Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Motivul pentru care BNM a…

Motivul pentru care BNM a suspendat drepturile unor acționari la două bănci din R. Moldova

Comitetul executiv al Băncii Naționale (BNM) a suspendat drepturilor unor acționat ai „Băncii de Finanţe şi Comerţ” S.A. și BC „ENERGBANK” S.A. Urmare a acestei decizii, acționarii vizați vor trebui să înstrăineze acțiunile pe care le dețin în capitalul celor două bănci.

Banca Națională a constatat că un grup de acționari acționează concertat în raport cu „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A.. Potrivit unui comunicat emis de BNM, acești acționari  au achiziționat și posedă o deținere calificată (cotă substanțială) în capitalul social al băncii, în mărime de 36,15 %, fără permisiunea prealabilă scrisă a Băncii Naționale: „Astfel, au fost încălcate prevederile Legii privind activitatea băncilor. În consecință, a fost suspendat exercițiul unor drepturi ale acestor acționari, și anume: de vot, de convocare și desfășurare a adunării generale a acționarilor, de a introduce chestiuni în ordinea de zi, de a propune candidați pentru membrii consiliului societății, ai organului executiv și de a primi dividende”.

Activitatea concertată, fără permisiunea prealabilă scrisă a BNM, a fost constatată și la BC „ENERGBANK” S.A. În acest sens, Comitetul executiv al BNM a aprobat și o hotărâre privind suspendarea exercițiului unor drepturi în privința a 52,77 la sută din acțiuni.

Atât „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A., cât și BC „ENERGBANK” S.A. vor continua să activeze în regim normal și să presteze toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.

În totalul activelor sectorului bancar din Republica Moldova, „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A. reprezintă o cotă de 3.7%, iar BC „ENERGBANK” S.A. de 3.2 %.