Noi reguli pentru organizarea și desfășurarea examenului de calificare a experților judiciari, aprobate de Guvern
Un nou Regulament privind organizarea și funcționarea Comisiei de calificare, desfășurarea examenului de calificare a experților judiciari și contestarea rezultatelor acestuia a fost aprobat miercuri, 14 aprilie, de Guvern, conform unui comunicat de presă.
Potrivit ministrului Justiției, Vladislav Cojuhari, noile prevederi vor contribui la „creșterea numărului de experți judiciari și la o distribuire mai echilibrată a volumului de muncă”. „În același timp, organele de urmărire penală, procuraturile și instanțele de judecată vor putea beneficia de rapoarte de expertiză întocmite într-un termen mai scurt”, a menționat Cojuhari.
Proiectul de hotărâre aprobat de executiv introduce o serie de schimbări menite să facă procesul „mai clar și mai eficient”. Astfel, comisiile de calificare vor fi constituite în cadrul instituțiilor publice de expertiză judiciară din subordinea Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății și Centrului Național Anticorupție. Acestea vor avea responsabilitatea organizării examenului de calificare – o noutate care ar urma să aducă „mai multă flexibilitate și dinamică procesului”.
Examenul de calificare va fi structurat în două etape: o probă scrisă și una orală, a căror organizare este descrisă detaliat în regulament. De asemenea, este reglementată și procedura de contestare a rezultatelor. Comisia de contestare va fi constituită concomitent cu cea de calificare și va funcționa după aceleași reguli. Pentru a asigura imparțialitatea, membrii Comisiei de calificare nu vor putea face parte din Comisia de contestare.
Necesitatea aprobării noului regulament vine în contextul modificărilor operate anul trecut la legea cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar, care au schimbat mecanismul de accedere în profesie. În aceste condiții, regulamentele existente nu mai corespundeau noilor prevederi legale.