Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Salariul minim la nivel de…

Salariul minim la nivel de țară ar putea fi majorat cu 15% în 2026. Cuantumul salariului, propus spre aprobare Guvernului

Imagine simbol

Subiectul stabilirii salariului minim pe țară a fost discutat pe platforma Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective (CNCNC), în ședința din 20 noiembrie curent, potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Urmare a deciziei din cadrul CNCNC, s-a convenit ca subiectul să fie examinat suplimentar în cadrul Grupului tehnic de lucru pentru stabilirea salariului minim pe țară.

Ședința Grupului tehnic a fost convocată pe 21 noiembrie, iar în urma consultărilor extinse cu partenerii sociali s-a decis ca Ministerul Muncii și Protecției Sociale să înainteze Guvernului, spre aprobare, propunerea de stabilire a cuantumului de 6300 lei pentru salariul minim pe țară în anul 2026”, potrivit comunicatului Ministerului.

Propunerea are drept obiectiv o majorare sustenabilă a salariului minim, ținând cont atât de nevoile salariaților, cât și de condițiile economice și bugetare actuale, mai transmite Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Evoluția salariului minim național (brut), la nivel de țară, în ultimii ani:

  • 2021 – 2935 lei
  • 2022 – 3 500 lei (creștere de aproximativ +19% față de 2021)
  • 2023 – 4 000 lei (creștere de circa +12,5% față de 2022)
  • 2024 – 5 000 lei (creștere de +25% față de 2023)
  • 2025 – 5 500 lei (creștere de +10% față de 2024)
  • 2026 – propus la 6 300 lei, ceea ce ar însemna o creștere de aproximativ +15% față de 2025 și o majorare totală de circa +115% față de 2021.

Salariul minim pe țară reprezintă mărimea minimă a retribuţiei, în lei, stabilită de stat pentru o muncă simplă, necalificată, sub nivelul căreia angajatorul nu este în drept să plătească pentru norma de muncă pe lună sau pe oră, îndeplinită de angajat.