Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   (VIDEO) Cine este Veaceslav Platon,…

(VIDEO) Cine este Veaceslav Platon, ex-deputatul anunțat în căutare

Omul de afaceri Veaceslav Platon a fost anunțat în căutare internațională. Declarația a fost făcută de către Viorel Morari, procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, în cadrul unui briefing, privind perchezițiile de astăzi la sediile mai multor bănci, dar și firme, care ar fi implicate în schemele furtului miliardului din sistemul bancar.

„A fost dispus mandat de arest, pentru 30 de zile, pe numele lui Veaceslav Platon, care este anunțat în căutare internațională”, a menționat Viorel Morari. Potrivit lui, Platon ar fi beneficiat de credite neperformante în valoare de 800 milioane de lei.

De asemenea, el a menționat că alte două persoane din sistemul bancar din Moldova au fost reținute, iar încă două sunt audiate.

Veaceslav Platon (n. 24 ianuarie 1973, Căușeni) este un politician și om de afaceri. A fost deputat în Parlamentul R. Moldova din 2009 până în 2010 pe listele Alianței Moldova Noastră, fiind considerat unul din cei mai bogați moldoveni. În ultimii ani, a fost acuzat de participare în diverse scheme ilegale, fiind poreclit „raiderul numărul 1 din spațiul CSI”. În 1998, Platon a fost ales membru al Consiliului Municipal Chișinău pe listele blocului electoral al agrarienilor. În 1994 a devenit vicepreședinte al consiliului de administrare al băncii „Moldindconbank”, apoi și vicepreședinte al consiliului băncii „Investprivatbank”. A avut afaceri în domeniul zahărului în Republica Moldova apoi în domeniul atomo-energetic din Ucraina. Deține și cetățenia Federației Ruse.

Publicitate
Publicitate

Platon deține mai multe afaceri, prin intermediari, în R. Moldova, Ucraina și Federația Rusă.

Citiți aici:

(doc) Ucraineni „platonici”, cu afaceri la Chişinău

Interviu cu Veaceslav Platon: Afacerile din Moldova, relațiile cu Plahotniuc, Țopa și Usatîi, miliardul furat și Unirea cu România

Ce spune Veaceslav Platon despre mandatul de arest și implicarea sa în furtul miliardului

 

 

 

Publicitate
Publicitate