Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Dodon numește fără rezerve judecători…

Dodon numește fără rezerve judecători controversați în funcții de conducere la Judecătoria Chișinău

Președintele Igor Dodon a semnat din prima și fără rezerve Decretul prin care judecătorul Radu Țurcanu este numit în funcția de președinte al Judecătoriei Chișinău, iar Ghenadie Pavliuc în funcția de vicepreședinte la Judecătoriei Chișinău.  Decretele au fost publicate vineri în Monitorul Oficial. 

Radu Ţurcanu este judecătorul care, în 2011, a examinat, în termen record, cererea de repunere în funcţie a lui Eugen Baleca, ex-preşedintele SA Franzeluţa, după ce acesta fusese demis de către Consiliul de Administraţie al societății pe acțiuni.  Baleca fusese demis în urma rezultatelor unor controale efectuate de fostul Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) în urma cărora s-a depistat că Baleca ar fi prejudiciat statul cu milioane de lei. Atunci, judecătorul Radu Țurcanu l-a restabilit în funcție pe Baleca chiar a doua zi după ce acesta fusese demis.

Numele lui Radu Țurcanu  apare și în așa-numitul „atac raider” de la Compania de Asigurări „Asito”. Atunci, Radu Ţurcanu, fiind judecător la Judecătoria Botanica, a emis o ordonanţă prin care compania off-shore „Lokkert” a devenit proprietara a 34,802% din acțiunile deţinute de ICS „Insurance Consult” SRL la ASITO şi a pachetului în mărime de 48,325% din acțiuni deţinut de „Moldovan Investments Limited” la aceeaşi companie.

În urma deciziei Consiliului Superior al Magistraturii din ședința din  7 martie curent, magistratul Radu Țurcanu a fost propus la funcția de președinte al Judecătoriei Chișinău, iar candidatura sa urma să fie examinată de șeful statului. Radu Țurcanu era unicul judecător înscris la concursul repetat pentru suplinirea funcției vacante de președinte al Judecătoriei Chișinău. El a fost, până la acel moment, vicepreşedintele Judecătoriei Botanica a mun. Chișinău. Țurcanu a participat și la primul concurs pentru funcție, dar nu a întrunit numărul de voturi și CSM a anunțat un alt concurs.

La sfârșitul lui noiembrie 2015, ZdG scria că judecătorul Ghenadie Pavliuc  devenise principala figură din justiţia R. Moldova. În luna mai a aceluiași an i-a aplicat lui Ilan Şor un mandat de arest la domiciliu, deşi procurorii solicitau arest preventiv în regim de penitenciar. Peste trei săptămâni, l-a eliberat şi din arestul la domiciliu. În octombrie, la solicitarea procurorilor, l-a trimis după gratii pe Vlad Filat, iar mai apoi, l-a salvat de puşcărie pe fostul deputat Valeriu Guma, condamnat în România la 4 ani de închisoare cu executare. În trecut, acesta a participat şi pe alte dosare de rezonanţă. În unul din ele, a fost condamnat la ani grei de puşcărie Andrei Baştovoi, om de afaceri şi deputat în primul Parlament. Într-un alt dosar, în 2014, Pavliuc l-a salvat de puşcărie pe avocatul Dorin Melinteanu, fiul unui judecător de la Curtea de Apel Chişinău prins cu mită.