Înalta Curte va examina săptămâna viitoare sesizarea CEC privind validarea mandatelor de deputat a doi candidați supleanți din partea PAS și BCS
Magistrații Curții Constituționale (CC) vor examina marți, 16 ianuarie, sesizarea privind validarea mandatelor de deputat ale candidaților supleanți Ion Poia, de pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate, și Svetlana Popa, din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS).
„(…) În sala de ședințe a Curții Constituționale vor avea acces doar persoanele invitate”, se spune într-un comunicat al Înaltei Curți.
Ultima dată, CC a început să examineze sesizarea Comisiei Electorale Centrale (CEC) pe 28 decembrie 2023, însă ședința a fost amânată pentru săptămâna viitoare.
Ion Poia este consilier în Consiliul raional Ungheni din partea PAS, iar Svetlana Popa este fosta vicepreședintă a fracțiunii Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) din cadrul Consiliului Municipal Chișinău (CMC) care a fost recunoscută vinovată de excesul de putere în dosarul planurilor urbanistice zonale (PUZ).
Anterior, CEC anunța că a luat act de vacanța a două mandate de deputat în Parlamentul R. Moldova, atribuite PAS și BCS. Conform unui comunicat CEC, vacanța mandatelor a survenit în urma cererilor de demisie a deputaților Gheorghe Agheorghiesei din partea PAS și Adrian Lebedinschi din partea BCS.
„În aceste condiții, CEC va propune Curții Constituționale să valideze mandatele de deputat în Parlamentul Republicii Moldova candidaților supleanți Poia Ion de pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate” și Popa Svetlana de pe lista Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor”, se spune în comunicatul CEC.
În iulie 2023, Svetlana Popa a fost recunoscută vinovată de comiterea contravenției prevăzute de art. 313 Cod Contravențional – excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, fiind sancționată cu amendă de 3 mii de lei. Totodată, a fost suspendată din funcția de consilieră municipală pentru o perioadă de 8 luni. Hotărârea a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
ZdG a relatat la sfârșitul anului 2022 că Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din CMC a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție (CNA) prin care a solicitat să fie investigată legalitatea celor 6 Planuri Urbane Zonale (PUZ) votate de majoritatea consilierilor municipali, în cadrul ședinței CMC din 20-21 decembrie 2022.