Statul, prejudiciat cu un miliard de euro după o hotărâre a CtEDO? Primarul capitalei acuză, președinta Curții Constituționale, Agentul guvernamental și un jurist explică

„Domnica Manole, una dintre judecătorii care astăzi a prejudiciat statul cu aproape 1 miliard de euro”, acuză primarul capitalei, Ion Ceban, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Edilul face referire la o hotărâre de joi, 15 mai, a Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO). De fapt, CtEDO a constatat încălcări procedurale și de proprietate, dar NU a indicat o sumă de plată, iar despăgubirile vor fi stabilite abia după faza de negocieri sau printr-o hotărâre viitoare, spune avocatul Vadim Vieru, consultat de Ziarul de Gardă. La rândul său, Domnica Manole respinge acuzațiile și explică circumstanțele cazului.
„Astăzi, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a pronunțat o hotărâre prin care statul Republica Moldova poate fi obligat să achite cca 1 miliard de euro prejudiciu unui agent economic. Mai exact, CtEDO a constatat că Domnica Manole și alți câțiva judecători au lipsit, abuziv și prin încălcarea procedurilor judiciare, un agent economic de cca 20 ha și câteva clădiri. Amintim că Domnica Manole, una dintre judecătorii care astăzi a prejudiciat statul cu aproape 1 miliard de euro, este judecător la Curtea Constituțională – un executant fidel al PAS-ului, fără a trece prin vreo procedură de vetting sau prevetting”, a scris Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.
În postarea sa, Ceban scrie despre hotărârea în cauza Seksimp Group SRL v. Republica Moldova, pronunțată de CtEDO joi, 15 mai. „În baza Hotărârii SeksimpGroup SRL vs. R. Moldova, statul deocamdată NU trebuie să achite anumite despăgubiri, pentru că hotărârea se referă doar la fond și Curtea a rezervat partea referitoare la acordarea unui prejudiciu pentru o procedură separată, după ce hotărârea eventual o să intre în vigoare, în termen de trei luni de la pronunțare. Guvernul și compania reclamantă o să aibă posibilitatea să negocieze în legătură cu prejudiciul pretins suferit, adică să poarte niște discuții în vederea unei soluționări amiabile”, a precizat pentru Ziarul de Gardă Doina Maimescu, cea care a reprezentat Guvernul la CtEDO.
„Documentul Curții nu prevede însă nicio cuantificare a prejudiciului la acest moment”
Și avocatul Vadim Vieru, solicitat de Ziarul de Gardă, a menționat că instanța a constatat două încălcări procedurale: lipsa unei motivări suficiente din partea instanțelor naționale (art. 6 § 1 CEDO) și încălcarea dreptului la proprietate (art. 1 Protocolul nr. 1).
„În baza acestor constatări, Curtea a decis să „rezerve” aplicarea art. 41, ceea ce înseamnă că despăgubirile nu au fost încă stabilite. Guvernul și societatea reclamantă au la dispoziție trei luni pentru a încerca o înțelegere amiabilă, după care CtEDO va fixa o sumă printr-o decizie separată.
În mesajul publicat pe rețelele sociale, primarul Ion Ceban afirmă că statul ar putea fi obligat să plătească aproximativ un miliard de euro și o responsabilizează pe judecătoarea Domnica Manole. Documentul Curții nu prevede însă nicio cuantificare a prejudiciului la acest moment, ci menționează doar solicitarea reclamantei (circa 998 milioane EUR) și faptul că asupra acestei cereri se va reveni ulterior.
Responsabilitatea financiară, indiferent de sumă, revine statului în ansamblu; hotărârea nu reține răspunderea individuală a magistraților, chestiune ce ar putea fi examinată separat, în procedurile interne.
Pentru o informare corectă, este util de reținut că:
• CtEDO a constatat încălcări procedurale și de proprietate, nu a indicat o sumă de plată;
• despăgubirile vor fi stabilite abia după faza de negocieri sau printr-o hotărâre viitoare;
• responsabilitatea patrimonială este a statului, iar eventualele măsuri disciplinare față de judecători țin de mecanismele naționale”, precizează Vadim Vieru.
„Mi-am exercitat întotdeauna atribuțiile cu respect strict față de lege”
Judecătoarea Curții Constituționale, Domnica Manole, a comentat pentru Ziarul de Gardă acuzațiile aduse de Ion Ceban.
„În calitate de judecător, inclusiv în perioada în care am activat la Curtea de Apel Chișinău, mi-am exercitat întotdeauna atribuțiile cu respect strict față de lege, independența justiției și principiile procesului echitabil.
Cauza examinată în 2012 la care se face referire a fost examinată de un complet de trei judecători, cu respectarea tuturor rigorilor legale. Ambele părți au avut posibilitatea deplină de a-și expune pozițiile, de a prezenta probe și de a beneficia de o judecată contradictorie, în cadrul unei ședințe publice. Decizia adoptată a fost bazată pe analiza completă a probatoriului și a susținerilor părților, fără nicio ingerință sau influență externă.
Ulterior, aceeași cauză a fost examinată în recurs de un complet de cinci judecători ai Curții Supreme de Justiție, care a menținut soluția primei instanțe de apel.
Este, prin urmare, absolut eronat și incorect să fie aduse insinuări de tip „atac raider” la adresa unui complet compus din 9 judecători de la trei instanțe diferite.
Respect deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului și consider că acestea trebuie să contribuie la îmbunătățirea standardelor jurisprudenței noastre interne. Totodată, resping ferm orice tentativă de a politiza sau denatura sensul unei hotărâri CtEDO pentru a compromite imaginea magistraților care și-au exercitat onest și profesionist atribuțiile”, a comentat Domnica Manole.
Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea rezilienței de sus în jos și de jos în sus în Republica Moldova”, co-finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.
