Principală  —  Ştiri  —  Social   —   (VIDEO) O greșeală a funcționarilor…

(VIDEO) O greșeală a funcționarilor publici i-a lăsat fără ogrăzi și grădini

Câteva zeci de durleșteni au rămas peste noapte fără o parte dintre proprietățile agonisite. Din cauza unei erori, linia de demarcare a proprietății publice de cea privată trece prin gospodăriile sau grădinile multor cetățeni, astfel că aceștia au pierdut, în mod oficial, câte o fâșie din pământul deținut.

Oamenii, locuitori de pe strada Tudor Vladimirescu din orășelul Durlești, au aflat întâmplător, din surse proprii, despre eroarea ce datează încă din 2009. Revoltați, aceștia au solicitat o explicație de la autoritățile locale, care, însă, le-au arătat o hartă veche și au negat faptul că ar fi vreo problemă.

Totodată, solicitat de reporterul Ziarului de Gardă, viceprimarul orășelului Durlești, Ion Arsenii, a recunoscut că problema există. Potrivit acestuia, eroarea a fost făcută de Intitutul Municipal de Proiectări „ChișinăuProiect”. Totuși, potrivit alesului local, „nu s-a atras atenția la timp”, astfel că actul cu erori, ce îi lipsește pe mai mulți durleșteni de o parte din proprietate, a fost aprobat de Consiliul Municipal Chișinău și contrasemnat de Consiliul local din Durlești.

Dacă nu vor fi auziți, protestatarii susțin că vor ieși în continuare la proteste stradale și vor acționa în judecată autoritatea publică locală.

Sursa VIDEO: www.ZdG.md