuri de discriminare în câmpul muncii (46%), au la bază statutul de pensionar.

ZdG a contactat câteva companii care au publicat anunțuri că ar avea mai multe posturi vacante. În urma experimentului, s-a constatat că oportunitățile de angajare ale vârstnicilor sunt limitate.

Potrivit prevederilor din Codul Muncii, (art. 86, y1)  deținerea de către angajat a statutului de pensionar pentru limită de vârstă, poate fi temei de concediere. În același timp, Codul Muncii prevede că persoanele ajunse la vârsta de pensionare pot fi angajate oficial pentru o perioadă determinată de până la doi ani.