Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   Ministerul Apărării, despre secvența video…

Ministerul Apărării, despre secvența video potrivit căreia blindate și echipamente din dotarea armatei României ar fi fost transportate pe platforme feroviare în R. Moldova: „Informația răspândită este falsă”

Autoritățile române au semnalat apariția unei noi dezinformări cu privire la așa-zisa prezență a militarilor români la activități de instruire în R. Moldova, care a apărut pe canalele de Telegram „afiliate propagandei rusești”.

Potrivit unui articol publicat pe portalul „Inforadar”, administrat de Ministerul Apărării din România, unul dintre materialele video distribuite prezintă o coloană de autovehicule militare ale Armatei României, despre care se afirmă în mod fals că se întorc din sau că se îndreaptă către R. Moldova.

„Informația răspândită în mediul online potrivit căreia blindate și echipamente din dotarea armatei României ar fi fost transportate pe platforme feroviare în R. Moldova este falsă”, se arată și într-o notă informativă emisă de Ministerul Apărării de la Chișinău.

Secvențele video cu tehnica respectivă „nu au tangență” cu desfășurarea exercițiului multinațional ”JCET 2022” la centrele de instruire ale Armatei Naționale, menționează reprezentanții Ministerului.

Potrivit inforadar.mapn.ro, în imagini este surprinsă o coloană de tehnică militară a Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” din Iași, care se întoarce de la exercițiul multinațional ,,ZIMBRUL 22”, desfășurat în perioada 3-12 octombrie în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „Smârdan”, județul Galați.

Reprezentanții Ministerului Apărării au venit și joi, 6 octombrie, cu mai multe precizări, în contextul răspândirii pe unele canale de Telegram și Tiktok a secvențelor video cu unități de tehnică militară „la intrarea în R. Moldova prin punctul de trecere a frontierei Galați — Giurgiulești și a speculațiilor potrivit cărora în video apare tehnică militară românească”.

Atunci Ministerul Apărării a menționat că în perioada 10-21 octombrie curent, la centrele de instruire ale Armatei Naționale va avea loc exerciţiul multinațional „JCET-2022” (Joint Combined Exchange Training), la care vor participa militari din R. Moldova, România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.