Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ „Nu ne ascundem nicăieri”.…

VIDEO „Nu ne ascundem nicăieri”. Fostul președinte Igor Dodon și soția acestuia s-au prezentat la prima ședință de judecată în dosarul privind „deținerea și folosirea unui document medical fals”

Sursa foto: nordnews.md

Prima ședință de judecată în dosarul în care fostul președinte al R. Moldova Igor Dodon, soția acestuia, Galina Dodon, și un medic de familie sunt cercetați pentru „deținerea și folosirea unui document medical fals” are loc miercuri, 12 aprilie.

Socialistul Igor Dodon, alături de soția sa, s-a prezentat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, acolo unde cauza penală a fost repartizată spre examinare.

„Ceea ce se întâmplă astăzi la Judecătoria Buiucani, un nou dosar deschis mie și soției mele din cauza unui certificat medical, demonstrează nivelul justiției din țara noastră (…). Nu am încălcat nimic, nu ne ascundem nicăieri și vom demonstra că toate aberațiile procurorului „cu nacios”, așa cum a fost numit, sunt o rușine pentru întregul sistem de justiție al R. Moldova”, a declarat Igor Dodon la Judecătoria Chișinău.

În dosar este vizată și Mariana Arapan, medic de familie. Ea este soția lui Dinari Cojocaru, vicepreședintele fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău. Ziarul de Gardă a dezvăluit anterior într-o anchetă că Dinari Cojocaru este finul lui Alexandru Dodon, fratele lui Igor Dodon.

(Video) Toți oamenii președintelui

Magistratul care va examina dosarul este Tudor Stambol, conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată.

Tudor Stambol activează la Judecătoria Chișinău de pe 19 septembrie 2018. Conform magistrat.md, în perioada 1 ianuarie 2013 – 20 ianuarie 2013, Stambol a activat în calitate de jurist la SRL „Zorista-Lux”. În 2015 a deținut funcția de grefier la Judecătoria Râşcani.

ZdG a scris în 2019 că magistratul s-a plâns că i-a fost încălcat dreptul la muncă și că a rămas fără salariu.

Marți, 28 martie, Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat că a transmis în judecată cauza penală în privința ex-președintelui R. Moldova Igor Dodon, a soției acestuia, Galina Dodon, și a unui medic de familie, „care, de comun acord, au confecționat, deținut și folosit un certificat medical fals, cu scopul de a-l prezenta în instanța de judecată și Procuratură, pentru a obține permisiunea de a pleca peste hotare”.

În actul nominalizat, potrivit PA, „au fost înscrise date denaturate, potrivit cărora, copilul minor al lui Igor Dodon ar avea nevoie de consultații la medici specialiști și, după caz, de a urma un tratament medical”.

„În cadrul investigațiilor efectuate de către procurori, a fost stabilit că ex-Președintele Republicii Moldova, în privința căruia era aplicată măsura preventivă „obligarea de a nu părăsi țara” într-o cauză penală examinată de Curtea Supremă de Justiție, a prezentat instanței documentul oficial fals și, în temeiul acestuia, a solicitat permisiunea pentru plecare în România, sub pretextul de a efectua un tratament post-COVID fiului său minor (…)”, a informat Procuratura.

Totodată, PA a precizat că potrivit acuzației înaintate de către procurori, ex-președintele țării, soția acestuia și medicul de familie sunt învinuiți de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 361 alin. (2) lit. b) din Codul penal și anume: confecționarea, deținerea și folosirea de către două sau mai multe persoane a unui document oficial fals, care acordă drepturi.

Conform prevederilor legii penale, aceste fapte se pedepsesc cu amendă în mărime de la 27 500 la 47 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani, mai anunță procurorii anticorupție.