Solicitarea online a permisului de conducere și vânzarea-cumpărarea online a vehiculelor: ASP lansează două servicii electronice noi

Agenția Servicii Publice (ASP) a anunțat joi, 22 mai, lansarea a două servicii electronice noi, menite să simplifice interacțiunea cetățenilor cu statul. Conform unui comunicat de presă, este vorba despre solicitarea online a permisului de conducere, inclusiv a celui internațional, și vânzarea-cumpărarea online a vehiculelor (serviciul a fost dezvoltat, fiind disponibil deja și pentru persoanele juridice).
1. Permisul de conducere – acum, la un click distanță
Noul serviciu permite solicitarea online a permisului de conducere pentru toate tipurile de cereri: eliberare inițială, preschimbare sau restabilire.
Pentru cei care dețin semnătură electronică:
- Cererea se completează automat pe baza datelor verificate din registrele ASP;
- Nu mai este necesară prezentarea fizică pentru fotografiere – imaginea este preluată automat, dacă nu este mai veche de 5 ani;
- Documentul provizoriu electronic este emis în termen de o zi lucrătoare și disponibil în MCabinet;
- Livrarea permisului confecționat este posibilă prin serviciul MDelivery.
Pentru cei fără semnătură electronică, cererea poate fi depusă online, dar este necesară deplasarea la oficiul ASP pentru semnătura fizică și ridicarea permisului.
2. Vânzare-cumpărare online a vehiculelor – noi module, inclusiv pentru persoanele juridice
Serviciul permite acum și persoanelor juridice să efectueze tranzacții de vânzare-cumpărare a vehiculelor online. Noile funcționalități includ:
- Păstrarea numerelor de înmatriculare de către vânzător, pentru reutilizare ulterioară;
- Identificarea rapidă a vehiculului după codul IDNV sau numărul de înmatriculare;
- Solicitarea unui nou set de plăci, atribuite aleatoriu, de către cumpărător;
- Reprezentarea prin procură electronică (MPower);
- Livrarea plăcilor de înmatriculare prin MDelivery, direct la adresa indicată.
Tranzacțiile sunt complet digitale și sigure, iar eligibilitatea presupune ca participanții să fie cetățeni ai R. Moldova, să aibă cel puțin 18 ani, acte de identitate valabile și semnătură electronică.
„Obiectivul nostru este de a transforma fundamental modul în care cetățenii interacționează cu instituțiile statului – fie că sunt în țară, fie în diaspora. Digitalizarea serviciilor publice înseamnă acces mai rapid, mai sigur și mai eficient la documente esențiale. Continuăm să inovăm pentru a oferi cetățenilor confort, transparență și reducerea birocrației. Astăzi, am lansat două servicii inovative, care le vor permite cetățenilor să depună o cerere de solicitare a unui document de la computerul de acasă, în doar câteva minute, fără a fi nevoie să se deplaseze la centrele multifuncționale ale ASP”, a declarat directorul ASP Mircea Eșanu.
Directoarea Agenției de Guvernare Electronică, Nicoleta Colomeeț, a menționat că acesta este al 23-lea serviciu public digitalizat de Agenție și prestat de Agenția Servicii Publice.
„Este important ca oamenii să știe că pot accesa aceste servicii rapid și comod, fie prin aplicația mobilă EVO, fie prin intermediul Portalului Serviciilor Publice, cu sau fără semnătura electronică. Pe parcursul anului curent, vom mai avea și alte noutăți digitale”, a afirmat Nicoleta Colomeeț, în cadrul evenimentului de lansare.
Serviciile au fost dezvoltate în colaborare cu Agenția de Guvernare Electronică, în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, cu sprijinul financiar al Grupului Banca Mondială.