Primele declarații făcute de femeia prinsă cu 6 cuțite la intrarea în Parlamentul României: Erau obiecte vechi, din perioada sovietică. Le aveam în poșetă

Diana Lavric, o femeie din R. Moldova care voia să participe la o activitate a partidului AUR din România, a fost prinsă la filtrul de securitate de la intrarea în Parlamentul României cu șase cuțite, au declarat pentru G4Media surse oficiale. Femeia, în vârstă de 35 de ani, figurează pe lista suplimentară AUR la activitatea „Forumul Economic”.
Potrivit Digi 24 Femeia le-a declarat jurnaliștilor că respectivele obiecte erau moștenire de familie, proveneau din perioada sovietică, iar ea pur și simplu le-a uitat într-o poșetă înainte de a se îndrepta spre evenimentul la care urma să participe în clădirea Parlamentului României.
Partidul AUR a preciza, într-un comunicat de presă, că Diana Lavric nu este membru al partidului.
- „Aceasta a fost înscrisă pe o listă suplimentară de participanți la evenimentul Forumul Breslei Constructorilor. Tuturor celor înscriși la eveniment li s-au transmis în prealabil instrucțiuni clare privind accesul în clădire, inclusiv mențiunea expresă că obiectele contondente sunt strict interzise.
- Acest incident arată, încă o dată, importanța controalelor efectuate la intrarea în Parlament, tocmai pentru a împiedica accesul unor persoane care poartă obiecte periculoase asupra lor.
- Mai departe, este responsabilitatea instituțiilor abilitate să investigheze situația și să ia măsurile care se impun”, potrivit comunicatului AUR.
Potrivit G4Media, în luna mai 2023, o altă femeie care apărea pe o listă cu colaboratorii partidului extremist AUR a fost prinsă miercuri la controlul obligatoriu de la intrarea în sediul Parlamentului cu patru gloanțe.
„A fost greșeala mea că, înainte să merg spre Palatul Parlamentului, pentru că eram în grabă, am uitat să scot portfardul”, le-a spus femeia reporterilor, adăugând, întrebată fiind dacă se simțea mai în siguranță având asupra sa cele 6 cuțite: În Chișinău, da, (n.r. mă simt în siguranță să le port, dar aici nu știam că… Am mers la un eveniment. (..) Soțul meu e antreprenor, el trebuia să fie prezent, dar m-a trimis pe mine. (…) Nu știam de situația care se va crea”, a declarat Diana Lavric.
Printre armele albe găsite se numără și un bisturiu. „Sunt obiecte vechi, din perioada sovietică, moștenire de familie. (…) Cu mulți ani în urmă se mai făcea câte o verificare la granita cu România a R. Moldova, dar acum că nu se mai face, am uitat să le scot, pentru că le țineam în portfard. (…) M-au interogat cu ce scop, care e motivul și așa mai departe”, a mai spus femeia.