Principală  —  IMPORTANTE   —   Sechestru scos de pe capitalul…

Sechestru scos de pe capitalul social al unei companii vizate în dosarul lui Vladimir Plahotniuc. Explicațiile Procuraturii Generale

Ziarul de Gardă a constatat că, în luna februarie curent, prin ordonanța procurorului de caz, Alexandru Cernei, a fost scos sechestrul aplicat pe capitalul statutar și pe unele conturi operaționale ale SRL „BASS-SYSTEMS”, una dintre cele mai importante companii IT din R. Moldova. 

Procurorii au aplicat sechestru pe capitalul social al companiei în octombrie 2019 în dosarele de spălare de bani în proporții deosebit de mari în care este vizat fostul președinte al Partidului Democrat (PDM), Vladimir Plahotniuc.

Contactată de ZdG, Maria Vieru, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG) a precizat restricțiile au fost anulate la cererea administratorului companiei.

,,La cererea administratorului SRL Bass-Systems a fost ridicat sechestru de pe capitalul statutar și de pe unele conturi operaționale pentru a debloca activitatea întreprinderii și, respectiv, pentru a permite finalizarea unei tranzacții de vânzare-cumpărare a acțiunilor de către un investitor austriac, conform înțelegerilor precontractului anterioare începerii urmăririi penale”, ne-a comunicat Vieru.

Urmărirea penală este în desfășurare

În prezent, potrivit reprezentantei PG, este în vigoare sechestrul aplicat pe conturile SRL „Bass-Systems” în urmă cu cinci luni.

,,Urmărirea penală este în desfășurare. Au fost expediate mai multe cereri de asistență juridică internațională, iar după primirea rezultatelor se decide în consecință”, a punctat Maria Vieru.

Contactat de ZdG, Alexandru Cernei, procurorul de caz, a evitat să vorbească, precizând însă că în acel dosar nu este ,,nimic nou”.

Compania Bass-Systems, preluată de un grup austriac în august 2019

51% din capitalul statutar al companiei „Bass-Systems” a fost vândut încă în luna august 2019. Cota parte a fost preluată de compania austriacă  „S&T AG”, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii și soluții IT în Europa Centrală și de Est. Valoarea tranzacției a fost de 5,74 milioane de euro. Celelalte 49% din capitalul companiei aparține, oficial, cetățeanului român, Onisim Popescu, care este și administratorul oficial al companiei.

În luna august 2019, „Bass-Systems” SRL avea un capital social oficial de 2,95 milioane lei deţinut de „Assentis Holdings” Limited din Cipru cu 72% și Onisim Popescu. Acum, Popescu deține 49% din companie. Tranzacția a avut loc la două luni după ce ex-liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, a părăsit R. Moldova.

Ulterior, la 30 luna octombrie 2019, Procuratura Anticorupție a anunţat că a aplicat sechestru pe bunuri și conturi bancare, totul, în valoare de 55,4 milioane de lei, în cadrul dosarelor pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, în care este vizat Vlad Plahotniuc.

Deși, oficial, numele lui Vladimir Plahotniuc nu figurează în niciun registru de activitate ale celor trei companii, șeful Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari, susține că autoritațile din Republica Moldova au primit informații de la autoritațile străine care demonstrează legătura dintre cele trei firme și Vladimir Plahotniuc.

Procuratura Anticorupție a pus sechestru pe trei companii, în dosarele penale pornite pentru spalare de bani în proporții deosebit de mari, în care este vizat fostul președinte al Partidului Democrat (PDM), Vladimir Plahotniuc.

✅ Conturile bancare deținute de persoana fizică Vladimir Plahotniuc în BC “Victoribank” SA – ce conțin mijloace bănesti, echivalentul a cca 15.275.000 lei

✅ Mijloace bănesti în cuantum de 278.090 EURO, deținute pe contul bancar pe numele unei persoane fizice în BC “Victoriabank” SA.

✅ Cota parte de 100% din capitalul social al SRL BB-DIALIZĂ, a cărei valoare constituie 31.826.322 lei.

✅ Cota parte de 100% din capitalul social al SRL BASS-SYSTEMS, a cărei valoare constituie 2.950.000 lei.

✅ SRL GMG PRODUCTION – 10.800.000 lei

Oficial, în registrele de evidență, activitate, fondare și administrare ale celor trei companii, nu figurează numele fostul lider PDM, Vladimir Plahotniuc.