Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Sportivii din R. Moldova au…

Sportivii din R. Moldova au obținut șapte medalii la Campionatul European printre țările mici la taekwondo

Sursa: MEC

R. Moldova a înregistrat noi performanțe la Campionatul European printre țările mici la taekwondo, desfășurat în Riga, Letonia, obținând șapte medalii în total – o medalie de aur, trei de argint și trei de bronz, anunță luni, 6 octombrie, Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

La categoria seniori, cel mai bun rezultat a înregistrat Artiom Roșca, care a cucerit medalia de aur la categoria 54 kg, iar Ana Spînu a urcat pe treapta a treia a podiumului, la categoria 62 kg.

Rezultate notabile au fost înregistrate și la categoria juniori, unde Ariana Spinei a obținut medalia de argint la 59 kg, iar Anastasia Chișlari și Ivan Marcenco au completat palmaresul echipei cu medalii de bronz la categoriile 68 kg și 73 kg.

În competiția cadeților, Nikita Rusu (57 kg) și Mihail Anghel (61 kg) au urcat pe podiumul european, aducând țării două medalii de argint.

„La ediția din acest an a campionatului au participat sportivi din 21 de țări, competiția reunind tineri talentați și sportivi de performanță din întreaga Europă”, a scris MEC.