Israelul și SUA își retrag echipele de la negocierile de armistițiu din Gaza, SUA afirmând că Hamas nu dă dovadă de bună credință

Israelul și Statele Unite și-au retras joi, 24 iulie, delegațiile de la negocierile privind încetarea focului din Gaza pentru consultări, ambasadorul american Steve Witkoff acuzând gruparea militantă palestiniană Hamas că nu a acționat cu bună-credință în cadrul negocierilor, scrie Reuters.
„Deși mediatorii au depus eforturi considerabile, Hamas nu pare să acționeze în mod coordonat sau cu bună-credință. Vom lua în considerare acum opțiuni alternative pentru a aduce ostaticii acasă și pentru a încerca să creăm un mediu mai stabil pentru populația din Gaza”, a declarat Witkoff într-o declarație pe X.
Atât Israelul, cât și Hamas se confruntă cu presiuni interne și externe pentru a ajunge la un acord după aproape doi ani de război, în contextul în care situația umanitară din Gaza se deteriorează rapid, iar israelienii sunt îngrijorați de condițiile în care sunt ținuți ostaticii rămași, notează sursa citată.
Un oficial israelian a declarat pentru Reuters că răspunsul prezentat de Hamas la cea mai recentă propunere de încetare a focului „nu permite progrese fără concesii” din partea grupului, dar că Israelul intenționează să continue discuțiile.
Mediatorii au încercat să ajungă la un acord care să asigure încetarea focului și eliberarea ostaticilor încă deținuți de Hamas în Fâșia Gaza.
Zeci de oameni au murit de foame în Gaza în ultimele săptămâni, pe fondul unei valuri de foamete care a lovit enclava palestiniană, potrivit autorităților locale din domeniul sănătății.
Peste 100 de organizații umanitare au avertizat miercuri că „foametea în masă” se răspândește în Gaza.