Italia oferă R. Moldova încă 14 milioane de euro, pentru extinderea sprijinului social și energetic

Italia va contribui cu încă 14 milioane de euro la consolidarea protecției sociale și a rezilienței energetice în R. Moldova. Acest acord financiar dintre Italia și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), semnat joi, 12 iunie, complementează sprijinul de 20 milioane de euro alocat în noiembrie 2023 și în ianuarie 2025, conform unui comunicat de presă.
Axat pe digitalizare, incluziune și durabilitate, sprijinul vizează cinci domenii-cheie: eficiența și reziliența sistemului de protecție socială, inclusiv renovarea infrastructurii publice specializate din domeniul protecției sociale; continuarea sprijinului pentru programul de compensații pentru sezonul rece „Ajutor la contor”; extinderea contorizării inteligente, care va ajunge astfel la 100 000 de contoare; promovarea energiei regenerabile și consolidarea securității cibernetice a sectorul energetic.
„Acest nou angajament consolidează sprijinul constant al Italiei pentru eforturile Republicii Moldova de a-și susține cetățenii cei mai vulnerabili și de a avansa agenda de reforme”, a declarat Lorenzo Tomassoni, ambasadorul Italiei în Republica Moldova. „Prin acest parteneriat, contribuim la schimbări reale – de la compensarea facturilor la energie pentru familiile cu venituri reduse, până la digitalizarea serviciilor publice – măsuri esențiale în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și asigurarea stabilității pe termen lung. Apreciem eforturile și rezultatele Guvernului pro-european pentru îmbunătățirea calității vieții oamenilor din Moldova”.
„Acest acord de finanțare ne permite să extindem o intervenție bine direcționată, cu impact real”, a adăugat Pietro Pipi, șeful Biroului Regional Kiev pentru Ucraina și Moldova, Agenția Italiană de Cooperare pentru Dezvoltare. „Investim în modernizarea centrelor de servicii sociale incluzive, extinderea programului de contorizare inteligentă și sprijinirea gospodăriilor vulnerabile din punct de vedere energetic prin Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice. Nu vorbim despre concepte abstracte, ci despre soluții concrete, menite să reducă inegalitățile, să îmbunătățească eficiența și să ofere servicii publice adaptate nevoilor viitorului”.
„Apreciem sprijinul suplimentar oferit de Guvernul Italiei, care va accelera digitalizarea sectorului energetic și cel al protecției sociale — piloni esențiali pentru asigurarea pentru toți oamenii a unei vieți mai bune și a accesului la energie accesibilă și fiabilă. Aceste eforturi se aliniază cu agenda de reforme a Republicii Moldova și cu prioritățile sale de dezvoltare pe termen lung”, a declarat Daniela Gasparikova, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.
Astfel, grație contribuției financiare a Guvernului Italiei, două centre regionale de prestare a serviciilor sociale vor fi renovate și echipate în baza unui model modern de tip ghișeu unic de prestare a serviciilor sociale, care va integra tehnologii eficiente energetic și principii de design centrat pe nevoile beneficiarilor. Intervenția va contribui la reducerea costurilor administrative, îmbunătățirea calității serviciilor și va asigura accesibilitatea acestora pentru toate categoriile de populație, inclusiv persoanele cu dizabilități, potrivit comunicatului de presă.
De asemenea, sprijinul italian vizează și programul guvernamental de compensații pentru energie „Ajutor la contor” prin asigurarea funcționării Fondului de Reducere a Vulnerabilității Energetice (FRVE) și a Centrului de Apel dedicat – susținut de Italia din anul 2024 – precum și acordarea de compensații pentru gospodăriile vulnerabile energetic. Pentru sezonul de încălzire 2024-2025, Italia contribuie la FRVE cu 5 milioane de euro.
„Avem o relație de prietenie și suport deosebită din partea Republicii Italiene, care ne susține necondiționat în parcursul nostru european și în implementarea acțiunilor pentru o protecție socială mai consolidată pentru cetățeni. Mulțumesc Guvernului Italiei pentru acest sprijin continuu atât de necesar, pe parcursul anilor, pentru sustenabilitatea programului de compensații pentru sezonul rece. Este cel mai mare program guvernamental, cel mai complex, care necesită multă implicare, dedicație, acuratețe, multă comunicare cu cetățenii și, nu în ultimul rând, resurse financiare pentru a putea susține cetățenii cei mai vulnerabili energetic. Mille grazie, cari amici!”, afirmă Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova.
Totodată, datorită finanțării suplimentare oferite din partea Guvernului Italiei, va fi extins proiectul-pilot de contorizare inteligentă, desfășurat în prezent de Ministerul Energiei. Până la finalul anului 2027, numărul contoarelor inteligente instalate va ajunge la 100 000, ceea ce reprezintă 7% din totalul de 1,4 milioane de consumatori de electricitate. În perioada 2023 – 2025 au fost livrate 35 000 de dispozitive smart către operatorii de distribuție, care sunt în proces de instalare în anul curent în zonele de distribuție Nord și Centru-Sud. Un alt lot de 25 000 de contoare inteligente urmează să fie instalat până la finele anului 2026, iar alte 40 000 până în 2027.
„Contoarele inteligente, instalate cu sprijinul Guvernului Italiei, sunt un element indispensabil pentru introducerea tarifelor diferențiate la energia electrică și modelarea comportamentului consumatorilor, astfel încât să reducem consumul în orele de vârf, dar și să reducem facturile gospodăriilor casnice”, a declarat Dorin Junghietu, ministrul Energiei.
Cu sprijinul Italiei și al PNUD, Republica Moldova va mai implementa un set integrat de măsuri pentru consolidarea securității cibernetice și rezilienței climatice în sectorul energetic. Acestea includ dotarea operatorilor sistemului energetic cu sisteme de detecție în timp real, măsuri de protecție la riscuri cibernetice și climatice.
Guvernul Italiei și PNUD vor susține crearea și operaționalizarea a cel puțin 3 comunități de energie din surse regenerabile care vor deveni modele de bune practici la nivel local și național. Comunitățile energetice permit gospodăriilor, instituțiilor publice, entităților private să genereze, să consume, să vândă și să partajeze energie regenerabilă în mod colectiv, pentru a reduce costurile și a deveni mai independenți energetic.