Noi completuri de judecată la Curtea de Apel Chișinău, aprobate printr-o dispoziție a președintelui interimar al instituției. Structura completelor

Președintele interimar al Curții de Apel Chișinău (CA), Anatolie Minciună, a emis joi, 30 decembrie, dispoziția privind componenţa colegiilor, constituirea completurilor de judecată şi desemnarea preşedinţilor acestora în cadrul instituției pentru anul 2022.
Astfel, Colegiul penal va fi constituit din 24 de judecători, iar Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ va fi constituit din 33 de judecători.
Potrivit dispoziției, în cadrul Colegiului penal al CA Chișinău urmează a fi constituite nouă completuri de judecată, față de opt, câte sunt acum, dintre care două – specializate pe activitatea judecătorului de instrucţie.
În cadrul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ vor fi constituite 12 completuri. Dispoziția intră în vigoare la 1 ianuarie 2022.
Componența completelor de judecată, Colegiul penal:
Completul nr.1, compus din:
Iordan Iurie – președintele completului
Juganari Marcel
Cojocari Elena
Completul nr.2, compus din:
Cecan Silvia – președintele completului
Daguța Sergiu
Gîrbu Silvia
Completul nr.3, compus din:
Robu Oxana – președintele completului
Talpă Boris
Mînăscurtă Igor
Completul nr.4, compus din:
Spoială Alexandru – președintele completului
Diaconu Mihail
Dulghieru Dorin
Completul nr.5, compus din:
Moscalciuc Galina – președintele completului
Completul nr.6, (specializat în materia contravențională și în activitatea judecătorului de instrucție) compus din:
Teleucă Stelian – președintele completului
Gafton Alexandru
Chiroșca Igor
Completul nr.7, (specializat în materia contravențională și în activitatea judecătorului de instrucție) compus din:
Bulhac Ion – președintele completului
Morozan Ghenadie
Lîsîi Ghenadie
Completul nr.8, (specializat în examinarea acțiunilor ce impun asigurarea secretului de stat, în cauze penale) compus din:
Iordan Iurie – președintele completului
Gafton Alexandru
Lîsîi Ghenadie
Completul nr.9, (specializat în examinarea acțiunilor ce impun asigurarea secretului de stat, în cauze penale) compus din:
Robu Oxana – președintele completului
Mînăscurtă Igor
Morozan Ghenadie
Componența completelor de judecată, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ:
Completul nr.1, compus din:
Budăi Nelea – președintele completuluui
Dutca Ina
Băbălău Denis
Completul nr.2, compus din:
Pruteanu Liuba – președintele completului
Cotruță Iurie
Țurcan Ion
Completul nr.3, compus din:
Panov Ana – președintele completului
Anton Marina
Cojocaru Olga
Completul nr.4, compus din:
Pahopol Anatol – președintele completului
Pulbere Ruxanda
Mihaila Viorica
Completul nr.5, compus din:
Clima Vladislav – președintele completuluui
Cotorobai Vitalie
Malîi Ala
Completul nr.6, compus din:
Guzun Maria – președintele completului
Palanciuc Ecaterina
Negru Veronica
Completul nr.7 (specializat în examinarea acțiunilor în contecios administrativ), compus din:
Minciuna Anatolie – președintele completului
Palanciuc Ecaterina
Negru Veronica
Completul nr.8 (specializat în examinarea acțiunilor în contenctios administrativ), compus din:
Bostan Angela – președintele completului
Dașchevici Grigore
Mîra Ghenadie
Completul nr.9 (specializat în materie de insolvabilitate, reorganizarea și dizolvare a persoanelor), compus din:
Clim Eugeniu – președintele completului
Iargov Steliana
Secrieru Ion
Completul nr.10 (specializat în materie de insolvabilitate, reorganizare și dizolvare a persoanelor),, compus din:
Bîrca Boris – președintele completului
Completul nr.11 (specializat în examinarea acțiunilor ce impun asigurarea secretului de stat, în cauze de contencios administrativ), compus din:
Minciuna Anatolie – președintele completului
Negru Veronica
Bostan Angela
Completul nr.12, (specializat în examinarea acțiunilor ce impun asigurarea secretului de stat, în cauze civile), compus din:
Bostan Angela – președintele completului
Cojocaru Olga
Mihaila Viorica
Cauzele penale cu implicarea minorilor, vоr fi examinate de completul nr. 1 și nr. 3 din cadrul Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău.
Cauzele penale din domeniul combaterii traficului de ființe umane și а сrimеlоr conexe, vоr fi examinate de completul nr. 2 și nr. 4 din cadrul Colegiului penal аl Curții de Apel Chișinău.
Conflictele de соmреtеnțe pozitive și negative, strămutările, соnехările,
în materie репаlă și соntravențională, vor fi examinate de completurile nr. 6 și nr. 7 din cadrul Colegiului penal аl Curții de Apel Chișinău.
Cauzele penale privind transferul реrsоаnеlоr condamnate și recunoașterea hоtărârilоr penale ale instanțelor străine, vоr fi examinate de complete unipersonale, compuse de judecătorii din cadrul Colegiului penal аl Curții de Ареl Chișinău, cu excepția judecătorilor specializați în materia contravențională și în activitatea judecătorului de instrucție.
Dispoziția integrală privind formarea completelor de judecată din cadrul Curții de Apel Chișinău: