Veaceslav Platon a fost condamnat la 24 de ani de închisoare în Rusia

Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, care se ascunde în Londra de justiția din R. Moldova, a fost condamnat la la 24 de ani de închisoare în Rusia. Un tribunal de la Moscova a estimat că prejudiciul cauzat de acțiunile acestuia ar fi de peste 48 de miliarde de ruble. Pedeapsa a fost stabilită prin cumul parțial, ținând cont și de sentința anterioară, din iulie 2023, prin care a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, conform unui comunicat al Procuraturii Generale din Federația Rusă.
„Platon a fost găsit vinovat de comiterea a două infracțiuni (…) – efectuarea de operațiuni valutare de transfer al banilor în valută străină în conturile unor nerezidenți, în baza unor documente false. Cazul a fost judecat în conformitate cu articolul 247, alineatul 5 din Codul de Procedură Penală al Federației Ruse, care permite examinarea în lipsă a dosarului, având în vedere că inculpatul se află în urmărire internațională”, au precizat procurorii ruși.
Conform deciziei judecătorilor de la Moscova, Platon a fost condamnat să-și ispășească pedeapsa într-un regim de detenție sever.
Potrivit instanței, nu mai târziu de iunie 2013, la Moscova și Chișinău, Platon, Moldindconbank, ar fi creat împreună cu alți complici un grup infracțional organizat, cu scopul de a scoate ilegal sume importante în valută străină din Federația Rusă.
„Până în mai 2014, membrii grupului ar fi efectuat mai multe operațiuni valutare, transferând fonduri de pe conturile corespondente ale unor instituții bancare din Rusia în conturile bancare ale Moldindconbank, instituție nerezidentă. Pentru a justifica aceste transferuri, băncilor ruse, în calitate de agenți ai controlului valutar, le-ar fi fost prezentate documente care conțineau informații false privind natura, scopul și temeiul juridic al operațiunilor financiare”, anunță Prucuratura Generală din Rusia, estimând un prejudiciu de 48 de miliarde de ruble.
În iulie 2023, Platon a fost condamnat la 20 de ani de închisoare de un tribunal din Moscova în dosarul „Laundromat”. Acesta a fost găsit vinovat de retragerea ilegală de fonduri în valută străină din Federația Rusă în valoare de peste 126 de miliarde de ruble, făcând parte dintr-un „grup criminal”.
Totodată, potrivit Procuraturii Generale a Rusiei, instanța l-a amendat cu 2,5 milioane de ruble pe Veaceslav Platon. În perioada iunie 2013 – mai 2014, Veaceslav Platon, împreună cu fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc și cu bancherul Alexander Korkin, au transferat fonduri din conturile bancare rusești în conturile Moldindconbank.
Schema de fraudă, denumită generic „Laundromat”, care se presupune a fi cea mai mare operațiune de „spălare” de bani din istorie, a vizat zeci de persoane din anturajul politic, domeniul justiției și sectorul financiar-bancar din R. Moldova.
Omul de afaceri a fost reținut la Londra la mijlocul lunii martie, în baza solicitării autorităților moldovene, care au cerut extrădarea sa în R. Moldova. Pe 24 iulie 1025, o instanță de judecată din Marea Britanie a acceptat eliberarea lui Veaceslav Platon pentru o cauțiune de 330 de mii de lire sterline, echivalentul a circa 8 milioane de lei moldovenești.
„Eliberarea pe cauțiune înseamnă doar modificarea măsurii preventive impuse lui V. Platon pe parcursul examinării cererilor de extrădare inițiate de R. Moldova. Autoritățile britanice continuă examinarea ambelor cereri de extrădare, care au fost conexate în o singură procedură. Soluția asupra extrădării urmează să fie adoptată de instanțele britanice în perioada 24 – 28 noiembrie 2025 , conform calendarului stabilit anterior”, a precizat Procuratura Generală.