Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Președintele interimar al României a…

Președintele interimar al României a promulgat legea care permite doborârea dronelor care zboară neautorizat în spațiul aerian

Foto: InquamPhotos/ Octav Ganea

Administrația Prezidențială de la București transmite luni, 19 mai, că președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat decretele prin care a promulgat legea privind controlul utilizării spațiului aerian național și legea privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român, scrie Biziday.

În februarie, Parlamentul de la București a votat legea care permite Armatei Române să doboare dronele care zboară neautorizat în spațiul aerian al României.

Ulterior, actul normativ a fost atacat la Curtea Constituțională de AUR, POT și SOS. La sfârșitul lunii martie, Înalta Curte a respins obiecțiile de neconstituționalitate formulate de cele trei partide extremiste.

Hotnews notează că proiectul de lege privind desfăşurarea pe timp de pace a misiunilor şi operaţiilor militare pe teritoriul statului român, care cuprinde procedurile prin care forţele armate române pot interveni în situaţii aflate la limita dintre crearea condiţiilor care pot impune declararea unei stări excepţionale şi necesitatea de a lua măsuri pentru a proteja viaţa, sănătatea, proprietatea, drepturile şi libertăţile cetăţenilor români. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată, astfel că proiectul merge la Senat, for decizional.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare crearea cadrului juridic care să permită desfăşurarea unor misiuni şi operaţii pe teritoriul statului român, în vederea întreprinderii măsurilor necesare prin care să fie protejată viaţa, sănătatea, proprietatea, drepturile şi libertăţile cetăţenilor români.

Totodată, se asigură completarea normelor în vigoare cu privire la pregătire şi desfăşurarea misiunilor şi operaţiilor pe timp de pace, pe teritoriul naţional de către forţele armate. Proiectul oferă baza legală pentru adoptarea măsurilor de prevenire şi descurajare a riscurilor şi ameninţărilor, precum şi reacţia promptă la acestea, pe durate limitate în raport cu evoluţia crizei, însă fără a fi necesară instituirea sau declanşarea unei stări excepţionale, potrivit legislaţiei în materie.