Fostul ambasador al R. Moldova în Germania Oleg Serebrian, numit în funcția de director al Institutului Diplomatic din cadrul MAEIE
Fostul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al R. Moldova în Republica Federală Germania Oleg Serebrian a fost desemnat luni, 3 ianuarie, în funcția de director al Institutului Diplomatic din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).
Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către Daniel Vodă, purtător de cuvânt al MAEIE.
Oleg Serebrian și-a încheiat duminică, 2 ianuarie, mandatul de ambasador al R. Moldova în Republica Federală Germania. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Serebrian a menționat faptul că sfârșitul misiunii sale la Berlin nu înseamnă și încheierea mandatului de „ambasador al prieteniei moldo-germane”.
„A fost o onoare, dar și o deosebită plăcere pentru mine să reprezint timp de mai bine de șase ani țara mea în Germania. Cei care mă cunosc, știu că Germania este marea mea dragoste (…)”, a spus Serebrian.
În perioada 2005-2010, Oleg Serebrian a fost deputat.
Din iulie 2010 până în iulie 2015 a fost ambasador al R. Moldova în Franţa şi delegat permanent al R. Moldova la UNESCO. Serebrian a exercitat și funcția de prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM).