Principală  —  IMPORTANTE   —   INFOGRAFIC/ Au fost create trei…

INFOGRAFIC Au fost create trei complete noi pentru continuarea evaluării externe a judecătorilor

Fostul șef al CNA, desemnat pe 10 iulie în calitate de membru al Comisiei de Evaluare a Judecătorilor

În cadrul Comisiei de Evaluare a Judecătorilor a fost actualizată structura completelor de evaluare, prin redenumirea celor două complete existente și crearea a trei complete noi. Conform unui comunicat al Comisiei, măsura ar fi fost determinată de extinderea componenței Comisiei la nouă membri (față de șase anterior) și are drept scop „îmbunătățirea organizării procesului de evaluare”.

Astfel, completele care funcționau sub denumirile A și B au fost redenumite în C și D, păstrându-și componența și atribuțiile. Completele A și B, constituite pe 23 iunie 2025, își vor continua activitatea până la finalizarea evaluărilor repartizate și reevaluărilor.

În paralel, au fost constituite trei complete noi – E, F și G – prin încorporarea a trei membri recent desemnați.

„Această reorganizare are ca obiectiv asigurarea unei repartizări mai echilibrate a cauzelor supuse evaluării.

Reamintim că, prin hotărârea din 10 iulie 2025, Parlamentul a desemnat trei noi membri în Comisia de Evaluare a Judecătorilor, astfel că aceasta are în prezent 9 membri, față de 6 câți erau anterior. Cei trei noi membri sunt: doi internaționali – Gerrit-Marc Sprenger și Marcel van de Wetering – și un național – Iulian Rusu”, arată un comunicat al Comisiei.

Pe 19 august, reprezentanții Comisiei de Evaluare a Judecătorilor au transmis notificările privind redenumirea și constituirea noilor complete către președinții și vicepreședinții judecătoriilor, aflați în proces de evaluare.

După aprobarea noilor complete, subiecții noi primiți la evaluare vor fi repartizați noilor complete E, F, G. Evaluările deferite întregii Comisii se vor desfășura cu participarea tuturor celor nouă membri.

Structura actualizată a completelor:

Sursa infografice: Comisia de Evaluare a Judecătorilor