UE se convoacă în ședință de urgență, după ce noua tulpină de coronavirus a fost depistată și în alte state decât Marea Britanie: țări UE suspendă zborurile
Preşedinţia germană a Consiliului UE a convocat pentru luni dimineaţă o reuniune de urgenţă a statelor membre, în baza mecanismului integrat al UE pentru un răspuns politic la crize (IPCR), relatează Agerpres.
Decizia vine după creșterea mare a cazurilor de Covid-19 în Regatul Unit, specialiștii în sănătate suspectând că este vorba de o nouă mutație care face coronavirusul cu până la 70% mai contagios. Numărul statelor europene care impun restricții de călătorie și închid granițele aeriene este în creștere, Franța fiind ultima care a luat această decizie.
IPCR are ca scop luarea unor decizii rapide şi coordonate la nivelul UE în cazul unor crize importante şi complexe, potrivit Agerpres.
Pentru pregătirea acestei reuniuni, cabinetul preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, a convocat duminică o videoconferinţă pe teme tehnice. La această reuniune reprezentanţii ”statelor membre au făcut schimb de informaţii despre măsurile pe care intenţionează să le adopte în orele următoare”, cum ar fi interzicerea zborurilor din Regatul Unit sau noi măsuri privind testarea, a precizat un purtător de cuvânt comunitar.
Nu există indicii că noua tulpină a coronavirusului SARS-CoV-2 ar fi mai letală decât cele precedente, însă ea este mai contagioasă. Potrivit consilierului ştiinţific al guvernului britanic, Patrick Vallance, ea a apărut la jumătatea lunii septembrie la Londra sau în comitatul Kent, iar în prezent tinde să devină forma ”dominantă” în Marea Britanie şi a provocat o creştere puternică a spitalizărilor în decembrie, astfel că la Londra şi într-o parte a Angliei a fost instituit nivelul maxim de restricţii antiepidemice.
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) nu a exclus duminică posibilitatea ca această nouă tulpină a virusului SARS-CoV-2 să circule deja în afara Marii Britanii şi a cerut autorităţilor statelor membre ale UE să ia măsuri prompte, în special să identifice rapid şi să izoleze persoanele venite din zonele afectate şi contacţii lor şi să intensifice testarea.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că aceeași mutație a fost depistată în Italia, Olanda, Danemarca și Australia.
Statele care impun restricții
Franța
Franţa suspendă începând de duminică la miezul nopţii toate deplasările de persoane, ”inclusiv cele legate de transporturile de mărfuri, pe care rutieră, aeriană, maritimă sau feroviară, provenite din Regatul Unit”, din cauza noii tulpini a coronavirusului SARS-CoV-2 confirmată în această ţară, a anunţat guvernul francez, transmite AFP.
Aceste restricţii instituite de Franţa sunt valabile deocamdată pentru 48 de ore, ”pentru a lăsa timp de coordonare” la nivelul UE în vederea stabilirii unei abordări comune privind măsurile faţă de fluxurile de pasageri şi mărfuri dinspre Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precizează într-o notă guvernul francez. Transporturile dinspre Franţa către Regatul Unit sunt în continuare permise.
Belgia
Belgia suspendă, de la miezul nopții, zborurile și trenurile care vin dinspre Regatul Unit. Premierul Alexander de Croo a declarat pentri postul de televiziune VRT că restricția va fi impusă pentru cel puțin 24 de ore ca „măsură de precauție”, adăugând că „vom vedea mai târziu dacă e nevoie de măsuri suplimentare”, potrivit BBC.
Italia
Ministrul de Externe al Italiei, Luigi Di Maio, a transmis, pe Facebook, că guvernul său urma să semneze un ordin pentru interzicerea curselor aeriene care vin din Regatul Unit. În Italia a fost confirmat un prim caz de infectare cu noua tulpină de coronavirus descoperită în Regat.
Irlanda
Discuții urgente au avut loc duminică în Irlanda. Într-un comunicat emis ulterior, executivul a anunțat că zborurile dinspre Regatul Unit vor fi interzise timp de cel puțin 48 de ore de la miezul nopții, iar „în interesul sănătății publice, oamenilor din Britania, indiferent de naționalitate, nu ar trebui să călătorească în Irlanda, nici pe calea aerului, nici pe cea marină”. Trecerile cu feribotul care transportă marfă vor continua.
Germania
În Germania, un ordin dat de ministerul transporturilor spunea că avioanele venite din Regatul Unit nu vor putea ateriza după miezul nopții, deși transportul de marfă va fi o excepție. Ministrul Sănătății, Jens Spahn, a spus că noua variantă virală din Regatul Unit încă nu fusese detectată în Germania.
Un oficial din ministerul sănătății german a declarat pentru AFP că guvernul ia în considerare oprirea zborurilor și din Africa de Sud, unde a mai fost detectată mutația virală.
Austria
Austria avea în plan să interzică zborurile din statul insular, detaliile fiind momentan în lucru, potrivit presei locale.
Bulgaria
Bulgaria a suspendat zborurile către și dinspre Regatul Unit de la miezul nopții, însă, față de măsurile pe termen scurt stabilite de alte state europene, interdicția sa durează până pe 31 ianuarie.
Olanda
Guvernul de la Haga a suspendat duminică toate zborurile de pasageri provenind din Marea Britanie până pe 1 ianuarie, după descoperirea în Olanda a unui caz de contaminare cu noua tulpină de COVID-19 identificată în Regatul Unit.
Ministerul olandez al sănătăţii „recomandă ca orice introducere a acestei variante a virusului provenind din Marea Britanie să fie limitată pe cât posibil prin limitarea şi / sau controlul circulaţiei pasagerilor provenind din Marea Britanie”.
Israel
În afara Europei, Israelul a anunțat că oricine călătorește din Regatul Unit trebuie să intre în carantină timp de două săptămâni într-un hotel din statul din Orientul Mijlociu.
Spania
Ministrul de Externe spaniol, Arancha Gonzalez, a declarat că Spania dorește o decizie coordonată la nivelul UE în această privință.
Sursa: BBC, Agerpres, Digi24