„Mii de materiale video cu informații false” pe TikTok. Recomandările Poliției

Poliția avertizează asupra unei campanii de dezinformare în desfășurare pe platforma TikTok, al cărei scop ar fi „manipularea opiniei publice în contextul alegerilor din septembrie și al războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei”. Potrivit autorităților, zilnic sunt detectate și documentate sute de conturi care publică mii de materiale video cu informații false.
„În majoritatea cazurilor, conținutul video este generat cu ajutorul inteligenței artificiale și are drept țintă demnitari de stat, persoane publice sau cetățeni”, se menționează în comunicatul emis de Poliție.
Ofițerii spun că noile conturi sunt create în mod constant, în fiecare zi, cu scopul de a distribui conținut manipulator, iar cazurile sunt sesizate permanent către autoritățile competente.
Poliția le recomandă cetățenilor să manifeste spirit critic și să raporteze materialele suspecte sau false întâlnite pe rețelele sociale.