Islanda se alătură Spaniei, Sloveniei, Țărilor de Jos și Irlandei, anunțând că boicotează Eurovision 2026. Motivul invocat
Islanda a devenit a cincea țară care boicotează ediția de anul viitor a concursului Eurovision, după ce Israelul a primit undă verde să participe. Consiliul radiodifuzorului public (RÚV) a votat miercuri, 10 decembrie, împotriva participării, ceea ce înseamnă că Islanda se va alătura Spaniei, Sloveniei, Țărilor de Jos și Irlandei, care au decis să nu participe și să nu transmită concursul programat să aibă loc la Viena în 2026, transmite The Guardian.
Săptămâna trecută, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), organizatoarea evenimentului, a refuzat să excludă Israelul din competiție în războiul din Gaza.
RÚV a declarat într-un comunicat că, „având în vedere dezbaterea publică din țară, este evident că nici bucuria, nici spiritul de pace nu ar prevala în legătură cu participarea RÚV la Eurovision. Prin urmare, RÚV a decis să notifice astăzi EBU că nu va lua parte la Eurovision anul viitor.”
Sursa citată amintește că războiul din Gaza a provocat tensiuni majore în cadrul Eurovision, generând proteste în fața sălilor de spectacole și determinând organizatorii să restricționeze afișarea drapelelor cu mesaj politic.
Săptămâna trecută, EBU a organizat o adunare generală, în cadrul căreia membrii au discutat „îngrijorările legate de participarea Israelului”. Aceștia au votat pentru înăsprirea regulilor de vot ale concursului, în urma acuzațiilor potrivit cărora Israelul ar fi manipulat voturile în favoarea concurenților săi, însă nu au luat nicio măsură pentru a exclude țara din competiție.
Înaintea ședinței consiliului, vicepreședinta RÚV, Diljá Ámundadóttir Zöega, a sugerat că decizia ar putea merge într-o anumită direcție: „Astăzi este Ziua Internațională a Drepturilor Omului și cred că rezultatul va reflecta acest spirit”, a spus ea.
Tot miercuri, 10 decembrie, Polonia a confirmat că va participa la concurs. Radiodifuzorul public a transmis: „Suntem conștienți de nivelul tensiunilor care planează asupra ediției viitoare. Înțelegem emoțiile și îngrijorările. Totuși, credem că Eurovision are încă șansa de a redeveni un spațiu dedicat muzicii. Și doar muzicii. Noi, la fel ca marea majoritate a membrilor EBU, vrem să oferim această șansă.”
Germania și Austria au confirmat, la rândul lor, participarea, argumentând că Eurovision a fost conceput „ca un concurs apolitic menit să unească Europa”.
Ministrul spaniol al culturii, Ernest Urtasun, a susținut boicotul. El a declarat: „Nu poți albi imaginea Israelului în contextul genocidului din Gaza. Cultura trebuie să fie de partea păcii și a dreptății.”