Afacerile din R. Moldova vor putea integra mai ușor Stripe, PayPal și Revolut: Guvernul elimină unele bariere pentru plățile internaționale și eComerț

Guvernul a aprobat marți, 29 aprilie, reguli noi care ar urma să ajute afacerile locale să se conecteze mai ușor cu platforme internaționale de plată, cum ar fi Stripe, PayPal, Revolut și altele.
„Măsura vine în sprijinul antreprenorilor care activează în mediul digital, permițându-le accesul rapid și simplificat la soluții moderne de încasare a plăților din străinătate, precum și reguli mai simple de repatriere a valutei în sumă de până la 100 000 de lei, o schimbare care va reduce presiunea administrativă asupra exportatorilor și freelancerilor, precum și va reduce riscul penalităților”, se arată într-un comuncat de presă publicat de Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.
Astfel, nu va fi necesară o autorizare a Băncii Naționale a Moldovei în cazul „deschiderii de către rezidenți a conturilor destinate efectuării operațiunilor de încasare și plată realizate pentru vânzarea/procurarea de bunuri și/sau servicii exclusiv la export, cu obligarea înregistrării finale a mijloacelor bănești în conturi deschise la băncile licențiate în Republica Moldova”.
Aceste acțiuni se regăsesc în Foaia de parcurs pentru digitalizarea economiei și au fost elaborate cu sprijinul Consiliului Economic și al Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC și finanțate de GIZ. Ele ar urma să „contribuie direct la modernizarea ecosistemului antreprenorial și la conectarea mai strânsă a țării noastre cu economia digitală globală”.