Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO: Un pensionar vs un…

VIDEO: Un pensionar vs un executor judecătoresc

Ion Burov, un bărbat despre care ZdG a scris acum cinci ani că se află în proces de judecată cu autoritățile publice locale, încearcă acum să obțină executarea unei hotărâri de judecată definitivă pe marginea acelui caz, însă fără succes.

Executorul judecătoresc i-a întors actele pe motiv că acesta nu ar fi achitat o taxă de aproximativ două sute de lei. „Eu am achitat 60 de lei, cât mi-a zis. De altă taxă nu mi-a zis nimic. Doar a tărăgănat totul”, zice Burov.

Ion Burov, un fost colaborator al Ministerului Afacerilor Interne s-a judecat mai mulți ani cu autoritățile publice locale. Acesta insista că un imobil din Chișinău, de pe str. Cahul, îi aparține de drept, după ce, fiind al tatălui său, a fost naționalizat, iar ulterior, acordat altei persoane.

Într-un final, bărbatul, acum pensionar, a obținut câștig de cauză, judecată stabilind că acel imobil îi aparține. Doar că, acum încearcă să execute decizia judecătoarească, fără prea mare succes. „Am apelat la executorul judecătoresc Anatolie Bănărescu.

El a ținut la el actele, iar peste jumătate de an mi le-a trimis înapoi, fără a face nimic pe dosar”, ni se plânge Ion Burov.

Solicitat de ZdG, executorul judecătoresc a admis acest fapt, precizând că solicitantul nu ar fi plătit o taxă de aproape două sute de lei, iar din acest motiv, actele de executare i-au fost restituite. Bănărescu a menționat că Ion Burov se poate acum adresa la un alt executor judecătoresc, precizând că nu este adevărat că nu ar fi lucrat pentru executarea diciziei judecătorești.

Burov a obținut o audiență la viceministrul justiției, Eduard Serbenco, dar acesta a refuzat să discute cu petiționarul în prezența presei, ulterior i-ar fi promis să verifice acest caz în maxim o săptămână.

Sursa Video: wwwZdG.md