Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Modernizarea agriculturii și facilitarea accesului…

Modernizarea agriculturii și facilitarea accesului produselor moldovenești pe piața UE, discutate de către comisarul european pentru Agricultură și Alimentație cu șefa statului

Sursa: European Union in the Republic of Moldova/Facebook

Comisarul european pentru Agricultură și Alimentație, Christophe Hansen, s-a întâlnit luni, 1 septembrie, cu președinta Maia Sandu, pentru a discuta despre oportunitățile de dezvoltare a sectorului agricol din R. Moldova, potrivit unui comunicat de presă publicat de Delegația UE la Chișinău.

Printre subiectele-cheie abordate în discuția dintre oficiali s-au numărat modernizarea agriculturii, adaptarea la schimbările climatice și facilitarea accesului produselor moldovenești pe piața Uniunii Europene.

Deschiderea piețelor europene pentru produsele moldovenești este condiționată de alinierea treptată a Moldovei la standardele europene, inclusiv în ceea ce privește utilizarea pesticidelor și armonizarea legislației în domeniu.

„Agricultura nu este doar o sursă de hrană, ci un motor al dezvoltării durabile și al bunăstării oamenilor. Iar Uniunea Europeană rămâne un partener ferm al Moldovei în eforturile de transformare, oferind sprijin pentru dezvoltarea sectorului agricol”, notează Delegația UE.