Principală  —  IMPORTANTE   —   România, gata să trimită R.…

România, gata să trimită R. Moldova vaccinul Moderna, dacă dezvoltatorul își va da acceptul

Prima tranșă din cele 200 de mii de doze de vaccin anti-COVID-19 promise R. Moldova de către România ar putea ajunge la Chișinău până la sfârșitul acestei săptămâni, spune europarlamentarul Siegfried Mureşan, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova. În același timp, consiliera prezidențială în domeniul sănătății, Ala Nemerenco, spune că spre compania Moderna a fost transmis un set de documente, întrucât s-a agreat cu România ca vaccinul să fie Moderna și nu Pfizer, așa cum se spunea anterior.

În cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova, europarlamentarul Siegfried Mureşan a spus că vaccinul pe care urmează să îl primească R. Moldova este cel dezvoltat de Moderna, întrucât condițiile de stocare ale acestuia sunt mai simple, în comparație cu cele ale vaccinului Pfizer.

„România a avut două tipuri de vaccinuri – unul care trebuie păstrat la minus 70-80 de grade Celsius și altul, care a venit acum, este cel de la Moderna, stocarea căruia se face la temperaturi mai ridicate. Îndată ce vor fi finalizate formalitățile, Guvernul României va furniza vaccinul. Cred că primele vor veni chiar în această  săptămână”, a declarat Mureșan.

La rândul ei, consiliera prezidențială în domeniul sănătății, Ala Nemerenco, a spus în cadrul unei emisiuni de la PRO TV că inițial s-a agreat ca România să ofere R. Moldova doze de vaccin Pfizer, pe care le primea săptămânal. Totuși, Ministerul Sănătății de la Chișinău nu a definitivat planul procesului de vaccinare, iar într-un final s-a ajuns la înțelegerea că țara noastră va primi doze ale vaccinului dezvoltat de Moderna.

În prezent, cei de la Moderna au fost notificați despre intenția ca România să ofere vaccin R. Moldova, un răspuns în acest sens fiind așteptat zilele acestea.

„Am fost nevoiți să așteptăm ca Ministerul Sănătății să pregătească planul strategic de imunizare. Zilnic discutam de trei ori cu reprezentanții Ministerului român și am ajuns la concluzia că ei ne vor da vaccinul Moderna, deoarece Pfizer-ul necesită condiții de transportare, stocare și distribuție mai deosebite. Noi am trimis setul de documente către Moderna și așteptăm să vedem dacă avem permisiunea ca România să ne dea acest vaccin”, a spus Ala Nemerenco.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat că la 7 ianuarie a primit confirmarea că R. Moldova poate beneficia până la sfârșitul lunii ianuarie de primele doze de vaccin împotriva COVID-19. Totodată, cei de la minister anunțau că procesul de vaccinare va începe din februarie.

La 29 decembrie 2020, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, președintele României Klaus Iohannis a anunțat că Bucureștiul va trimite la Chișinău un lot de 200 de mii de doze de vaccin anti-COVID-19 și o echipă de experți români care vor ajuta la pregătirea strategiei de vaccinare. Ulterior s-a constat că autoritățile nu au făcut pregătit strategia de imunizare.

Publicitate
Publicitate