CFM anunță majorarea prețului biletelor de tren, pentru călătoriile interne
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) a anunțat că, din 15 februarie 2025, sunt stabilite tarife noi pentru călătoria cu trenurile de pasageri în trafic intern. Costul călătoriei depinde de distanța parcursă și clasa vagonului.
Conform CFM, pe ruta Chișinău-Ungheni, prețul biletului de călătorie de la Chișinău până la Strășeni, care costa 14 lei, va fi majorat la 18 lei, iar până la Ungheni – de la 27 de lei la 55 de lei.
Compania a anunțat anterior că stopează circulația trenurilor suburbane, „din cauza situației financiare dificile”. Întreprinderea de stat a anulat patru curse.
Astfel, de la mijlocul lunii ianuarie 2025, a fost suspendată activitatea trenului NR 604/603 Chișinău – Bender-3.
La fel, a fost stopată circulația trenului NR 6924/6923 Bălți-Sl. – Rogojeni.
ZdG a scris anterior că aproape cinci mii de angajați ai CFM nu și-au primit salariile în ultima jumătate de an. Restanțele salariale ar fi de circa 156 de milioane de lei, conform companiei, sumă mai mică decât cea anunțată de angajați, care urmează să iasă la proteste în luna februarie.
În zilele de 14 și 28 februarie 2025, reprezentanții Federației Sindicale a Feroviarilor din R. Moldova vor organiza acțiuni de protest în fața Parlamentului, Guvernului, Președinției, precum și în toate nodurile feroviare din țară.
ÎS „Calea Ferată din Moldova” a anunțat că „traversează un proces de reorganizare, menit să asigure eficiența și transparența operațiunilor sale”.
„Implementăm deja măsuri pentru reducerea costurilor, creșterea veniturilor și îmbunătățirea serviciilor pentru clienți. Lucrăm la modernizarea infrastructurii pentru a răspunde cerințelor de piață și pentru a ne recâștiga încrederea călătorilor. Totuși, prioritatea numărul unu rămâne a fi achitarea restanțelor salariale a 4997 de angajați ai CFM, care constituie 156 863 500 lei, formată în perioada august-decembrie 2024. Continuăm căutarea de soluții pentru a remedia situația economico-financiară a întreprinderii”, se arată în mesajul publicat joi, 23 ianuarie, la două zile după anunțul Federației Sindicale a Feroviarilor din R. Moldova.